C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Agenda patrioților: pentru Popor, împotriva Statului-națiune

Este destul de clar că România, peste cel mult 5 ani, va fi guvernată de puteri politice noi, foarte probabil situate – măcar simbolic – pe partea „patriotă„/ „naționalistă„ a eșichierului ideologic.



Alegerile prezidențiale din noiembrie 2014 au demonstrat că stânga, ca ideologie, este moartă în România. Degeaba argumentăm că alegerile au fost furate (foarte probabil au fost) sau arătăm cu degetul spre ineptul Victor Ponta și spre defetismul lui trădător: faptul că masele muncitorești, după 24 de ani de spoliere și mai multe mandate fanariot-portocalii, n-au coborât în stradă, admirându-l cu pasivitate pe proaspăt numitul Gauleiter, dovedește că stânga, cel puțin aceea universalistă, liberal-cosmopolită și eurocompatibilă, independent de talentul și sinceritatea actorilor plătiți pentru a o întruchipa, este o idee care aparține de trecut. Acum îi revine președintelui Iohannis onoarea dubioasă de a îngropa cât mai repede și cealaltă erezie universalistă din secolul XX: dreapta – sau, mai exact: dreapta aceea liberal-cosmopolită, burgheză și germanofilă.

După moartea lui Gog și Magog, poporul român se poate întoarce la înălțimea vremurilor, așa cum le definește Dughin, ca vremurile în care liberalismul, cu proiectul lui unipolar, a rămas singur pe scenă. Și poate deveni un subiect istoric conștient, deci un dușman al acestui proiect unipolar. Sau poate nu. Depinde, înainte de toate, de forța pe care o poate, până atunci, conserva ultima iluzie ideologică în stare să supraviețuiască la moartea universalismelor burgheze: iluzia naționalismului burghez, adică a șovinismului. În următorii 2-3 ani, în timp ce gauleiterul lichidează potențialul local de euronaivitate, se va purta discret o luptă a ideilor, o γιγαντομαχία περὶ τῆς οὐσίας, o luptă de moarte între șovinismul neo-păgân dacopat și patriotismul creștin-eurazianist, între pravisectorismul român și forțele – folosind denumirea perfect adecvată și îndrăgită de tabăra neo-kominternistă – populiste din România.

Faptul că Imperiul occidental își pregătește de mult instrumente de fărâmițare a statului-națiune român (așa cum face, de altfel, cam în toată lumea), pe care este aproape sigur că le va și folosi în cazul în care ar avea impresia că Bucureștiul îi scapă din mână, aduce mulți patrioți la concluzia logic greșită că scula „stat-națiune„, și sculele adverse „regionalizare„ sau „autonomii teritoriale„ ar fi scopuri politice de sine stătătoare. Nu sunt. De altfel, în condiții în care subscriu la teza că poporul român și creștinismul lui ortodox au fost întotdeauna pe „lista neagră„ a Occidentului, ar fi de neînțeles faptul că puterile occidentale, acum un veac, au susținut și mărit statul-națiune România, prin tratatul de la Trianon. Liberalismul occidental recurge la „regionalizare„ și „balcanizare„ doar în situații de criză, când strategiile respective sunt ultimul recurs cu care poate împiedica apariția unui adversar geopolitic mare și hotărât – cum ar fi fost Iugoslavia post-titoistă. În schimb, pentru țări bine controlate de fanarioții lui, cum a fost România în ultimii 24 de ani (și mai poate fi în viitor, sub conducerea pravisectoriștii români), nu are nimic împotriva statului centralizator – așa cum funcționează el în Franța sau în Spania de azi, unde, de cel puțin 10 ani, guvernele fanariote centrale își sacrifică sistematic interesul național în beneficiul celui imperial, cu consecințe sociale cumplite.

Pe idolul „occidentului civilizator„ îl va doborî gauleiterul Werner însuși, tăind și spânzurând pentru stăpânii lui din FMI, Banca Mondială etc.. În schimb, va fi sarcina patrioților inteligenți să scape de erezia statului-națiune – singura erezie care mai împiedică reîntoarcerea României către singurul universalism vrednic, pe care s-a bazat cultural timp de milenii: universalismul creștin. Fiu al modernității, statul-națiune oferă o bază în cel mai bun caz tactică – de altfel foarte precară – pentru a combate globalismul liberal, așa cum alternativa la Windows 7 nu este Windows XP, ci LINUX. „Integritatea teritorială„ păstrată în ultimii 24 de ani n-a pus nici o piedică în calea tinerilor români (și secui) să se ducă la curățat WC-uri în Occident și să investească banii slugărniciei în laptop-uri de pe care, pe banii lor, în satele lor natale, descarcă propaganda atlantistă cunoscută sub numele de „filme americane„. Și fenomenul „diasporelor„ de pseudo-cetățeni cumpărați de metropola colonială arată destul de clar cât de precară a ajuns, și pe plan tactic, arma „stat-națiune„ în mâna patrioților.

