Nimic nu este mai deranjant decat un politician care se vaita, ca din gura de sarpe, la televizor, “aoleu, saracii romani”! De-ar zice macar “valeu”, ca e mai digerabil!
Cand este vorba insa, acolo, la el in colegiu, sa faca ceva pentru saracul roman, chit ca e de la Putere sau Opozitie, politicianul se regrupeaza imediat in promovarea propriului interes. Interesul lui, al familiei, al prietenilor, al firmei sale.
Pentru “saracul roman” are rezervate doar doua interventii: in campania electorala, cand ii infunda gura cu mici, carnati, vin si cozonaci si de Sarbatori, cand orice politician este cuprins, brusc, de fiorii crestinismului, si duce daruri copiilor si batranilor, dar neaparat cu camera de luat vederi pe el.
Este singurul motiv pentru care nu-mi plac Sarbatorile, ca e Craciunul sau Sf. Pasti. Media este media, se buluceste sa-l prezinte pe X om politic, luminat de Domnul, magic transfigurat, dand o portocala si un suc copilului institutionalizat sau bunicutei cu pensia minima. Daca se nimereste sa-i joace si-o lacrima pusa in evidenta de reflector, e perfect.
Pe urma, ceas de ceas, sunt prezentate primarii care dau pachete persoanelor fara venituri si mese calde la cantinele de ajutor social. Si neaparat lumea se inghesuie, sta in frig, plange, e multa si amarata, dispretuita, umila si umilita.
De fapt, de Sarbatori, redactiile sunt bombardate cu invitatii sau comunicate de presa care anunta actiunile caritabile. Partide, primari, parlamentari, consilieri – toti vor ca milostenia lor conjuncturala sa fie cunoscuta. Atat de crestini sunt, incat nici macar nu stiu ca, daca faci un bine, fa-l sa nu te stie nimeni.
E un plerinaj imposibil de suportat, dat fiind superficialul sau teatralul inglobat in fiecare gest, in fiecare cuvant.
Romaniei nu-i sunt de trebuinta astfel de filantropi de ocazie. Politicieni plangaciosi, sa-i vada saracul roman, dar care nu au nici cea mai vaga idee despre stradania de a supravietui conditiilor de austeritate continua.
Romania are nevoie de politicieni si de administratori care sa creeze mediul in care fiecare individ sa aiba sansa sa iasa din saracie si sa nu mai stea nici la friptura candidatului si nici la ciorba cantinei de ajutor social.
Da-i copilului institutionalizat partea din buget si omul nimerit care sa conduca centrul, cat sa nu stea la mila nimanui.
Va sa fie asta vreodata si la noi? Greu de spus. Dar daca tot e sa fim cu pomana-n sange, macar sa facem in asa fel incat ciorba sa ajunga la om si intre Craciun si Paste si fara camera de luat vederi, care sa-i numere dumicatii.
Adauga comentariu