SFARSITUL CAPITALISMULUI
La 11 iunie 1948, comunistii “au incheiat socotelile” cu economia capitalista, nationalizand industria, comertul si transporturile.
Naţionalizarea este acţiunea de a lua bunuri private şi a le pune în domeniul statului. Este opusul privatizării.(wikipedia)
“Nationalizarea este trecerea intreprinderilor sau a unor ramuri intregi ale economiei nationale din proprietate privata in proprietatea statului. In URSS, nationalizarea a insemnat trecerea averii, in mod silit si fara recompensa, din proprietatea privata a capitalistilor si mosierilor in proprietatea statului. Nationalizarea este una din cele mai importante masuri politice economico-organizatorice ale statului socialist”
Marea enciclopedie sovietica
Pănă in ziua votului Legii 119 a naţionalizării, poporul nu a aflat “binefacerea” ce i se pregătise in culisele conducerii comuniste. Insă după aflarea veştii, lucrurile au fost astfel organizate incăt masele “trebuiau” să se bucure: in fabrici, uzine, pe stradă, in paginile Scinteii. Prea puţini ştiau dimensiunea adevărată a deciziei inspirate de politica Moscovei.
In spatele propagandei. Dincolo de cuvintele frumoase şi mitingurile de susţinere, prea puţini muncitori realizau ce schimbări se fac. Practic, viaţa lor şi mai ales condiţia lor la locul de muncă nu se imbunătăţeau, nici nu se inrăutăţeau. Efectele naţionalizării aveau să apară la nivel naţional abia in căţiva ani, timp suficient pentru comunişti de a-şi consolida puterea astfel incăt acţiunile lor să nu mai poată fi contestate.
Unul dintre artizanii actului de naţionalizare, Gheorghe Gaston Marin oferă in memoriile sale – “Insemnări din viaţă” – căteva cifre relevante pentru dimensiunea pe care a căpătat-o naţionalizarea: “Prin efectul acestei legi au trecut in patrimoniul statului intreaga industrie siderurgică, peste 80% din industria metalurgică prelucrătoare, centralele de energie electrică, toate bogăţiile subsolului, industria petrolieră, peste 80% din industria chimică, 80% din industria materialelor de construcţie, aproape 80% din industria lemnului, celulozei şi hărtiei, 80% din industria textilă şi a pielăriei, aproape 80% din industria alimentară, toate mijloacele de transport fluvial şi maritim şi de transmisiune, care pănă atunci nu aparţineau statului, precum şi cele mai importante societăţi bancare şi de asigurări”.
Iar Alexandru Bărlădeanu, cel de-al doilea specialist in materie de economie care a fost martor, dar şi actor din partea puterii la naţionalizare, are o concluzie scurtă: “Naţionalizarea s-a făcut categoric la comandă sovietică. Totul se făcea la comandă sovietică. Nu ştiu dacă ei au indicat şi momentul şi formele.”
Proprietarii urmau “sa fie despagubiti” prin intermediul unei institutii special create: “Fondul Industriei Nationalizate”, care functiona pe langa Ministerul de Finante. Din despagubiri se scadeau datoriile fabricilor, a caror valoare urma a fi stabilita de comisii special numite de Ministerul Justitiei. Datoriile erau destul de mari, atat din pricina perioadei postrazboi, cat si a cotelor pentru plata catre URSS, astfel ca problema despagubirilor s-a dovedit simpla pentru stat.
Pentru a evita complicatiile, legea mentiona sanctiuni aspre pentru patronii care se opuneau aplicarii nationalizarii (pedepse cu inchisoarea intre 5 si 10 ani, plus confiscarea averii).
Spre deosebire de “Occidentul” putred, unde preluarea de catre stat a industriei se facuse tot in interesul capitalistilor cu datorii mari, imposibil de achitat, nationalizarea in tarile cu democratie populara era in favoarea “poporului”. “Capitalistii” erau acuzati ca nu i-au “pedepsit” pe patronii intreprinderilor pentru exploatarea muncitorilor, acestia pastrandu-si pozitiile ca directori generali.
TOT INAINTE!
Aplicarea nationalizarii a inceput in paralel cu votarea legii de catre Marea Adunare Nationala, in dimineata zilei de 11 iunie 1948.
Daca s-ar face un sondaj(“Doamne fereste” ar zice pietarii liberi) sa vedeti ca vreo 80% din romani ar fi de acord cu nationalizarea mijloacelor de productie, a serviciilor, in general a economiei. Comunistii au facut greseli pedepsind prea aspru oponentii sistemului sau nationalizand si imobile mai mici care nu puteau fi folosite ca mijloc de venit, ci doar ca proprietati sociale. Daca ar fi stiut ei ce usor e sa transformi o “democratie”(libertatea cuvantului si a circulatiei, ca astea sunt liberatatile de azi) in dictatura…
Ideea este simpla si nu este noua: sa fi liderul suprem, sa conduci lumea, sa fi cel mai tare si cel mai mare din parcare. Pana acum metodele folosite au fost brutale si barbare: forta (nationalizare, holocaust, etc). Omenirea a evoluat, metodele s-au rafinat. De ce sa se lupte sa obtina ceva si sa distruga in drumul spre indeplinirea scopului? Nu! Sa ajuns la faza in care sub pretextul unei sigurante relative, a unor beneficii efemere sa ne dorim sa devenim supusi, sclavi, aserviti si umili! Acum dam de buna voie si (aparent) nesilit de nimeni. Traim un sclavagism modern iar lupta se duce la nivel psihologic si nu fizic. Daca mai adaugam ca in situatii dificile/limita instinctul de turma este imediat dupa instinctul de autoconservare vom avea o imagine clara a evolutiei viitoare.