C O N T R A P R O P A G A N D Ă

NICOLAE R. DARAMUS: AICI EROII MOR DEGEABA!

SANTIERTextul de mai jos face parte din volumul “INOCENȚII MARII TERORI”.

Cândva, într-un text intitulat „Omul-urs” scrisesem despre asaltul „civilizaţiei şi progresului” asupra ecosistemului forestier montan, facilitat de tehnica ajunsă pe mâna bogaţilor proşti.

Dinaintea acestei agresiuni, aici şi aiurea, omul iubitor de linişte şi reculegere, respectând lucrarea Celui de Sus, natura, se retrage mereu înăuntrul ei, dar spaţiile care îi rămân sunt tot mai puţine. Când nu pier, fac la fel şi sălbăticiunile, trăind şi ele cu măsura bunului simţ. Şi încheiam: „Din când în când ursul, asaltat în sihăstriile sale ultime, ripostează. Atunci, ziarele şi tele- viziunile urlă despre un urs ucigaş şi despre victima sa. Când şi discretul om-urs va fi asaltat în aceleaşi ultime bastioane vii şi verzi, va riposta şi el pesemne, iar ziarele şi televiziunile vor urla despre un ecoterorist. Apoi, prompt, «corul sistemului» – civic, jurnalistic şi juridic – îl va declara nebun şi îl va izola sau închide în vreo puşcărie de maximă siguranţă.”

Într-un ziar central am găsit apoi relatarea jurnalistică despre uciderea râului Capra, din munţii Făgăraşului, prin hidrocentralele private ale unor onorabili infractori argeşeni şi despre proiectele – peste 3000 la număr – care vor înmormânta în conducte imense alte zeci de râuri alpine, primele vizate fiind Oticul, Buda, Topologul şi Vâlsanul. Sălbăticiunile acestor râuri – păstrăvi şi lipani – trăind doar în apă, nu se pot retrage şi mor.

Fără a mă iluziona la nivel de ţară asupra numărului cospiritualilor care înţeleg drama naturii, vehemenţa comentariilor de cititor mi-a atras însă atenţia. Acolo, în pagina cotidianului, nu erau puţini cei care doreau cu ardoare – deschis sau mai voalat – pedepsirea cu moarte a ecoteroriştilor cu manşete albe. Erau la mijloc doi îmbogăţiţi nesătui, banali „fii ai Argeşului”, din categoria afaceriştilor de succes, care trăiesc numai spre a strânge averi şi a sfârşi apoi, brusc, fie în atac de cord, fie în vreun accident motorizat cauzat de pofta lor de adrenalină.

NEAGRA-BROSTENILOR

Le-am văzut şi feţele. Codul Penal mă împiedică să descriu în public ce spun explicit chipurile despre mintea şi inima lor, capitolele calomniei şi insultei veghind şi la drepturile neomului. Cert este însă că urarea românească „Să-ţi fie inima, precum ţi-e căutătura”, fără complicate speculaţii psihanalitice, freudiene sau lombroziene, se potrivea întru totul fizionomiilor acestor umanoizi. Îmi era clar şi de ce în minţile lor îşi puteau închipui că au dreptul să confişte râurile unei ţări.

În săptămânile de pe urmă am fost de câteva ori pe râul Neagra Broştenilor din judeţul Suceava, unde, cu sprijinul interesat al primarului din Broşteni, asupra unei ape patrimoniale stă sabia aceleiaşi iniţiative private. Discutând cu oameni din partea locului – unii chiar cu pretenţii – reacţiile lor s-au împărţit între nelămurirea unui „Şi ce e rău în asta?”, resemnare – „Înseamnă că rămânem fără râu” – şi descurcatul personal: „Dacă e aşa, îmi scade fântâna… Trebuie să-mi trag apă din coastă.” Prin captarea unui izvor, adică printr-un alt delict de mediu. Nici unuia nu îi trecuse prin cap să se opună, să se întrebe, să mă întrebe măcar ce e de făcut.

Nelămuriţilor le-am explicat cum m-am priceput mai bine care sunt consecinţele. Au rămas tot pe a lor, bălmăjind amabil că, totuşi, „ne trebuie curent electric”, că „în fond nu e nimic rău”. Erau complet străini şi insensibili la drama de mediu, la orice frăţie cu codrul, cu apa, cu ce este încă viu pe vale: păstrăvi, lostriţe, lipani, vidre, cerbi şi frumuseţe. Acea „frumuseţe naturală” – cum o numea Romain Gary – însemnând viaţa sălbatică neatinsă, cu totul altceva decât imaginea plată, „frumoasă” şi moartă a unei ilustrate de concediu.

OMUL

Theodore Kaczynski, poreclit Unabomber, cel care protestase violent şi prin crimă împotriva tehnologiei care, ajunsă pe mâna proştilor cu bani, ucide viaţa sălbatică, stă acum închis pe viaţă într-o închisoare de maximă siguranţă din statul Colorado. Manifestul său, denunţând cancerul tehnolatriei şi al societăţii de consum, este studiat însă în universităţile americane. Asta face diferenţa. Întrucât una este necesara pedeapsă pentru crimă – asumată dinainte chiar de făptuitor – şi cu totul altceva este continuarea şi tolerarea fărădelegii iniţiale, eterna provocare ce conduce mereu la o crimă cu acte-n regulă. Ecoterorismul „legal”, cel cu manşete albe, este această fărădelege iniţială.

Un erou român care ar pedepsi violent fărădelegea legalizată, ar sfârşi uitat. Mai grav, ipoteticul său manifest – generos, patriotic, aflat în slujba vieţii – ar fi complet ignorat apoi. Dovada o face nesfârşita ciorovăială fără obiect şi proiect a politicienilor ţării – cu toţii aparţinând aceleiaşi specii de închipuiţi făloşi – în vreme ce râurile de munte şi pădurile pier. Asemenea petrecăreţilor de pe Titanicul în scufundare, românii notorii şi, deopotrivă, plebeii nu observă răul la timp. De aceea, aici, eroii nu au căutare.

Şi totuşi, inocenţii din râuri şi păduri, cu râuri şi păduri cu tot, trebuie apăraţi.

ALBIA-SECATAm

Autor: Nicolae R. Dărămuș

Foto: Nicolae R. Dărămuș

NOTĂ:
„Inocenții marii terori” este cel mai nou volum scris de Nicolae R. Dărămuș și apărut la Alexandria Publishing House în 2013. Ecolog, prozator, publicist, desenator şi fotograf de natură, Nicolae Dărămuș a fondat în 1994 Societatea Nordică de Ecologie TUA RES AGITUR (SENTRA), axată pe educaţia „pro natura” prin mijloacele artelor – literatură, fotografie, desen, film – şi pe activităţi de teren (preponderent pe observarea şi dezvăluirea spre public a agresării patrimoniului faunistic şi a habitatului forestier).

Gandește România recomandă INOCENȚII MARII TERORI, o carte scrisă în numele celor care nu se pot apăra, cuvântând în faţa oamenilor.

 

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss