Politică

Din pacate, cam la asta se rezuma sa fii “elita” astazi…

12728788_1564644013861747_8241789444842986902_nPrin ce se distinge intelectualul băsist?

Prin condamnarea furtului intelectual în condițiile în care el însuși a practicat sau încă practică prostituția intelectuală. Or, dacă legea îngăduie în (unele) țări civilizate prostituția în timp ce sancționează furtul, pe când în țări mai puțin civilizate ca România ambele se practică cu vârf și îndesat în ciuda interdicțiilor legale oficiale, conștiința, pe de altă parte, indiferent că este conștiință de român sau de englez, ar trebui să le condamne pe ambele. Și tocmai superioritatea intelectului prin raport cu organele sexuale face ca prostituția intelectuală să fie infinit mai condamnabilă decât prostituția propriu-zisă sau decât găinăriile unor ariviști care mai degrabă și-au legat o tinichea de coadă din prostie (puteau să fie foarte bine miniștrii și fără doctorat) decât să-și exploateze, în mod ilegitim și imoral, rezultatele academice obținute pe merit, așa cum au făcut o serie de intelectuali băsiști.

Hai să vedem și care au fost roadele doctoratelor în patristică și antropologie religioasă de la King’s College și Sorbona: nu doar sinteza dintre creștinism și birocrația UE, sau dintre filocalie și discursul motivațional de uz corporatist, ci și omagiile neopăunesciene închinate Elenei Udrea și Căpitanului Bligh.
Ca să fim clar înțeleși, n-aș fi avut nicio problemă cu acești indivizi dacă, odată întorși în țară, și-ar fi revendicat, în virtutea performanțelor academice, pozițiile academice care li se cuveneau de drept, atât lor cât și altora. Dimpotrivă, nu prea i-am văzut să apere, pe criterii strict academice, un autentic interes de breaslă situat dincolo de partizanate ideologice și de apartenența la diversele grupuri mafiote coagulate în jurul unor boieri intelectuali. Căci sunt mulți care și-au făcut doctoratul pe bune și supraviețuiesc la marginea unui sistem academic putred până în măduva oaselor. Dar așa cum nu toți au furat munca intelectuală a altora, tot așa, nu toți și-au prostituat propriile aptitudini și rezultate intelectuale, compensându-și absența unei binemeritate cariere intelectuale (pe care nici nu știu câți și-au dorit-o de fapt) printr-o carieră dezgustătoare de intelectuali ai sistemului și ai marinarului.

Or, dacă suntem cu toții scârbiți de bătaia de joc la adresa noastră, a celor care și-au făcut doctoratul pe bune, sunt forțat să constat că cei care ies cel mai mult în evidență prin exprimarea publică a revoltei morale față de faptul cu pricina sunt tocmai cei care au ieșit cel mai mult în evidență prin practica prostituției intelectuale. Altminteri, autoritatea, și implicit falsa autoritate fabricată în mod fraudulos, e de multe tipuri. Poate fi academică, morală sau de alt tip. Și așa cum domnul Baconschi nu recunoaște, pe bună dreptate, autoritatea academică a lui Gabi Oprea, nici eu nu-i recunosc domnului Baconschi autoritatea de a-i face morală fostului său coleg de guvern.Alexandru Racu

Drama unor intelectuali români… Să facă doctorate la Sorbona, King s College, Oxford, dar posteritatea să îi reţină pentru servilismul faţă de Elena Udrea, istericale de la fereastra toaletei şi genuflexiunile de “societari civili” în faţa unor finanţatori sau politicieni la putere…..
E o dramă. Să nu credeţi că râd de ei…Bogdan Duca

Fabricanții români de falsă autoritate academică uită vorbele lui Gadamer (pe care, desigur, nici nu l-au citit): ”autoritatea nu are nimic de-a face cu supunerea oarbă față de ordinul dat. Ea se bazează pe RECUNOAȘTERE”.

Or, tocmai asta facem, domnilor: în numele doctoratelor noastre amărâte, muncite ani de zile, la King’s College London sau la Sorbona, la Heidelberg sau Columbia, NU VĂ RECUNOAȘTEM ! Teodor Baconschi

Autor: Iulian Capsali

Sursa: Iulian Capsali