Politică

Democraţie incomodă

david-cameronUnul dintre punctele forte ale platformei electorale cu care partidul premierului britanic David Cameron a câştigat alegerile parlamentare a fost “reinstaurarea democraţiei participative”. Concret, David Cameron a promis că orice petiţie care va obţine 100 000 de semnături va intra automat pe ordinea de zi a parlamentului britanic. Introducerea acestei norme în regulamentul de funcţionare a parlamentului a fost un caz rar în care un politician european s-a ţinut de cuvânt. Astăzi, suntem ferm convinşi că liderul dreptei britanice regretă amarnic respectarea acestei promisiuni electorale. Petiţia care cere organizarea unui re­ferendum dedicat consultării populaţiei în privinţa necesităţii de a părăsi Uniunea Europeană a adunat numărul necesar de semnături, iar David Cameron se confruntă cu o veritabilă rebeliune în interiorul propriului partid.

Unul dintre liderii conservatorilor şi principalul susţinător al lui David Cameron în interiorul partidului, William Hague a declarat că parlamentarii care susţin organizarea referendumului sunt iresponsabili şi că un referendum ar fi echivalentul unei “întrebări nepotrivite puse la momentul nepotrivit” şi a promis că va întreprinde orice ca această iniţiativă să nu se realizeze. În condiţiile în care liderii politici britanici refuză să acorde poporului suveran dreptul de a-şi exprima în mod democratic opinia asupra viitorului propriei ţări, ne întrebăm dacă nu cumva, din perspectiva standardelor practicate de guvernul Cameron, Marea Britanie a devenit un stat totalitar. Avem un caz evident de suprimare a democraţiei participative şi devine neclar de ce NATO a bombardat rezidenţele lui Gaddafi şi nu Palatul Westminster. Este evident că liderii politici de la Londra se simt incomodaţi de sistemul democraţiei participative şi sunt ferm convinşi că sunt mai deştepţi decât poporul şi ştiu mai bine care ar trebui să fie poziţia Marii Britanii în relaţia cu Uniunea Europeană.
Pentru a bloca orice tentativă de dizidenţă, David Cameron a promis că fiecare parlamentar conservator care va vota pentru organizarea referendumului va fi sancţionat prin excluderea din partid, ceea ce în condiţiile sistemului politic din Albion este aproape un echivalent al terminării carierei politice. Este îmbucurător să vedem un comportament atât de consecvent din partea premierului britanic. Autocraţia nu se opreşte la nivelul cetăţeanului de rând, ci se răsfrânge inclusiv asupra parlamentarilor, dar suspectăm că acest fapt nu va putea servi drept consolare pentru electoratul britanic care în proporţie de 60% doreşte organizarea unui referendum. Într-un stil cinic care este tipic pentru noua generaţie a “politicienilor pro-europeni”, liderii de la Londra preferă să ignore rezultatele sondajelor de opinie, atunci când aceste rezultate nu le sunt favorabile, deşi ar trebui să fie clar că acei 60% din electoratul britanic care îşi doresc un referendum nu doresc organizarea acestuia pentru a spune un “da!” hotărât pentru o integrare mai intensă într-o organizaţie muribundă din punct de vedere politic şi economic.
Rebeliunea parlamentarilor de rând ai partidului conservator este un fenomen foarte important. Se poate observa că actualul mod de funcţionare a Uniunii Europene a de­venit nesatisfăcător nu doar pentru electorat, ci şi pentru segmentul de jos al elitei politice şi economice. În toată Europa, au loc procese asemănătoare în cadrul cărora din ce în ce mai mulţi politicieni, oameni de afaceri şi alegători conştientizează că Uniunea Europeană aduce beneficii doar pentru o mică clică de la vârful piramidei sociale. Apare înţelegerea că circuitul liber al mărfurilor şi serviciilor poate exista fără a crea structuri birocratice supranaţionale, care îşi arogă dreptul de a suprima suveranitatea economică şi politică a statelor, iar eurocraţii de la Bruxelles nu reprezintă o componentă necesară pentru cooperarea europeană ci un grup de paraziţi administrativi care au deturnat proiectul european şi l-au transformat într-o armă de opresiune economică şi politică.
Uniunea Europeană se va prăbuşi în curând sub loviturile nemiloase ale crizei economice, provocate de metastazele unui sector financiar hipertrofiat care a beneficiat de sprijinul total şi necondiţionat din partea elitei politice europene. Sperăm că această prăbuşire va oferi cetăţenilor europeni şansa de a trăi din nou în cadrul unor societăţi în care se vor respecta măcar aparenţele normelor democratice.

Redacţia Economică

Sursa: cronicaromana.ro