Politică

GDS continua politica securitatii

GDS este acronimul de la Grupul pentru Dialog Social. GDS se dovedeste a fi un implacabil controlor al discutiilor privind informatia “politiceste corecta” in surogatul de “societate civila romaneasca” pe care il patroneaza. Sa reamintesc aici ca politica informationala a securitatii era incoporata in cultura organizationala a securitatii. Aceasta era de fapt o pseudo- cultura, o sub-cultura, un kitsch managerial securist promovat voios de „personaje istorice” precum Ion Mihai Pacepa si Liviu Turcu. Prin tot ce au scris ori au publicat, respectivii domni, –foarte onorabili acum–, nu dovedesc in vreun moment ca au depasit aceasta sub- cultura. De pe la virsta de 12 ani m -am ciocnit si am fost lezat de personaje asemenea lor. Dar nu aceasta conteaza acum, nici macar pentru mine. Scriam pe blog despre imitarea modelului vest-german de organizare microeconomica a intreprinderilor romanesti pe vremea regimului Nicolae Ceausescu. Modelul acela de organizare era palatabil pentru Nicolae Ceausescu si grupul restrans de comunisti duri si inteligenti ce erau la inceput in jurul sau (Emil Bodnaras ar fi fost exemplul cel mai reprezentativ).
Modelul microeconomic vest-german era atragator pentru comunistii romani din doua motive: (i) Economia R.F.G era extraordinar de eficienta, era chiar una dintre cele mai productive de buna-stare din lume. (ii) Republica Federala a Germaniei de atunci avea o „economie sociala de piata” care imbina trasaturile economiei de piata libera si caracteristicile unei economii planificate, tipice unui stat socialist. Iar in organizarea microeconomica a intreprinderilor si chiar in macroeconomie practica informatia asimetrica.
In Romania, aplicarea acestui model al „informatiei asimetrice” a fost interpretata ca justificare pentru cenzura la diverse nivele de informare. Nicolae Ceausescu a incercat sa implementeze cultura „informatiei asimetrice” in Romania cu ajutorul „culturii organizationale a securitatii romane”. Esecul stupefiant al economiei romanesti, in care se facusera investitii colosale de tehnologie occidentala ultraperformanta, s -a datorat in primul rand acestei „culturi organizationale”. Securitatea era prezenta peste tot in economia romaneasca de stat, precum si in economia cooperatista. Securitatea comanda si controla aceste doua economii prin unicul tip de cultura pe care il poseda.
Nu se poate nega faptul ca Nicolae Ceausescu a initiat si a sprijinit un program urias de transformare industriala a tarii. Ce anume a deviat din exterior acel program generos, realmente entuziasmant? Faptul ca World Bank si FMI au inceput sa pompeze in tara sume imense in sprijinirea industrializarii fortate, rapide, numai prin achizitionarea de fierarie. Programul acesta nu se sprijinea pe dezvoltarea concomitenta a unei rationalitati instrumentale, cum cerea un sistem filosofic romanesc inca din Belle Époque, ori cum cerea si dialectica unitatii contrariilor software & hardware. Tot cea ce se pretindea liderului roman pentru banii primiti de la World Bank si FMI era numai aplicarea unei politici de „strangere a surubului” in Romania. De unde si aspectul ubuesque al regimului dictaturii personale din Romania! Consultand eu un studiu din 1994 al lui J.W. Kendrick (foarte apreciat de economistii de la OECD), conchid ca Nicolae Ceausescu a fost chiar impins la exacerbarea atitudinii dictatoriale prin politica adoptata fata de Romania de World Bank si FMI. Ai caror experti ne sfatuiau expres sa investim prioritar in capitalul tangibil pentru a obtine buna-starea. In vreme ce exact la acel timp America executa un U-turn de politica economica pentru a investi prioritar in capital intangibil!
