Eventualul eşec al Greciei ar pune în pericol nu doar economia elenă, ci economiile tuturor statelor cu datorii externe mari, care necesită sprijin extern.
Cu o datorie externă de peste 160% din produsul intern brut, Grecia este statul din zona euro cel mai expus riscului de a intra în faliment. Ţara a acumulat o datorie imensă pe termen lung şi este foarte probabil să nu reuşească să-şi achite plăţile scadente în 2012 şi 2013. Pentru a plăti datoria, Grecia şi-a propus să implementeze un plan amplu de privatizare.
Ce presupune însă falimentul unei ţări? “Este vorba de o decizie unilaterală prin care statul respectiv hotărăşte să nu mai plătească deloc datoriile către creditori, să plătească doar o parte sau să amâne plata datoriilor”, ne-a explicat Matei Păun, managing partner al BAC Investment Banking.
Măsura are în special implicaţii pe termen scurt, deoarece investitorii sistează sprijinul financiar pentru ţara respectivă. Istoria a dovedit însă că, de multe ori, o asemenea situaţie este favorabilă ţării în cauză şi îi permite să-şi reechilibreze economia. Pentru că nu-şi mai plăteşte datoria externă, ţara reuşeşte să-şi echilibreze balanţa externă de plăţi, iar economia îşi revine, spune Matei Păun. El a dat exemplul Rusiei, care a intrat aproape în incapacitate de plată la sfârşitul anilor ’90, dar a reuşit să se restructureze, iar bondurile ruseşti emise apoi “erau chiar la mare căutare” pe pieţe.
Alte exemple celebre de ţări care au intrat în incapacitate de plată sunt Argentina şi Brazilia. Cei care suferă sunt creditorii, care sunt nevoiţi să renunţe parţial sau în totalitate la datoria către statul falimentar.
Efectul de domino
Cea mai mare expunere pe bondurile greceşti o au băncile elene şi cele din Germania şi Franţa. Sistarea plăţii datoriilor ar lovi în acţionariatul acestora, nu neapărat în economia locală. “Băncile irlandeze şi unele bănci americane au fost naţiona lizate, fără să fi existat un impact negativ asupra economiilor naţio nale”, spune Matei Păun, pentru EVZ.
Efectul de contagiune implicat de falimentul unei ţări este cel care trezeşte însă teama instituţiilor internaţionale. Radu Crăciun, director de investiţii al Eureko Pensii, spune că actualul climat internaţional este foarte sensibil la şocuri.
“Cu siguranţă că, dacă toate statele europene aveau o situaţie financiară bună, problema falimentului Greciei nu era aşa de mare. Dar sistemul global este încă şubrezit, iar instituţiile internaţionale se tem de consecinţa unui fenomen care ar putea să nu se limiteze doar la Grecia”, a spus Radu Crăciun. La nivel internaţional, în special Banca Centrală Europeană se teme de crearea unui precedent.
Astfel, exemplul Greciei ar putea fi urmat de Portugalia, Irlanda şi Spania – ţări ale căror datorii externe sunt de asemenea impresionante. “Intrarea Greciei în incapacitate ar bloca accesul statului la pieţele de capital. Dar reticenţa investitorilor s-ar putea manifesta şi în legătură cu Portugalia, Spania, Irlanda”, explică Radu Crăciun.
160% din PIB
este nivelul estimativ al datoriei externe a Greciei, ceea ce situează ţara în topul celor mai îndatorate 20 de state din lume
SOLUŢII DE SALVARE
Trei metode pentru a ieşi din incapacitate de plată
Cele mai multe dintre ţările intrate în incapacitate de plată au încercat să apeleze la sprijinul instituţiilor financiare internaţio nale, de regulă la Fondul Monetar Internaţional, spun experţii. Alte state au ales calea deprecierii monedelor naţionale, pentru a-şi plăti datoriile externe. Statele au emis cantităţi impresionante de monedă, reuşind să-şi achite creditele şi, totodată, să încurajeze exporturile. În fine, o a treia cale şi, totodată, cea mai radicală, de a scăpa de datorii, este sistarea plăţilor către creditori.
În 1999, România s-a aflat aproape de punctul de intra în incapacitate de plată. Preşedintele de atunci al ţării, Emil Constantinescu, povestea recent că a cerut sprijinul FMI şi al Băncii Mondiale. În acelaşi an, leul s-a depreciat puternic în raport cu dolarul.
Coşmarul Argentinei
Unul din cele mai cunoscute exemple de faliment naţional este cel al Argentinei. Când semnele colapsului Argentinei au devenit evidente, în 2001, oamenii de afaceri au început să-şi retragă fondurile din băncile locale, potrivit ziarului german Der Spiegel. Guvernul a îngheţat atunci toate conturile bancare, fixând ca limită maximă pentru retrageri săptămânale suma de 250 de dolari.
În decembrie 2001, 40.000 de oameni au organizat o manifestaţie de protest în faţa palatului prezidenţial, până când preşedintele Fernando de la Rua a fugit. Succesorul lui de la Rua a permis pesoului să fluctueze liber faţă de principalele valute, depreciindu-se puternic, după ce fusese cotat la paritate cu dolarul. Rezultatul? O mulţime de oameni de afaceri şi-au văzut afacerile falimentate. Rata şomajului a urcat la 25%. Argentina a schimbat cinci preşedinţi în doar două săptămâni până când Nestor Kirchner, guvernatorul unei provincii argentiniene, şi-a asumat preşedenţia în 2003.
Kirchner a informat creditorii internaţionali că Argentina nu va fi capabilă să-şi achite datoria. Oficialul le-a propus investitorilor să cumpere bonduri argentiniene pentru doar 25% din valoarea lor şi a refuzat ajutorul FMI care impunea ţării condiţii aspre de austeritate. De atunci, Argentina nu a mai primit aproape nici un sprijin din partea pieţelor financiare internaţionale. Cu toate acestea, economia argentiniană îşi revenea miraculos din criză, crescând cu circa 7- 9% pe an. După câţiva ani, preşedintele venezuelean Hugo Chavez a venit în sprijinul ţării, cumpărând bondurile argentinene.
Autor: Raluca Florescu
Sursa: evz.ro
Adauga comentariu