Politică

Afacere de 1 miliard sau mutare de şah? Renzi şi Putin ţin conferinţe şi stabilesc fonduri de investiţii

descărcare (1)Premierul italian Matteo Renzi a făcut o mutare interesantă şi i-a făcut o vizită la Moscova lui Vladimir Putin, unde cei doi au stabilit câteva puncte în care vor coopera. Rusia şi Italia au stabilit înfiinţarea unui fond de investiţii în valoare de 1 miliard de dolari. Altă chestiune a constat cooperarea în privinţa crizei din Libia.

Vizita premierului Renzi la Moscova este prima vizită de stat efectuată în Rusia de un lider european important de la declanşarea conflictului din Ucraina, relatează Bloomberg Putin a numit Italia un partener privilegiat şi a spus că discuţiile cu Renzi au fost prietenoase şi constructive.

Renzi, care a cerut sprijinul Rusiei pentru o posibilă acţiune în Libia, ca membru cu drept de veto în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, a declarat că acordul de pace în Ucraina semnat la Minsk în luna februarie a oferit o soluţie de pace în criza ucraineană.

Renzi a ţinut o conferinţă de presă comună cu Putin declarând că Rusia şi Italia pot să îşi consolideze legăturile economice şi comerciale, în pofida sancţiunilor impuse Rusiei de Uniunea Europeană şi Statele Unite. El l-a invitat pe Putin la un târg comercial internaţional care va avea loc la Milano în luna iunie, afirmând că acordul de la Minsk poate contribui la îmbunătăţirea relaţiilor UE-Rusia.

Sursa: Paginadebanci.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Bine a facut Renzi, an locul de a fi speriat, a mers acolo si a facut o afacere corecta si avantajoasa. In timp ce alte state din Europa este speriat de Rusia, Italia coopera cu Putin. Foarte bine.