C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Leapșa pe revoltă: îmi pun ștampila în frunte în Piața Universității, pe 25 mai. Înainte, trec și pe la secția de votare, să dau cu subsemnatul și pe-acolo. Tot pe mine am să mă votez.

stiu-cu-cine-votezRomânul băltește în fața ecranului. Ar vrea să schimbe canalul, dar morbidul îl atrage, așa că stă cu ochiul lipit de buletinul de știri, ca să mai înghită niște atrocități. După ceva vreme, începe să bombăne și să trăncănească în sufragerie, certându-se cu politicieni, cu cefe late, cu scumpiri și cu măriri de taxe.

De unul singur, nemulțumit și pus pe harță cu un ecran. E supărat nevoie-mare, dar nu are de gând să facă nimic. Igrasia din bucătărie a cuprins, de fapt, toată România.

Aveam 6 ani când am mers prima oară cu ai mei la vot. Știam că Iliescu, Ilievici, nea Caisă (și-i mai ziceau și Ceasu’ Rău, Scaraoțchi sau Comunistu’) era eroul negativ din povestea noastră, o poveste cu o familie care se încăpățâna să creadă în democrație. Ai mei votau cu Constantinescu – țin minte și-acum afișele alea electorale gândite de Zoe Petre, în care Bărbiță (cum a ajuns și el numit ulterior) își expunea triumfal profilul de A. I. Cuza. Mi se explicase de ce, iar perspectiva lor mi se părea cea corectă. La secția din școala 64, într-o seară friguroasă, un copil întreba oamenii mari dacă votează și ei cu schimbarea. Pe naiba schimbare.

Dezamăgită după încă 4 ani de nimic, mama a luat problema-n mâini. Situație-n care problema era ceva carte scoasă de nea Caisă. Înarmată cu ceaslovul, s-a dus peste Iliescu la o sesiune de autografe și i-a zis în față, zâmbind reținut, că e un comunist infect. Iliescu și-a adecvat privirea la situație. Ochii lui de talie mică au întâmpinat-o cu indulgență. Cu înțelegere. Cu seninătate ataraxică. Mi-l închipui și mă enervez. Cartea, cu un autograf generic (fiindcă nu-i așa, acest om mărinimos și-a văzut de ale lui și bașca, a mai și semnat exemplarul, cât să facă toți banii) a ajuns acasă. După aceea, Iliescu ne-a ținut de cald. Atunci când i-am aruncat cartea în sobă.

Așa am cunoscut revolta, forma perfecționată a dezamăgirii. Și nici că m-am mai clintit din starea asta de agregare spirituală. Am stat ca-naintea unui meci de box până la 18 ani. Încordată. Voiam să votez, să-mi exercit dreptul acesta fundamental – pe lângă preocupările neortodoxe ale oricărui teribilist de 18 ani. De parcă de mine depindea. De parcă.

Vreau și eu să pot vota cu niciunul. Vreau să ne permitem toți luxul de a refuza punguțele cu atenții. Vreau multe. Pentru asta, mă duc să votez și-acum. Îmi pun ștampila în frunte în Piața Universității, pe 25 mai. Înainte, trec și pe la secția de votare, să dau cu subsemnatul și pe-acolo. Tot pe mine am să mă votez.

Nemulțumiți, prin case, crâșme, grupuri de Facebook, pe stradă, prin fabrici, peste munți și mări și zări, de departe și de-aproape n-o să rezolvăm niciodată nimic. Avem un prim ministru care, vorbind despre Roșia Montană, a aruncat protestatarilor un scârbit: “Ați câștigat”. Așa cum îi spui unui copil de care n-ai timp că e gigea ce-a făcut el. Așa-s eu, un om simplu. Am nevoie doar de două cuvinte care dau în vileag profundul dezgust al alesului față de popor ca să ies în stradă. N-aș vrea să-l contrazic, aș vrea să câștigăm.

Mă simt de parcă aș trăi într-o țară care încearcă să mă avorteze. Sunt născută de 24 de ani. E cam târzior. De data asta facem invers. Vă avortez eu pe voi.

Sursa: Luluts.ro

Related Posts

4 Responses “Leapșa pe revoltă: îmi pun ștampila în frunte în Piața Universității, pe 25 mai. Înainte, trec și pe la secția de votare, să dau cu subsemnatul și pe-acolo. Tot pe mine am să mă votez.”

  1. Similea says:

    Felicitări pentru articol. Ești o speranță pentru România

  2. Africa says:

    Eu as ieși la vot dacă ar exista votul in alb, cum exista la francezi.
    Dar la noi nu exista, alta soluție decât sa nu ies nu am.
    N-am lipsit niciodata, tot cu speranța ca poate.
    Dar acum chiar nu am pe cine sa votez, nici măcar minciunile pompoase care sa te însele si sa-ti dea speranțe false nu mai exista.

  3. Lupu Nelu says:

    Africa says:
    Mai 17, 2014 at 12:13 am

    Eu as ieși la vot dacă ar exista votul in alb, cum exista la francezi.
    Nu-i adevarat. Exista o solutie si la noi Votul anulat pe care nu au cum sa-l maui foloseasca. Daca nu te prezinti cei de la butoane vor folosi votul tau in contul lor. Asa ii ajuti fara sa vrei.

  4. Africa says:

    @Nelu , Înseamnă sa recunoști ca se fura.
    Daca recunoști ca se fura n-ai cum sa nu recunoști ca se poate fura oricum.
    Votul în alb nu dispare, se înregistrează ca vot de blam pentru întreaga clasa politica.
    Da, vreau ca întreaga clasa politica sa ia la cunoștință ca exact asta am votat, nu sa rămână vot anonim sau anulat unde sa reiasă ca am votat sau am votat gresit.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss