Analize și opinii Politică

Arta inutilităţii

Trăim vremuri dominate, ba chiar obsedate, de randament, eficienţă, performanţă şi alte noţiuni care au migrat din manualele de fizică în cele de economie, pentru a le împrumuta un fals aer ştiinţific. De acolo, însă, dintre paginile cu valoare didactică, familia aceasta de noţiuni, cu un insaţiabil apetit dominator, a umplut realitatea în care ne mişcăm, pînă acolo încît a devenit structura stabilă a coşmarurilor obsesiv-compulsive care “colorează” viaţa a milioane şi milioane de oameni. Generaţie după generaţie, ne naştem, trăim şi murim cu convingerea fermă că alt mod de existenţă, alte coordonate ale organizării sociale, că alt panteon decît cel închinat acestor “zeităţi”, nu sunt posibile ori, dacă sunt totuşi, atunci rezultatul ar fi orice între derizoriu şi infernal, mai puţin un mod de viaţă uman. Breşele în acest zid înalt de prejudecăţi, deloc întîmplător ridicat în jurul nostru, sunt rare şi tot mai greu practicabile. Am dat de una pe standul unei librării ambulante, amplasată în mijlocul unui mall, pentru a sublinia încă şi mai mult incoerenţa lumii în care ne mişcăm. Celor două constructe sociale, standul de carte şi spaţiul sumativ care este marele magazin de magazine sunt perfect incongruente. De ce? Simplu, pentru că unul ţine de rastelul cu unelte al unui tip de cultură, iar celălalt este instrumentul venit pe lume ca să dizolve rădăcinile însăşi ale culturii, să radă o dată pentru totdeauna planta asta, atît de puţin folositoare, de pe faţa Pămîntului, astfel ca pe locul gol să poată creşte nestingherită, înflori şi da roade buruiana cupidităţii, mult mai lucrativă şi mai răspîndită, decît pasiunea de a citi cărţi. Asemenea materiei şi anti-materiei, cele două nu se adună, chiar dacă pot fi puse la un loc!

Aţi ghicit, fereastra de care pomeneam este o carte!

Mă rog, ceva între o broşurică şi o cărticică! Nu e roman, nu e foileton, nu e descriere de natură şi nici construcţie poematică. Nu are nici o şansă să se afle pe lista premiilor literare, nici măcar pe cea foarte, foarte…foarte lungă a candidatelor la Nobel. Este un banal lexicon: “Lexiconul Inutilităţii”. Ca să fie vizitat, măcar, de ideea unei asemenea cărţi, nu mai spun ca să gă­seas­că inspiraţia şi dedicaţia să o ducă la bun sfîrşit, autorul trebuie să aibă o relaţie specială cu materia lui de lucru; cu inutilitatea, vreau să zic. Alexander von Schoenburg o are, în stare naturală şi pură! Este, de ocupaţie…. conte şi vlăstar al unei familii nobiliare cu descendenţă directă între rudele de sînge ale Reginei Victoria şi ale Împăratului Frederic cel Mare, iar de acolo, încă alte vreo şapte-opt, zece generaţii, în sus, pînă… pe la Adam şi Eva. Ca să facă ceva perfect inutil cu viaţa lui, cînd nu scrie cărticele ca aceea la care mă refer, sau altele cum ar fi “Nefumătorul fericit”, “Arta de a scăpăta cu stil”, se ocupă de un soi de gazetărie despre lucruri inutile: “stilul”, manierele şi alte asemenea. Ca un om cu vocaţie şi iubitor autentic de inutilitate, autorul nu se apucă să inventeze definiţiile pentru termenii lexiconului său. Îi împrumută de la alţii; e adevărat cu ghilimelele de rigoare! Noblesse oblige! Ilustrare: pentru civilizaţie, lexiconul său ne dă de ales între definiţia lui Mark Twain, “Civilizaţia este proliferarea implacabilă a necesităţilor inutile” şi cea des­criptiv-funcţională, a lui Gabriel Laub, “Eschimoşii primesc locuinţe calde, iar apoi trebuie să muncească pentru a cîştiga banii necesari ca să-şi cumpere frigider; aceasta este civilizaţia!”. Ca un cetăţean vaccinat al civilizaţiei mele, robit deci utilităţii, am dat fuga la litera P, să dau de familiarul meu subiect, politica. Parteneriat, parveniţi, pălării bărbăteşti, păreri, periuţa de dinţi (electrică), permis de conducere, pesimism, pi­tici de grădină, porecle şi alinturi, portret de Andy Warhol, Premiul Nobel, prezervative funny, “prieteni”, produse light, protocol şi….gata! Cum adică? Despre politică nimic? Pînă să-mi revin din perplexitate, mi-am zis că autorul nu a apucat să viziteze România. Că ideile şi experienţele lui fundamentale legate de domeniu nu i-au dat posibilitatea să înţeleagă bogăţia subiectului, odată intrat pe mîna noastră, a fericiţilor moştenitori şi ruinători administratori ai spaţiului carpato-danubiano-pontic! Aici, în ţara inutilităţilor perfecte şi nesfîrşite ar fi trebuit să poposească augustimea sa Alexander von Schoenburg pentru a găsi nu unul, ci o infinitate de termeni pentru politică. Dacă nu la noi, unde politicienii fac legi, doar pentru a putea fi încălcate, unde se inventează reforme timp de două zeci de ani, după care ni se predică necesitatea reformelor, unde toate autorităţile cultivă şi se bucură din plin de binefacerile corupţiei, după ce au făcut legămînt sacru de luptă nemiloasă împotriva ei, unde miliardele cheltuite pentru construcţia drumurilor şi autostrăzilor au mereu drept rezultat lungi şi nemuritori kilometri de hîrtoape, unde economia creşte din împrumuturi, iar statul se întăreşte o dată cu dizolvarea puterii militare, unde justiţia e o jupîneasă cu tarabă la drumul mare, dacă nu la noi… atunci unde s-ar mai putea vorbi cu temei despre inutilitatea perfectă a politicii?

Abia după ce mi-am revenit din perplexitate, mi-am dat seama că nu el, ilustrul autor greşea, ci eu! Aşa este, politica la noi nu este inutilă, ci profund, structural, dăunătoare societăţii şi oamenilor ei, ruinătoare pentru resursele ţării şi viitorul său, demolatoare a tot şi a toate, fără urmă de intenţia a construcţiei, dizolvantă, mincinoasă, manipulatoare, perfidă, imorală şi generatoare de imoralitate publică! Toate acestea ţin de arta primitivă şi distructivă a Puterii, nu de cea subtilă şi cu putere de iluminare a Inutilităţii.

Cornel Codiţă
sursa: bursa.ro

Abonează-te la newsletter