Schimbările rapide în economia globală şi în politica internaţională ridică, încă o dată, o problemă eternă pentru Rusia: cea a relaţiilor cu Europa şi cu regiunea euro-atlantică în ansamblu. Desigur, Rusia aparţine în parte acestei regiuni. Şi totuşi, nu poate şi nu vrea să se alăture Occidentului; cel puţin nu încă.
Devine însă evident că lumea euro-atlantică, al cărei model economic şi politic părea să triumfe în urmă cu 20 de ani, rămâne într-un fel în urma Chinei şi a altor state asiatice. La fel şi Rusia, unde, în ciuda discuţiilor încurajatoare despre dezvoltare bazată pe inovaţie, economia continuă să se de-modernizeze, măcinată de corupţie şi alimentată doar de resursele sale naturale.
Asia apare acum ca adevăratul câştigător al Războiului Rece. Aceste puteri emergente ridică probleme şi în privinţa alegerilor geostrategice ale Rusiei.
În acelaşi timp, prăpastia de valori dintre Rusia şi UE pare să se adâncească. În timp ce europenii au renunţat la utilizarea directă a forţei în relaţiile internaţionale, ruşii continuă să pună accent pe hard power, deoarece ştiu că trăiesc într-o lume periculoasă şi nu au după cine să se ascundă.
În plus, în timp ce elita rusească nu s-a considerat nicio-dată învinsă în Războiul Rece, Occidentul a tratat Rusia ca pe o ţară învinsă – atitudine simbolizată de extinderea NATO către est. Expansiunea NATO a lăsat Războiul Rece neterminat. Deşi confruntarea ideologică şi militară a încetat, rivalitatea geopolitică şi vechea mentalitate au supravieţuit de ambele părţi.
Confruntată cu imposibilitatea unei aderări avantajoase la instituţiile euro-atlantice, Rusia se îndreaptă repede către o aliniere cu China. Totuşi, înstrăinarea de Europa, leagănul civilizaţiei şi modernizării ruseşti, ameninţă identitatea Rusiei şi va spori riscurile geostrategice în viitor.
Rusia va încerca să-şi creeze o arhitectură de securitate pe cont propriu – fie printr-un nou tratat legat de securitatea colectivă europeană sau chiar prin aderarea la NATO. Ideea unei „Uniuni a Europei”, dintre Rusia şi UE, ar trebui să fie pusă pe agenda comunităţii euro-atlantice, care este slăbită de „Războiul Rece neterminat”.
Sursa: Foreign Policy
Adauga comentariu