Extern

O Uniune Europeană şi doi preşedinţi

Uniunea Europeană va avea, începând cu 1 ianuarie, doi preşedinţi, unul permanent, potrivit noului Tratat de la Lisabona, iar celălalt cu mandat semestrial, conform fostei ierarhii a Uniunii, care se menţine deocamdată.

Harababura privind conducerea bicefală -asigurată de preşedintele permanent Herman Van Rompuy şi de preşedinţia semestrială spaniolă – este complicată şi de reprezentarea europeană a preşedintelui Comisiei, Jose Manuel Barroso, care nu vrea să fie “eclipsat” de noua conducere, precum şi de noua şefă a diplomaţiei europene, Catherine Ashton, care are şi ea ambiţii mari, scrie AFP. “În realitate, noul sistem nu este nici mai puţin complicat şi nici mai puţin ierarhizat decât cel precedent”, potrivit unui raport redactat de doi experţi din cadrul European Policy Center, Antonio Missiroli şi Janis Emmanuilidis.

CINE RIDICĂ RECEPTORUL?
“Marele defect al Tratatului de la Lisabona este menţinerea preşedinţiei semestriale a UE”, a ţinut să precizeze liderul ecologiştilor din Parlamentul European, Daniel Cohn-Bendit. “Nu va fi uşor să îl facem să funcţioneze (Tratatul de la Lisabona, n.r)”, au recunoscut şi cei doi experţi ai European Policy Center, răspunzând la o întrebare pusă cândva de fostul secretar de stat american Henry Kissinger privind “numărul de telefon” la care va putea fi contactată Europa.

Rompuy, fostul premier belgian, va prelua la 1 ianuarie preşedinţia permanentă a Uniunii, iar şeful guvernului spaniol, Jose Luis Zapatero, pe cea semestrială. “Am adoptat un «acord al gentlemenilor»: Van Rompuy va conduce reuniunile, iar Zapatero va fi alături de el şi va avea un rol de prim-plan”, a precizat ministrul spaniol de Externe, Miguel Angel Moratinos.

Şi mai delicat este însă “dosarul economic” al UE, pentru că Spania şi-a “adjudecat” deja reuniunile periodice ale miniştrilor de finanţe, precum şi alte reuniuni importante, cum ar fi UE-SUA sau UE – America Latină, dar, în acelaşi timp, şi Rompuy a convocat, în februarie, un important summit al UE privind relansarea creşterii economice şi păstrării modelului social european. Cu numai câteva zile înainte de noul an, ce se anunţă foarte important pentru Europa, aceste întrebări nu şi-au găsit încă un răspuns clar.
Sursa: Jurnalul National