C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Noile realităţi ale jocurilor geostrategice: globalizarea crizelor, regionalizarea puterii

9a1289831b526f2f98701df1e1b7c3d8Am trăit cu lecţia globalizării. Era legată de principiul, privit ca speranţă la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, că lumea ar putea să crediteze formula unei gândiri organizatoare globale, dublată de acceptarea de către state a unor instituţii supranaţionale create tocmai în ideea prevenirii şi managementului crizelor, împiedicând transformarea problemelor în conflicte.

Pentru asta au fost create, rând pe rând, Organizaţia Naţiunilor Unite cu toate organismele sale subsecvente şi, în paralel, plasa de siguranţă economică reprezentată de FMI şi Banca Mondială. Evident, chiar dacă niciodată recunoscut ca atare, era acolo sâmburele unei guvernanţe mondiale care putea, cel puţin teoretic, să genereze o formulă globală reală de gerare a politicilor mondiale. Oare şi necesară? În timp, reacţiile de acceptare sau de negare au fost la fel de extreme. Pe de o parte, au existat argumentele cum că era vorba despre o mişcare necesară şi logică pe măsură ce ”lumea devenea din ce în ce mai mică”.  Odată cu asta, interesele de dezvoltare şi susţinere a unei ere de bunăstare nu puteau fi divergente, de unde nevoia, ba chiar inevitabilitatea unui guvern global, împlinind visul de odinioară al Iluminaţilor din Bavaria.