Hai să ne imaginăm că puciul atlantist pregătit de mult timp la Moscova va reuși (Doamne ferește!). V. Putin dispare, și cu el dispare orice sprijin acordat de Rusia autonomiștilor din Donbas, pe care junta de la Kiev îi extermină sau exilează în șase luni de război nemilos. Câștigându-și victoria fără intervenții masive ale polonezilor, Ucrainenii nici la Vestul țării nu cedează nimic, poate își și recâștigă Crimeea. Suntem deci în situația de „integritate teritorială„ prezentată de toți șovinii români ca nec plus ultra al rezistenței naționale împotriva globalismului liberal. Desigur, FMI-ul ar mai rămâne pe loc pentru cel puțin o sută de ani, și guvernul „ucrainean„, compus în parte de cetățeni străini numiți direct de Washington, ar continua „terapia de șoc„ aplicată economiei ucrainene, precum și implementarea agendei LGBT în sistemele mediatico-culturale și educative din Ucraina. Mândrul naționalist ucrainean din 2025, în puținele momente de timp liber din lagărul neoliberal, probabil ar comunica în engleză cu nepoții vietnamezi adoptați de fiul lui măritat legal cu un cetățean SUA – dar măcar n-a cedat nici o țâră din Ucraina subcarpatică Ungariei, nici un metru de Bucovină României, iar în Donbas, CHEVRON otrăvește sub nasul lui un pământ rămas „strict ucrainean„.

Fiindcă devine pe zi ce trece mai clar că „dușmanul ereditar„ desemnat de forțele manipulative pentru a justifica, după modelul ucrainean, un „pravisectorism român„ este poporul maghiar, dacă vor să scape de un astfel de scenariu, patrioții români trebuie să înțeleagă urgent că:

  1. În Ungaria, „Mișcarea iredentistă„ este o adunătură grupusculară de microbiști și alți huligani de extremă-dreaptă, îndușmăniți cu intelighenția FIDESZ la putere – o mică minoritate socio-politică la care unii politicieni, în perioade electorale, fac concesii retorice minore (dar exploatate imediat la maxim de presa fanariotă din România), pentru că furnizează o forță de muncă electorală ieftină.
  2. G. Soros nu lucrează, n-a lucrat și nu va lucra niciodată în favoarea națiunii maghiare, ci chiar dimpotrivă.
  3. Minele ideologice îngropate de Imperiu în Transilvania în vederea creării unor agitații separatiste în viitor sunt majoritar legate de rețelele germane și român-uniate, nu de lumea maghiară din Transilvania.
  4. Autonomia culturală și economică a Ținutului Secuiesc, dacă s-ar realiza, nu are cum să pună în pericol statul român, nici măcar dacă ar însemna „confiscarea„ de către secui a tuturor bogățiilor naturale aflate în zona respectivă: în acest caz, profitul industriei extractive locale, în loc să se ducă direct în Austria, ar îmbogății populația secuiască, deci – în mod automat – și țesutul economic al zonelor vecine, toate populate de români.
  5. Poziția Rusiei în legătură cu problema basarabiană și cea din Transnistria este una strict pragmatică și geopolitică. Rusia s-ar bucura de unirea celor 2 țări și în detrimentul rusofonilor din Moldova, cu condiția să nu însemne includerea Republicii Moldova în NATO. Primul pas spre marea unire 1.2. ar fi deci cucerirea neutralității.

Îmi spunea recent părintele Aldea că forțele anticreștine, în secole de luptă crâncenă împotriva ortodoxiei, au progresat foarte puțin pentru că – datorită în mare parte conciliarismului – ortodoxia este ca pădurea din care dușmanul nu poate să vadă în veci altceva decât copaci, copaci și încă alți copaci. Este timp, lepădându-ne de fantasmagoriile protocroniste din timpul răposatului, să aplicăm aceeași logică și admirabilului și admiratului conservatism cultural al neamului românesc, care a trecut aproape nepătat de un șir de revoluții europene și mondiale, nu în pofida faptului că construcția națio-statală a poporului român a fost slabă și târzie, ci tocmai datorită acestui fapt – statul-națiune fiind, în faza modernă a cuceririi burgheze, calul troian prin care liberalismul își găsește o cale spre sufletul popoarelor înrădăcinate.

Autor: Raoul Weiss

10646819_271509956391117_4920305039700001020_nRaoul Weiss  este scriitor, publicist și traducător născut în Alsacia, vorbitor a şapte limbi, vorbeşte impecabil româna, a abandonat o promițătoare carieră universitară internațională pentru a se stabili în satul transilvănean Mera (Cluj), pe care îl consideră noua sa patrie.  Autor al romanului “Eu l-am ucis pe Obama.”, fictiune politica publicata anul acesta la Alexandria Publishing House.

 

 

Related Posts

One Response “Agenda patrioților: pentru Popor, împotriva Statului-națiune”

  1. Ioan says:

    D-le Weiss, la români este o vorba din popor care spune că acolo unde este multă deșteptăciune este și multă prostie. Poate că dacă te-ai fi stabilit în zonele controlate de ruși ai fi vazut lucrurile altfel.
    Am o rugăminte, dacă mai scrii astfel de tâmpenii măcar să o faci în altă limbă, nu în română.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss