Politică

În lesa lungă a STATULUI!

manipulareTrăim astăzi o subjugare a libertăţilor native ale omului de rând, trăim printr-o dezinformare şi o manipulare duse la extreme. Există, de fapt, o continuare a vechii dictaturi, sub o altă formă, mult mai perfecţionată, mult mai subtilă, concepută în aşa fel încât sistemul politic actual să ţină în lesă marea masă de oameni, să deţină controlul asupra tuturor, fără a produce mişcări de stradă….

În fond, actualul sistem politic are extrem de bine structurate căile de atac către cetăţean pentru constrângerea sa din toate punctele de vedere. O constrângere programată şi care se strecoară uşor ca o umbră în mintea romanului, pe nesimţite. Un război cumplit, are loc acum şi  nimeni nu simte şi nimeni nu recunoaşte duşmanul perfid care s-a  instalt comod la cârma jocului. Regulile jocului nu le cunoaştem noi toţi. Regulile sunt făcute pentru a fi schimbate şi aplicate discreţionar. Omul de rând nici nu are timp să reacționeze, crezând mereu că aşa sunt regulile. În realitate, însă alta este povestea…

În regimul comunsit erai ca un cobai închis în propria cuşcă, fără acces la surse de informare, cu o continuă preocupare pentru ziua de mâine, fără soluţii prea multe erai limitat în orice mişcare. Dimineaţa devreme la coadă la lapte sau carne, mai târziu la pâine, apoi la serviciu… Mai apoi la coadă la ulei, zahăr şi făină etc. Atenţi tot timpul la ce vorbim, cu cine vorbim, fără televiziune liberă… fără contacte externe. Erai limitat în toate!

Azi, această luptă a căpătat o altă faţă. Ai o iluzie a tuturor libertăţilor posibile. S-a deschis cutia Pandorei a libertăţilor, în mod impulsiv şi vădit nebenefic. O libertate care a muşcat ca un şarpe, inima romanului. TOTUL este posibil în România şi legal şi ilegal, sau mai ales ilegal. Libertatea de a alege orice formă de învăţământ, orice instituţie, de la cea de stat la cea particulară, un simplu SRL… poate produce diplome pe bani. Nu contează capacitatea aplicantului, contează doar banii pe care este dispus acesta să-i aloce. Rezultatul: mii de „diplomaţi’’ inutili societăţii, deprofesionalizaţi, agramaţi şi semianalfabeţi. Unde sunt aceştia?

Înregimentaţi în actualul sistem politic sau, în marea majoritatea, instituţionalizaţi! Rezultatul? O dezastruoasă dezvoltare a societăţii, o continuare a tulburării apelor în toate domeniile social-economice şi o degradare cultural-naţională. Pasul următor a fost simplu de aplicat, dezinformarea şi manipularea au continuat în forţă, promovarea în posturi cheie a acestor „diplomaţi’’ a produs şi mai multă confuzie şi intoxicare a maselor, dar au  intrat imediat pe fir relaţiile clietelei de partid sau gaşcă pentru împărţirea cozonacului. Statul a devenit o mină de aur pentru toţi aceştia, în care omul de rând era (şi este) doar sclavul minei…

Mass-media nu a fost ocolită nici ea de acest flagel al „diplomaţilor’’. Şi-au luat posturi de manager de companii media, au numit oameni de gaşcă în celebrul CNA, la fel de analfabeţi şi agramaţi, iar pornografia şi imoralitatea au ajuns la ordinea zilei. Au angajat reporteri inculţi şi obedienţi „boss-ului’’. Rezultatul? O îndobitocire a generaţiei tinere, o intoxicare a populaţiei cu incultură şi vulgarisme, cu pornografie politică. Ce este la TV este literă de lege, acolo se face şi desface, cacealmaua politică, sub ochii cât cepele ai cetăţeanului, cu mintea apatică şi demoralizată, de lipsa de perspective, confuzie şi frustrări de tot felul. Şi, dintr-o dată, avem prefigurată lesa sistemului politic actual, aceeaşi în esenţă ca în sistemul communist, doar că s-a schimbat formă şi s-a perfecţionat stilul…

