Politică

Aurul, “salariile de sclavi” din Africa de Sud şi viitorul Roşiei Montane

strikeÎn urmă cu o săptămână, circa 80.000 de mineri sud-africani de la exploatările aurifere şi-au reluat lucrul, după o grevă de patru zile, care a provocat pierderi de circa 100 de milioane de dolari.

Sindicatul Naţional al Minerilor (NUM) a iniţiat greva pentru a cere majorarea salariilor cu 60%. NUM, care reprezintă peste 60% dintre cei 120.000 de mineri din Africa de Sud, a respins “salariile de sclavi care ar rezulta în urma creşterii cu 6,5%”, propusă de companiile exploatatoare.

“Salariile pe care le cerem nu sunt mari. Sunt rezonabile şi normale. Dacă există şefi care stau în birourile lor cu aer condiţionat şi câştigă milioane, de ce nu am putea şi noi, minerii, să câştigăm 7.000 de rand (700 de dolari) pe lună?”, spun sindicaliştii.

Africa de Sud a fost multă vreme cel mai mare producător de aur din lume, de aici provenind 60% din cantiatea de aur extrasă anual. Acum însă, ţara a căzut pe locul şase, cu doar 6% din cantitatea extrasă la nivel mondial.

Dată fiind importanţa acestui sector, mineritul aurifer a avut o miză politica imensă, mai cu seamă după înlăturarea regimului de apartheid. Prin urmare, sindicatele au fost politizate, iar NUM se află acum în tabăra opusă preşedintelui Jacob Zuma şi Congresului Naţional African. Însă nimeni nu poate ignora acţiunile de protest a zeci de mii de lucrători, mai cu seamă după masacrul de la mina de platină de la Marikana, în 2012, soldat cu 37 de morţi şi peste 70 de răniţi. Este de notat că Africa de Sud rămâne cel mai mare producător de platină din lume.

În aceste condiţii, care par a da sorţi de izbândă protestelor sindicale, tot ce au reuşit să obţină minerii sud-africani a fost o creştere a salariilor de 8%, la care se adaugă şi majorarea sumelor primite pentru întreţinerea gospodăriilor. Salariile actuale ale angajaţilor minelor de aur din Africa de Sud sunt de circa 300 de euro pe lună, prin urmare, toată lupta sindicală s-a soldat cu creşterea salariilor cu circa 40 de euro.

Companiile exploatatoare au propus doar o creştere echivalentă cu rata inflaţiei, care este de 6%. Chiar şi aşa, ele consideră că sunt “generoase”, întrucât preţul aurului a scăzut cu circa 20% în ultimul an, iar profiturile sunt tot mai mici.

În Africa de Sud există peste 20 de mari exploatări aurifere. Africa de Sud este al cincilea mare producător de aur din lume, cu circa 170 de tone extrase anual. În România, mina de la Roşia Montană ar putea, potrivit RMCG, să producă 245 de tone de aur în 16 ani, adică 15 tone de aur pe an.

Extracţia aurului aduce circa 10% din PIB-ul ţării în Africa de Sud. În România, exploatarea de la Roşia Montană ar duce la o creştere a PIB-ului cu 0,24% pe an, pe toata durata exploatării, susţine RMCG.

PIB-ul pe cap de locuitor în Africa de Sud este de circa 11.500 de dolari. În România, PIB-ul pe cap de locuitor este de 16.500 de dolari. Potrivit recensământului din 2012, venitul mediu pe cap de familie în rândul negrilor sud-africani (imensa majoritate a minerilor sunt de culoare) este de 550 de dolari pe lună. Potrivit INS, venitul mediu pe cap de familie în România, în trimestrul trei din 2012, a fost de 540 de euro (720 de dolari).

În aceste condiţii, în Africa de Sud, salariul unui miner din minele de aur este, după ultimele majorări, de sub 350 de dolari pe lună. Undeva în urmă cu doi ani, cei de la RMCG promiteau, fantezist, că un miner de la Roşia Montană va câştiga, în 2015, 1.500 de dolari. Aceasta dacă nu cumva Gabriel Resources, o companie fără istorie in domeniul exploatării aurului, este cu totul diferită ca mod de a face afaceri de suratele ei AngloGold Ashanti, Gold Fields, Rand Uranium, Harmony Gold, Evander Gold, Sibanye Gold şi Village Main Reef, care operează în Africa de Sud şi sunt listate nu la Toronto, ci la Londra…

Comparaţia cu Africa de Sud poate fi, mutatis mutandis, un punct de plecare pentru estimarea beneficiilor pe care RMCG le poate aduce, cu adevărat, la Roşia Montană. Şi în această estimare ar trebui să ţinem cont de capacitatea de presiune mult mai mică a sindicatelor miniere din România, faţa de cele din Africa de Sud. Şi ar mai trebui să ţinem cont şi de faptul că, în 2012, în topul Transparency International privind percepţia corupţiei, România se afla pe locul 75, în timp ce Africa de Sud era pe locul 69.

Aceeaşi comparaţie cu Africa de Sud mai conduce la alte întrebari. Urmăreşte Gabriel Resources doar cantitatea (extrem de mică de aur) de la Roşia Montană sau la mijloc sunt cantităţi mult mai mari de metale rare despre care nici compania, nici guvernanţii nu vor să vorbească? Sau miza este exploatarea tuturor zăcămintelor aurifere din Apuseni, Roşia Montană nefiind decât “regina” de pe tabla de şah a celor de la Toronto, care odată căzută ar permite exploatarea în alte zone?

Autor: Calin Marchievici
Sursa: Cotidianul

Abonează-te la newsletter