C O N T R A P R O P A G A N D Ă

După 25 de ani: despre experienţa libertăţii şi decenţă

i-am-free-sunt-liber-libertate-vs-sclavie-iluzie-versus-adevar-suntem-neo-sclavi-muncitori-moderni-traim-in-iluzia-ca-suntem-liberi-nwo-omul-zombie-sclavia-moderna-libertate-normalitateS-au împlinit 25 de ani de la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu – tot atâţia cât s-a aflat acesta la putere. Un bun prilej de bilanţ comparativ, pe care se pare însă că nu este nimeni tentat să-l realizeze la modul serios, adică aplicat pe domenii şi conform unor indicatori profesionişti. În schimb, asistăm la aceleaşi lamentări şi recriminări lozincarde cu privire la natura criminală a comunismului, de parcă n-ar mai fi existat nimic altceva în afara represiunii. Cei care-l regretă pe Nicolae Ceauşescu sunt plasaţi sub eticheta infamantă de nostalgici comunişti, adversari ai libertăţii, incapabili să priceapă ce este şi de unde vine Binele. În fond, li se delegitimează dreptul la nemulţumire. Pentru sistemul actual comunismul reprezintă cel mai convenabil subterfugiu: dacă încerci să critici neregulile de astăzi, ţi se declamă în mod indignat că răul dinainte era mai mare. La fel de coerent, ca atunci când întrebi pe cineva cât e ceasul şi-ţi răspunde că nu are foc…

În ceea ce ne priveşte preferăm, într-adevăr, situaţia din prezent, deoarece în general putem să scriem ceea ce gândim şi avem posibilitatea de a călători în străinătate. O preferăm, aşadar, în măsura în care ne bucurăm de anumite aspecte ale libertăţii. Dar ce relevanţă are libertatea pentru oamenii care lucrează atâta încât abia mai au timp să doarmă, nicidecum să citească ori să scrie, pentru care paşaportul nu înseamnă plăcerea estivală, ci corvoada culesului pe plantaţiile de căpşuni? Cum să nu regrete perioada în care programul la serviciu nu depăşea opt ore şi aveau locuinţa asigurată, în care nu erau obligaţi să-şi părăsească familiile ca să câştige bani prin alte ţări? Nu vorbim aici despre privilegiaţii fostului regim – reconvertiţi adeseori în afacerişti ai tranziţiei şi predicatori ai legilor pieţei nerestricţionate. „Nostalgici” sunt muncitorii, oamenii simpli din vremea comunismului, dintre care cei mai mulţi probabil că au ieşit în stradă în decembrie 1989. Ei nu visează neapărat revenirea la dictatură şi economia planificată, îşi doresc pur şi simplu confortul elementar al vieţii, care face diferenţa între om şi vita de tracţiune, de fapt confortul minim occidental refuzat semicoloniei numită România. Corect ar fi, prin urmare, să afirmăm că acum unii trăiesc mai bine, iar alţii mai rău decât pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, fără să ne ipostaziem experienţa subiectivă ca general valabilă.

Libertatea nu este o valoare fictivă, aşa cum consideră o direcţie de interpretare marxistă, nici valoarea absolută pe care o proclamă liberalismul. Este autentică, benefică însă relativă, în sensul că exercitarea ei apare condiţionată de situaţia materială. Fără o oarecare bunăstare la nivel comunitar, libertatea devine inevitabil doar a unora, se transformă în privilegiul bogaţilor de a-i exploata pe săraci invocând avantajele abstracte ale individualismului. Dacă totuşi se manifestă îndoieli regretabile cu privire la îndreptăţirea împrejurării amintite, urmează cortegiul de incriminări deja consacrate, de tipul bugetari ineficienţi, asistaţi puturoşi sau pensionari sclerozaţi.

Tocmai acest fenomen (desemnat uneori drept rasism social) ni se pare simptomatic şi totodată îngrijorător pentru conştiinţa morală autohtonă, ori mai degrabă pentru absenţa ei. A-i condamna sau dispreţui pe cei cu probleme pe motiv că nu înţeleg principiile superioare, în condiţiile în care nu te confrunţi cu lipsurile şi cu supramunca lor, denotă fie cinism comandat, fie indiferenţă autosuficientă. Nimeni nu zice să le împărtăşim regretul după Nicolae Ceauşescu, nici să le plângem de milă în maniera unui idilism proletar fără legătură cu realitatea. (Ştim de la Jean-Paul Sartre că activitatea alături de muncitori presupune frecvent „murdărirea mâinilor”). Totuşi, măcar din bun simţ ar trebui să nu fie trataţi cu aere de superioritate didactică instalată confortabil în posturi bine remunerate; să nu li se conteste autenticitatea problemelor respective, ca şi cum acestea n-ar fi decât produsul imaginar al unor minţi blocate în totalitarism, incapabile să primească lumina euroatlantică. Pe înţelesul utilitariştilor de inspiraţie anglo-saxonă, am spune că „nostalgicii” nu sunt acaparaţi de proiecţia ideologică a comunismului, dimpotrivă, sunt calculatorii foarte pragmatici ai interesului propriu în datele concrete ale existenţei lor actuale, pe care o găsesc nesatisfăcătoare. Din păcate însă, decenţa pare o calitate pe cale de dispariţie în societatea românească.

Autor: Alexandru Mamina

Sursa: Argumente si fapte

Related Posts

3 Responses “După 25 de ani: despre experienţa libertăţii şi decenţă”

  1. ionel says:

    O analiza de bun simt,am vazut si am trait acele vremi.

  2. Deveanu Silviu says:

    Articol bine scris.

  3. Andreea says:

    Foarte bine punctat articolul.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss