SUA şi Uniunea Europeană utilizează din ce în ce mai mult acorduri comerciale bilaterale sau regionale încheiate. Acestea pun în pericol populaţia, economia şi agricultura statelor în curs de dezvoltare. Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii speculează tot mai mult sărăcia unor ţări predominant agricole, pentru a asigura marilor corporaţii surse de materii prime şi forţă de muncă ieftine. Actualele colonii continuă să fie şi astăzi exploatate prin impunerea unor „acorduri de liber schimb”, încheiate exclusiv în avantajul investitorilor străini. Statele bogate impun concesii enorme din partea ţărilor în curs de dezvoltare, în timp ce statele bogate nu oferă aproape nimic în schimb. În plus, ele răpesc ţărilor în curs de dezvoltare dreptul de a-şi guverna resursele şi economia şi le ameninţă posibilităţile de a-i proteja pe cei sărăci.
În 2006, mai mult de 100 de ţări în curs de dezvoltare au fost implicate în acorduri de liber schimb sau tratate de investiţii bilaterale. Asistăm practic la o confiscare pas cu pas a autorităţii locale şi la înlocuirea ei cu autoritatea unor corporaţii multinaţionale, interesate doar să obţină profit, nu contează prin ce mijloace. Primii care au de suferit sunt oamenii de rând. Sclavia modernă, migrările masive de populaţie, degradarea crescândă sunt doar câteva dintre consecinţele politicii de exploatare duse de investitorii străini.
Descurajarea agriculturii sănătoase
Populaţia acestor ţări trăieşte în cea mai mare parte de pe urma agriculturii. Aceste acorduri mai mult agravează problema decât să o rezolve.
Speculând sărăcia, nevoia de hrană, de locuri de muncă,SUA şi UE le impun condiţii total dezavantajoase pentru ţărilor în curs de dezvoltare. Prin acordurile de liber schimb, SUA şi UE obţin reduceri substanţiale de preţ şi de taxe vamale pentru a importa materii prime şi produse sub costul de extracţie sau de producţie al acestora. Astfel că îşi permit apoi să vândă în aceste ţări mărfurile marilor corporaţii aducând în pragul falimentului economia şi agricultura autohtonă. În mod natural, resursele unei ţări ar trebui utilizate în primul rând pentru acoperirea nevoilor populaţiei. Deviind însă cursul firesc al acestor procese prin propria curte, SUA şi UE ies de două ori în câştig. Lucrurile nu se limitează doar la atât. Prin aceste acorduri sunt impuse reguli care îi anihilează pur şi simplu pe producătorii autohtoni. Spre exemplu,investitorii străini au o maximă libertate de a patenta noi specii de cereale, legume sau plante. În state precum Peru sau Columbia guvernele nu mai au dreptul să respingă cererile de patentare venite din partea unor firme care nu pot indica precis provenienţa seminţelor. Astfel se încurajează introducerea unor organisme modificate genetic, dăunătoare sănătăţii. În astfel de condiţii, existenţa fermierilor care trăiesc de pe urma agriculturii devine problematică, în timp ce profiturile unor multinaţionale agricole cresc fără încetare.
Drepturi totale pentru investitorii străini, nicio şansă pentru naţiunile sărace
Investitorii au dreptul să dea în judecată ţările respective dacă au pierderi de profit, aici fiind incluse şi pierderile anticipate, în cazul în care guvernele schimbă legile în interesul publicului şi nu al marilor coporaţii. Mai mult de 170 de ţări au semnat acorduri care le permit investitorilor străini să apeleze direct la curţi internaţionale de arbitraj, fără a mai trece întâi prin tribunalele din ţările respective. Cum cele mai multe din aceste curţi internaţionale sunt controlate de SUA şi UE, ele nu au cum să ţină cont şi de interesul naţiunilor sărace. Armata de jurişti şi de avocaţi din spatele acestora primeşte onorarii exorbitante din partea marilor corporaţii. În faţa acestui sistem ţările sărăce par să nu aibe nicio şansă.
Auto: Mihai Vasilescu
Sursa: Anti-Uniunea Europeana
Adauga comentariu