Suntem prinşi într-un alt fel de colivie, mai frumos aranjată, vopsită şi cu mai multe ferestre deschise, doar că şi acestea dau tot într-o altă colivie mai mare. Devalorizarea monedei naţionale şi menţinerea acesteia la acest nivel este tot o metodă de încorsetarea a omului. Ţinerea preţurilor şi taxelor sus, asta tot de manipulare ţine, că şi discrepanţa dintre salarii şi preţuri. Avem preţuri europene în Euro şi salarii de mizerie în leul devalorizat…

Avem preţuri ca în Italia, Franţa sau Germania dar salariile din ţară sunt de 10-15 ori mai mici decât ale cetăţenilor acestor ţări europene. Avem şi o economie subterană înfloritoare şi veşnic „subvenţionată’’ de la buget, acolo totul este „free”, doar să faci parte din gaşca de partid. Fără taxe, fără impozite dar cu o mână lungă şi liberă în bugetul statului….

Toate sunt cu un scop anume menţinute. Omul de rând, românul, trebuie să aibă lesă, să fie bine subjugat… Să aibă mereu mintea ocupată. Ocupată cu grija zilei de mâine, să caute soluţii pentru plata ratelor la bănci, cu plata taxelor şi impozitelor, cu plata taxelor şcolare ale copiilor etc, etc… Menţinerea unor stări de fapt, a unor anormalităţi şi imoralităţi, a unor filiere mafiote de la nivel local la cel naţional, ai căror capi sunt unşi tot de sistemul actual politic şi unde, cu imensă aroganţă, sunt promovaţi ca baroni locali, toate acestea fac parte tot din programul de demoralizare socială.

Un om de rând,  cum poate percepe aceste imixtiuni asupra  libertăţilor sale, aceste fapte ce îl torturează precum picătura chinezească? Cum altcumva decât că se simte plictisit, confuz şi frustrat, unii dintre aceştia se complac în consumul de alcool, alţii cu alte substanţe, medicamente sau droguri, provocând dereglări ale sănătăţii lor, ale familiilor lor cât şi ale societăţii în ansamblu. O societate apatică, confuză şi plictisită, este cel mai uşor de manipulat, de dresat, de dezbinat. Şi aşa ne trezim mânaţi la vot, năuci şi psihopaţi, votând aceleaşi figuri şi aceeaşi rotire a cadrelor, perpetuând, acelaşi sistem politic haotic, care ştie să-şi ţină în lesă, prorprii săi cetăţeni…

Să ne gândim doar dacă economia subterană ar fi scoasă la suprafaţă, deci anihilată, măcar în proporţie de 80-90 la sută şi dintr-o dată ar fi rezolvată problema salariilor corelate  cu preţurile şi dintr-o dată ar fi rezolvată şi problema PIB-ului, iar economia ar fi cu adevărat în creştere. Dar, pentru această este necesar să scăpăm de oligarhi politici actuali care nu sunt altceva decât paznicii şi patronii acestei economii subterane înfloritoare, prin urmare să scăpăm de acest sistem oligarhic de partide, de Dictatură a Partidelor Politice….

Ieşirea din lesa sistemului politic actual nu mai este o opţiune, ci o cerinţă, este o obligaţie, o deviză a noastră a tuturor. Trebuie să ne stabilim acest obiectiv, altfel, vom merge mereu la vot, în turmă, cu mintea aplatizată, distrugându-ne cu bună ştiinţă viitorul copiilor şi nepoţilor noştri care vor fi şi mai umiliţi şi mai subjugaţi… şi mai sclavi. Să ne gândim foarte bine, măcar în al 25-lea ceas, ce viitor le alegem lor, ce viitor are această naţiune…

Autor: Viorel Sandu

Sursa: Ziarul Natiunea

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Oare ce aşteptăm noi? Să coboare Îngerii să ne Salveze?Da…Ei pot să ne ajute, dar să le cerem ajutorul…Doamne! Ajutăne şi Salveazăne din mâna celor care subtil (este metoda diavoluliui) fac ceea ce fac, încît omul-Creatura Ta nu-şi mai dă seama şi nici nu-şi găseşte Timp să gîndească asupra tuturor ce se ptrec în Viaţa Pământeană a omului pe Pământul Tău.