Este atat de trist sa vezi astazi, cum din robia materialista a comunismului am cazut in robia materialista a capitalismului. Cea din urma pare a fi mult mai aspra, poate pentru ca omul a fost convins sa-si puna singur latul robiei necesitatilor materiale. Materialismul capitalist, fata de cel comunist, este ca universitatea fata de scoala primara. El cauta performanta si adanceste omul in cele materiale pana la detalii de o finete incredibila.
Capitalismul este o cursa nebuna spre dictatura.
Capitalismul se defineste cel mai bine prin jocul Monopoly. Jocul se joaca pana cand avutia neamurilor este stransa in mana celor catorva care conduc planeta – in mana”regilor fara regat”. Cine sunt „regii fara regat”? Marii bancheri.
Comunismul si capitalismul sunt doua fete ale unei singure monede.
Ajunsi in punctul asta al discutiei, trebuie sa stiti ca materialisti cu adevarat sunt doar cei saraci si cei ignoranti, iar cei cu adevarat puternici, care il propovaduiesc, fac asta doar pentru a curata terenul de vechile religii, pentru a pregati o noua religie, religia omului nou, religia noii ere.
Mi-am dat seama cat este de tarziu cand am vazut lupta fatisa impotriva ortodoxiei din societatea de astazi si materialismul exacerbat care ne bantuie pe fiecare dintre noi si apoi mi-am amintit sentimentul pe care l-am trait cand am fost printre miile de credinciosi care au condus moastele Sfintilor Martiri Brancoveni spre asezare in biserica Sf Gheorghe din capitala. Era in ziua de 21 mai 2014, hramul istoric închinat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena. A fost un moment emotionant. Dar pe langa roadele duhovnicesti ale acestei procesiuni am trait foarte puternic senzatia ca Ortodoxia se afla in minoritate déjà. Momentul in care ne aflam este, asa cum spunea si Virgil Gheorghiu in Ora 25, este Ora 25- “ este timpul in care orice incercare de salvare este prea tarzie. E nu ultima ora, ci o ora dup cea din urma ora. Este, cu precizie, timpul societatii occidentale. E ora actuala. Ora exacta!…”
Am plecat in jur de ora trei, afara era foarte cald, in jur de 30 de grade. Era un trafic nebun in centru, s-a plecat din dealul Patriarhiei. Politia a blocat traficul, care era oricum déjà blocat si acum toata lumea se clocea sub capotele masinilor, fara speranta ca vor pleca prea devreme. Saracii, imi era asa de mila de toti soferii aia, carora le-am dat ziua peste cap. Ma gandeam ca, totusi, o parte din ei inteleg si chiar sunt mandri de marturisirea de credinta pe care o facem, o parte cred ca ne injurau in barba , iar altii intorceau masina in tromba trecand peste spatiul verde din zona Fantinilor, de pe Bulevardul Unirii.
Era din ce in ce mai evident ca procesiunea noastra si in mod simbolic ortodoxia, incurca desfasurarea vietii in pendularea aceasta mecanica, programata dupa modelul sclavagist cu chip occidental.
Au inceput sa se auda tot mai des claxoanele si chiar cand ne apropiam de rondul de la Universitate, am fost cuprins de senzatia ca am sobotat complet ziua de business pentru “ foarte multi actori din piata” prin faptul ca am oprit circulatia sa defilam, noi niste ortodocsi cu niste moaste, aiurea in mijlocul zilei. Ma gandeam cati déjà stresati, cati déjà in intarziere, cate programari date peste cap, cate intalniri ratate, cate tabieturi nesatisfacute, pentru ce , va dati seama cat de absurd era ce faceam noi acolo pentru niste necredinciosi, noi care nu munceam ca era sarbatoare mare, noi care nu produceam nimic, ne-am aflat asa aiurea sa plimbam niste moaste, si culmea in mijlocul orasului. Imi fugea gandul pe de o parte la randuiala veche a taranului nostru, care nu muncea in sarbatori, si cata pace, cata armonie, aducea randuiala asta si demonstra ca sufletul este nobil si trupul este doar in slujba sufletului si mai demonstra ca oamenii nu se temeau in halul asta pentru ziua de maine si erau mult mai liberi si independenti. Pe de alta parta aveam in fata tot acest furnicar de oameni si de masini din central orasului care era oprit din miscare lui nebuna, din miscarea lui rapida, calculata cu atata precizie in cat daca o mica rotita iese, crapa intreg mecanismul – exact ca in Timpuri moderne de Charles Chaplin – cu strangea suruburilor la banda din uzina capitalista a anilor 1930. Aceasi senzatie ca fiecare strangator de suruburi, fiecare tragator de maneta, fiecare supervisor de strangator de suruburi a fost oprit din munca lui, dar ca banda merge inainte – si toata lumea a intrat in modul de „panica totala”.
Si ma gandeam ce s-ar intampla, daca astazi ar veni Hristos din nou pe pamant ( bineinteles, Mantuitorul nu se va mai intoarce decat ca Judecator, nu vreau sa fac greseli dogmatice) .E o ipoteza dupa modelul dostoievskian. Stiti ca in legenda Marelui Inchizitor Dostoievski il aduce pe Iisus cu trupul de om, in jurul anului 1500, este prins de Marele Inchizitor catholic si bagat la inchisoare si interogat :
– “De ce ai venit să ne tulburi? Pentru că ne tulburi, ştii asta”, Îl interoghează Inchizitorul pe Hristos, fără să primească niciun răspuns.
Iisus luat la întrebări şi acuzat că i-a supraestimat pe oameni, care aveau nevoie de pâinea obişnuită şi nu de cea a Cerului, pe care le-a promis-o.
Iar altcineva a spus ca daca s-ar intoarce Hristos azi pe pamant ( cred Cuviosul Serafim Rose sau Cuviosul Paisie Aghioritul) lumea cu mintea ei plina de logica, ar zice ca este nebun si l-ar interna.
Am inteles astazi, ca daca Hristos s-ar intoarce pe pamant oamenii pur si simplu nu vor avea timp pentru el. Il vor claxona sa se dea la o parte, sa nu ii tulbure in graba lor catre filmul de la ora sapte, sala, intalnire, programare la cosmetica, meci. In cel mai fericit caz ii vor face o poza cu mobilul, poate chiar un selfie si apoi vor baga iar capul in facebook sau vor alerga grabiti catre micile lor trebusoare- un surub, o maneta….
Oamenii au ramas doar trupuri si asteapta o religie noua, libera, usoara, plina de extaz – exact asa cum suna reclama bine ticluita pentru o mare inselare. Oamenii asteapta un dumnezeu care sa-i minta frumos pentru ca s-au obisnuit cu minciuna, pentru ca doar minciuna ii mai incanta.
Va fi infricosator, pentru ca intodeauna in spatele minciunii sta ceva infricosator.
trist, dar adevarat! Dumnezeu sa ne ierte!