De cealaltă parte, la fel de puternic, argumentul că toate astea nu erau decât măştile care să ascundă o vastă conspiraţie mondială destinată să facă posibilă o concentrare fără precedent a puterii în mâinile unei elite organizată într-o conjuraţie de tip criminal, deci complet în defavoarea popoarelor. În final, cu un singur rezultat previzibil: accentuarea disparităţilor între naţiunile sărace şi cele bogate. Discuţia în contradictoriu continuă şi acum, fără însă a se observa că, treptat, ea s-a golit de conţinut, dat fiind că realitatea de odinioară a explodat fără şansă de a mai putea fi refăcută vreodată. Revoluţia tehnologică a creat o nouă condiţie de joc, cea a lumii strict şi poate definitiv dependentă de circuitele de transfer informaţionale, globalizată deoarece, vrând-nevrând, a obligat statele să-şi adapteze toate structurile acestei noi formule existenţiale, cea a globalizării de circuite. Schimbarea majoră, de structură, se petrece acum într-un proces la fel de ineluctabil ca şi cel precedent. Pe de o parte, puterea lumii nu se mai discută, nu se mai poate discuta – suspină unii cu nostalgie – în termenii atât de clar definiţi ai perioadei Războiului Rece. Atunci când confruntarea reală degajase destul de rapid nişte mecanisme devenite automatisme de comportament internaţional, de prognoză şi chiar de control a stărilor conflictuale ţinute în limite rezonabile în contextul aplicării raţionamentului „echilibrului terorii”. Situaţie care s-a schimbat din temelii imediat după căderea Cortinei de Fier. Atunci, pentru o scurtă perioadă de timp, SUA a rămas singurul „jandarm planetar”. Dar pentru foarte scurt timp, în orice caz absolut insuficient pentru a-şi consolida puterea unică globală şi a se adapta unei situaţii pentru care era totalmente nepregătită, cea de a deveni unic actor, judecător şi garant al păcii şi stabilităţii mondiale. Drept care, aproape imediat, au apărut puteri regionale care, într-o primă etapă, şi-au căutat locul de forţă în organizaţiile clasice de putere de până acum, formulele extinzându-se treptat spre faimosul G-20, dar introducând şi un haos real în mecansimele deja atrofiate şi învechite de luare a deciziilor din cadrul ONU. Dar nici asta nu a fost suficient deoarece atrofierea puterii ONU a arătat că nimeni nu mai are puterea de a impune ceva prin decizie internaţională, altfel, poate, decât prin delegarea autorităţii de intervenţie militară către un leading state care să opereze singur sau în coaliţie de interese cu alte state. Atâta tot şi, din păcate, nimic mai mult. Atunci, şi asta o vedem acum ca dezvoltare majoră în geopolitica internaţională, este brusc revitalizată valoarea operaţională a alianţelor regionale. Politice, economice şi regionale. Alianţe care, în perioada de boom economic, păreau să fie din ce în ce mai desuete sau, în orice caz, erau obligate să se reprofileze pe calea unui dialog al cooperării între duşmanii de odinioară, adoptând măsuri din ce în ce mai ample destinate creşterii încrederii reciproce. Totul se schimbă peste noapte, odată cu destabilizarea enormă produsă de criza ucraineană, anexarea Crimeei, explozia conflictuală din Orientul Apropiat şi creşterea procentului de nesiguranţă în unele ţări din America de Sud şi America Centrală. Drept care, acum, se refac, se stabilizează şi se reformulează doctrinele puterilor regionale. Fiecare afirmând deja nevoia apărării intereselor elementelor componente ale alianţelor, în spaţiul nostru de interes direct acţionând UE şi NATO, iar de cealaltă parte Uniunea Eurasiatică, cu prelungirea sa logică, Organizaţia de cooperare de la Şanghai. Pieţe de putere politică, economică şi militară. Pieţe care anunţă acum ca prioritate absolută protecţia propriilor interese, cu măsuri care se pot devolta curând în doctrine (din nou) separate şi chiar antagonice. Noutatea, a doua, este dată de evoluţia foarte interesantă a contextului în care se desfăşoară aceste mişcări foarte rapide, de neconceput în urmă cu un deceniu, ba chiar mai puţin. Este vorba despre o realitate dublată de o spaimă reală: se schimbă natura conflictelor. Teoria clasică spune că în ficare situaţie conflictuală există un sâmbure de globalizare, potenţat sau nu de interesele care să producă o implicare directă ulterioară a unuia sau mai multora dintre actorii majori planetari. Exmplu de şcoală în acest sens: criza rachetelor din Cuba. Dar, atunci ca şi în alte câteva cazuri asemănătoare, pe fond, conflictul major urma să se discute sau să detoneze, finalmente, între cele două mari blocuri militare. De unde şi relativa discuţie ultimă, cu o logică bazată pe un scenariu apocaliptic unic, binecunoscut, studiat şi asumat de marii jucători. Acum există o multitundine de jucători gata să declanşeze situaţii apocaliptice locale sau regionale, într-atât de grave încât să depăşească chiar competenţele sau capacitatea şi posibilităţile de reacţie ale unora dintre marii actori planetari. De ce? Foarte simplu. Marea Apocalipsă de odinioară avea un scenariu unic cu motivaţii puţine (în principal, ideologice) şi foarte clar stabilte. Acum, se multiplică scenariile apocaliptice cu motivaţii unice, extrem de particulare, deloc relevante pentru alte părţi ale lumii (de exemplu, conflictul intercomunitar între suuniţi, şiiţi şi kurzi), dar cu un potenţial de extensie care să poată pune în pericol una dintre zonele major producătoare de energie ale planetei. După cum vedeţi, nu numai că nu se mai face, nici de o parte, nici de alta, apelul tradiţional la intervenţia marilor puteri ci, ca în cazul Califatului, conflictul regional ameninţă cu o ofensivă globalizatoare.  O realitate complet ciudată care face ca reînviatele alianţe ale regionalizării puterilor să fie obligate să deschidă o formulă de dialog care să le permită să creeze un cadru de reacţie la situaţia de globalizare a conflictelor acestea de tip nou, cu variabile reduse la motivaţiile interetnice sau/şi interconfesionale şi revendicărilor legate de autonomie şi independenţă. Poate, cine ştie, urmează o revigorare a ONU. Greu de imaginat cum, greu de conceput cu ce autoritate delegată şi de către cine. Foarte posibil însă, cu lecţiile bine învăţate din timpurile nu demult trecute, marii jucători, cu alianţele lor mai vechi sau mai noi, să anunţe curând că se reunesc la masa negocierilor. Siliţi de spectrul care se dezvoltă acum în progresie geometrică, cel care spune că orice actor rebel poate declanşa propriul său scenariu apocaliptic, nerespectând niciun fel de regulă, niciun fel de alt angajament în afara propriei supravieţuiri. Nu credeţi că aşa ceva ar putea fi posibil? Vă înşelaţi. Se poate petrece oricând, în Orientul Apropiat sau la orice graniţă, acum recunoscută, mâine inexistentă…Trăim în acest echilibru complet instabil între regionalizarea puterilor şi globalizarea conflictelor. Să sperăm că lumea va fi destul de înţeleaptă să-i şi supravieţuiască.

Autor: Cristian Unteanu

Sursa: Adevarul.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss