Politică

Comisia Europeană pune la zid „băieţii deştepţi“ din energie

joaquin-almuniaContractele dintre Hidroelectrica şi „băieţii deştepţi“ din energie vor fi reziliate dacă autorităţile de la Bruxelles descoperă că piaţa este distorsionată din cauza lor.
Comisia Europeană a început o investigaţie în cazul contractelor încheiate de Hidroelectrica în mod direct, la preţuri cu mult sub media pieţei, cu anumiţi furnizori de energie, precum şi cu ArcelorMittal şi Alro Slatina, cei mai mari consumatori de electricitate din ţară. Anunţul a fost făcut vineri de comisarul european pentru Concurenţă, Joaquín Almunia, prezent la Bucureşti.
„Sunt cantităţi de energie care nu se vând liber. Anumiţi jucători sunt avantajaţi în detrimentul altora, piaţa este astfel distorsionată, ceea ce duce la preţuri foarte mari pentru restul consumatorilor. Comisia Europeană se va asigura că va fi respectată disciplina din domeniul ajutorului de stat în acest sector din România”, a spus oficialul european.

Peste 70% din energia produsă de Hidroelectrica este vândută către aşa-numiţii „băieţi deştepţi” din energie, prin contracte pe termen lung, încheiate în afara bursei de energie. Întrebat dacă aceste contracte vor fi reziliate în cazul în care se dovedeşte faptul că ele distorsionează piaţa, Almunia a răspuns afirmativ. „Distorsiunile trebuie eliminate!”, a subliniat el, adăugând că deja există precedente de acest tip în Italia şi în Grecia.

Toate contractele la control!

Comisia Europeană a trimis către Hidroelectrica, la data de 16 septembrie, un set de întrebări pe tema acestor contracte, în urma unor plângeri formulate de Fondul Proprietatea, acţionarul minoritar al producătorului de energie.

Este vorba atât despre contractele cu unii consumatori – printre care Alro şi ArcelorMittal, cât şi de cele cu furnizorii – precum Energy Holding, Luxten, EFT sau Alpiq. De asemenea, sunt investigate şi contractele prin care Hidroelectrica achiziţionează energie de la termocentralele Deva şi Paroşeni, la un preţ extrem de mare, pe care cele două termocentrale nu l-ar fi putut obţine pe piaţă.

Autorităţile de la Bruxelles au cerut copii ale contractelor, modul de formare a preţurilor şi răspunsuri la întrebările de ce Hidroelectrica nu vinde energie pe bursa OPCOM, unde ar obţine un preţ mai bun, şi de ce aceste contracte sunt benefice pentru Hidroelectrica.

„Băieţii deştepţi” vor fi penalizaţi

„Am pus la dispoziţia autorităţilor statului şi Comisiei Europene toate datele cerute”, a declarat,  Constantin Trihenea, directorul general al Hidroelectrica. Întrebat dacă, în opinia sa, aceste contracte distorsionează piaţa, Trihenea a răspuns: „E greu de spus. În anumită măsură, orice preţ influenţează piaţa, însă costurile cu energia ale marilor consumatori nu sunt atât de semnificative încât să influenţeze anumite pieţe. În ceea ce priveşte piaţa de energie, aici s-a văzut clar în ultima perioadă, când noi am avut probleme din cauza secetei, că ea-şi urmează cursul, iar preţurile sunt dictate de cerere şi ofertă”.

„Dacă se va deschide o investigaţie, care va dovedi că a fost vorba de acordarea unui ajutor de stat, Hidroelectrica nu riscă nimic, potrivit legislaţiei din domeniul concurenţei. În schimb, partenerii săi din contracte vor trebui să returneze ajutorul de stat”, a declarat, recent,  Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. El a amintit un caz similar din Ungaria, unde Comisia Europeană a obligat statul maghiar să recupereze diferenţa dintre preţul de piaţă şi preţurile din contracte.

“Comisia Europeană se va asigura că este respectată disciplina în acordarea ajutoarelor de stat în sectorul energetic din România.”

Joaquín Almunia

comisarul european pentru Concurenţă

Articol scris de: Florentina Cioacă

Sursa: adevarul.ro

Despre autor

contributor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu