Politică

Adevăratul genocid economic: companiile locale şi multinaţionale au nevoie de 200.000 de muncitori calificaţi pentru că au comenzi, iar Bucureştiul, rupt de realitate, oferă absolvenţi de facultate pe bandă rulantă, de care nimeni nu are nevoie

223-55263-0607_stdent_shutterstockRomânia a pierdut în criză 642.000 de locuri de muncă şi o masă salarială anuală de 11 miliarde de euro (47,2 miliarde de euro în 2013, 58,7 miliarde de euro în 2008). A recuperat numai 200.000 de locuri de muncă, iar masa salarială probabil că nu îşi va reveni nici peste cinci ani, ceea ce afectează în mod evident consumul intern, cel mai lovit în aceşti şase ani, şi ţine economia pe loc.

Confruntaţi cu declinul pieţei interne, foarte mulţi antreprenori români de la nivel local au reuşit să se salveze prin exporturi, prin intrarea pe alte pieţe externe şi prin furnizarea de componente şi servicii către giganţi mondiali, în special din industrie.

„Problema este piaţa internă, nu costul creditelor. Nu avem vânzări“

România continuă să aibă producţie şi are o industrie mult mai performantă decât acum 24 de ani. Iar acest lucru îl spun cei care au 50-60 de ani, au lucrat pe vremea comunismului în marile fabrici comuniste, iar după revoluţie şi-au făcut un business industrial (Gheorghe Corneanu de la firma Energo Braşov, cu afaceri de 12 mil. euro).
„Să fim realişti, fără multinaţionale şi fără finanţare de afară noi nu am fi crescut“

El este numai un exemplu, dar la nivel local sunt foarte multe businessuri, mici şi mijlocii, care sunt mult mai occidentale, mai performante şi mai rezistente decât cele naţionale. Aceşti antreprenori ştiu cel mai bine cum merg marile economii, în special cele din Europa, pentru că acolo îşi vând marfa sau sunt multinaţionalele cu care lucrează, înainte ca Palatul Victoria sau Palatul Cotroceni să constate că încetineşte economia românească, când este prea târziu. Pentru ei multinaţionalele şi capitalul străin nu sunt duşmanii lor şi ai poporului, ci nişte parteneri care îi ajută să se dezvolte. Singurul lucru pe care îl cer este să aibă acelaşi tratament economic, fiscal şi birocratic (relaţia cu autorităţile locale şi cu cele naţionale – autorizaţii, rezolvarea problemelor curente) în România, ca cel pe care îl primesc şi îl obţin companiile străine. Vreau să am acelaşi tratament pe care îl are Schweighofer când discută şi primeşte lemn de la Romsilva, nici mai mult, nici mai puţin, spune un manager din Braşov.

Autor: Cristian Hostiuc

Sursa: Ziarul Financiar

Abonează-te la newsletter