Principiul „informatiei asimetrice” fusese introdus in Romania de articolele publicate in Scanteia, ziarul bolsevicului Silviu Brucan. Dupa 1989, tovarasul Silviu Brucan a efectuat a miscare tactica extraordinar de inteligenta (sigur, eu fac parte din “stupid people” si ma mir ca prostul) pentru mentinerea comunismului informational in functiunea lui clar anti-romaneasca. Silviu Brucan a trecut sarcina implementarii politicii „informatiei asimetrice” de la securitatea proaspat desfiintata, la Grupul pentru Dialog Social! Astfel a fost mentinuta in Romania post-decembrista ignoranta intelectuala profunda a populatiei romanesti prin practicarea „informatiei asimetrice”. Discutia pe anumite teme foarte sensibile si acute pentru societatea civila romaneasca este dupa 1989 fie total prohibita, fie total deformata. Un prim exemplu ar fi rolul total obliterat al Constitutiei de la Anul Domnului 212 pentru crearea germenilor societatii civile. Reamintesc apoi refuzul culturnicilor Grupului pentru Dialog Social de a discuta pertinent intelectualismul extrem de generos al lui Mihai Eminescu, pe care culturnicii de la GDS l-au redus la statutul ,,cadavrului din debara.” Se mai presupune ca Andrei Plesu, nume de personaj proeminent pentru GDS, ar fi fost influentat de generozitatea spirituala a lui Constantin Noica. Totusi Andrei Plesu a furat gloria intemeierii Muzeului Taranului roman de la marele carturar si organizator de institutii culturale, Alexandru Tzigara-Samurcas! Nu cred ca aceasta atitudine reprezinta exact spiritul lui Constantin Noica! Daca publicul nu il acuza direct pe Andrei Plesu de furtul proprietatii intelectuale a lui Alexandru Tzigara-Samurcas, este doar pentru ca Andrei Plesu se afla sub acoperirea politicii de informatie asimetrica practicata de GDS.
In fine, domnul Gabriel Liiceanu, care conduce actuala editura Humanitas, a uitat procedura foarte neortodoxa prin care a intrat pe piata cartii din Romania : el a luat pur si simplu cu japca patrimoniul fostei Edituri Politice, care inainte de 1989 facea o adevarata echilibristica printre politici si politruci pentru a putea scoate anual si cateva carti bune. “Revolutia pentru Gabriel, Gelu si Sorin” poate justifica orice, nu se mai pune acum problema nelegitimatii sau a furtului de patrimoniu, dar, cred eu, Humanitas avea obligatia morala sa intrerupa pe bune politica de cenzura impotriva titlurilor interzise pe vremuri in tara. Un titlu ramas prohibit la Humanitas, –cum era pe vremuri la Editura Politica–, este un bestseller al anilor saptezeci, “Zen and the Art of Motorcycle Maintenance“, scrisa de Robert Pirsig, probabil cel mai celebru technical writer american, dar semnata cu pseudonimul Robert Pursig. Este o carte de filosofie aplicata, si astfel ar fi putut sa invete si filozoful roman Gabriel Liiceanu ce inseamna aceasta notiune, cat de importanta este pentru viata de zi cu zi intr- o societate, chiar si in “cea de a doua modernitate” din secolul XXI. Pe vremuri, comentand succesul ei in SUA, saptamanalul de cultura Contemporanul i- a consacrat un articol elogios. Insa aceasta se intampla in timpurile bune ale Contemporanului, cu mult inaintea venirii lui Andrei Plesu in fruntea ministerului culturii, care l- a si adus ca director la Contemporanul pe Nicolae Breban, despre care este greu macar sa spui ca este un intelectual, necum un carturar! Profesiunea de technical writer este una dintre cele mai importante pe piata serviciilor din SUA. Titlul bestseller mi- a fost recomandat insistent spre lectura de catre un bursier Fulbright american venit pe la inceputul anilor optzeci la Craiova. “Voi aveti nevoie de aceasta carte”, mi- a spus el. “Este o carte despre metafizica profesiunii de technical writer.” Pentru intelegerea vietii in lumea moderna trebuie realizata o congruenta intre adevar si calitate, este mesajul acestei neobisnuit de complexe opere, prima pe care ar fi trebuit sa o traduca editura Humanitas. Prin aplicarea constanta a principiului „informatiei asimetrice”, Gabriel Liiceanu poate fi creditat cu “meritul” de a fi fost unul dintre factorii care au actionat dupa 1989 pentru mentinerea Romaniei in fundatura culturala, ma rog, hai sa ii zicem si noi cul-de-sac pentru a raspunde snobismului mult prea impertinent afisat!
Titus Filipas
sursa: http://blogideologic.wordpress.com/2008/12/13/gds-continua-politica-securitatii/

Tag-uri

Abonează-te la newsletter