Pe 21 februarie 2012 a fost anunţat cel de-al doilea plan de salvare al Greciei, în valoare de 130 de miliarde de Euro. Un plan care vine după ce, în 2010, aceleiaşi ţări îi fusese aprobat un bailout de aproximativ 110 miliarde Euro. Astăzi, Grecia, Fondul Monetar Internaţional şi investitorii privaţi încă mai negociază condiţiile de finalizarea a celei de-a doua salvări.
Aparent, scopurile acestui plan ar fi conversia datoriei de stat a Greciei către investitorii privaţi şi recapitalizarea sistemului bancar elen. Mai exact, creditorii privaţi au acceptat schema de conversie prin care obligaţiunile emise de statul grec sunt înlocuite cu altele având maturităţi mai îndelungate şi un cupon mai mic. Primele estimări arată că aceştia au suferit pierderi de aproximativ 53,5% din valoarea nominală a obligaţiunilor.
Evident, această pierdere nu a fost suportată de către bănci din altruism, ci din interes: circa 30 de miliarde de Euro din pachet fiind distribuiţi pe post de „stimulente” pentru creditori. Din ceea ce mai rămâne din pachetul original, 23 de miliarde vor fi folosiţi pentru recapitalizarea băncilor şi 35 de miliarde vor finanţa efectiv operaţiunea de conversie. După cum se poate vedea, bailout-ul nu are ca obiectiv susţinerea economiei greceşti, ci preîntâmpinarea falimentului acestui stat şi evitarea intrării sale în incapacitate de plată.
Analizând această măsură aparent paradoxală, ne putem pune următoarele întrebări: cum s-a ajuns în această situaţie, de ce dau autorităţile europene semne că vor face orice efort este necesar pentru a susţine această ţară şi de ce este relevant să revedem pentru a o mie una oară cazul Greciei?
Cazul Greciei revizitat
Situaţia Greciei are practic valoare didactică. Într-adevăr, tema a fost dezbătută pe larg prin presă, dar puţine articole oferă şi câteva argumente economice solide pentru a explica acţiunile diverselor grupuri de interese în cazul ţării elene. Discuţia din mass media s-a concentrat mai degrabă pe partea descriptivă a fenomenului, fără a oferi suficiente detalii cu privire la motivarea traseului sinuos pe care Grecia l-a parcurs până la starea economică curentă.
Cum s-a ajuns în această situaţie?
Sunt multe motive pentru care Grecia a atins stadiul actual de dezastru economic. Printre ele am putea aminti sectorul public extins şi ineficienţa acestuia, sindicatele puternice care nu permit fluctuarea liberă a salariilor pe piaţă şi corupţia, care este relativ ridicată pentru o ţară europeană.
Cu toate acestea, cel mai important factor în cazul de faţă a fost faptul că odată ce Grecia a intrat în zona Euro, aceasta a început să beneficieze de dobânzi mai mici pentru obligaţiunile de stat. Practic, prin faptul că a devenit membru al Uniunii Economice şi Monetare, Grecia a primit sprijinul implicit din partea celorlaltor ţări mai competitive din punct de vedere economic (cum ar fi Germania, Anglia sau Franţa).
Acest fenomen s-a produs în mod concret în următorul fel. Banca Centrală Europeană (B.C.E.) a acceptat obligaţiunile emise de statul grec ca şi colateral pentru operaţiunile sale de creditare. Băncile europene puteau astfel să cumpere obligaţiuni greceşti şi să le folosească pentru a obţine credite de la B.C.E. la o dobândă de 1%. Deoarece dobânda (cuponul) purtată de obligaţiunile respective era mai mare decât cea plătită către B.C.E., această schema s-a dovedit extrem de profitabilă.
Mai mult, pe baza fondurilor împrumutate de la B.C.E., băncile europene au expandat creditarea economiei greceşti; astfel, Grecia cheltuia, iar restul ţărilor europene plăteau costurile.
Evident, s-a produs o situaţie de hazard moral. Autorităţile elene s-au găsit în postura de a avea la dispoziţie o modalitate extreme de eficientă (şi extrem de populară – spre deosebire de creşterea taxării) de a-şi finanţa cheltuielile – emisiunea de obligaţiuni – de care, evident, au făcut uz în ultimii ani.
Cu toate acestea, Consiliul Guvernatorilor B.C.E. a lăsat această problemă nesoluţionată, până în februarie anul curent, când a decis să suspende, cel puţin temporar, eligibilitatea obligaţiunilor emise de statul elen ca şi colateral pentru operaţiunile de creditare.
Deoarece această măsură a fost aplicată tardiv, obligaţiunile s-au răspândit deja pe teritoriul Europei (spre exemplu un număr semnificativ de bănci franceze deţin cantităţi însemnate de obligaţiuni greceşti) şi s-a creat un sistem piramidal. Pe baza acestor informaţii, putem acum să răspundem la a doua întrebare pe care am formulat-o anterior.
De ce dau autorităţile europene semne că vor susţine necondiţionat Grecia?
În acest caz răspunsul este simplu. După cum am spus, obligaţiunile greceşti s-au răspândit deja peste tot în Europa; iar toţi cei care deţin aceste titluri (în special sistemul bancar) au un interes direct în susţinerea economiei greceşti, care a scăzut în 2011 cu aproximativ 6% din PIB.
Mai mult, putem vorbi despre o frică a autorităţilor europene (şi pe bună dreptate) determinată de faptul că situaţia precară a finanţelor publice a ţărilor PIIGS în general, şi a Greciei în particular, va afecta puternic zona euro.
Care ar fi posibilele soluţii pentru stimularea economiei greceşti?
Singura soluţie sustenabilă pentru statul elen ar fi o perioadă lungă de creştere economică. Aceasta ar putea fi cel mai probabil stimulată prin măsuri (de politică economică), cum ar fi reducerea taxelor cuplată cu reducerea sectorului public.
Doar că, din cauza sindicatelor puternice şi a condiţiilor impuse asupra Greciei din exterior, este puţin probabil ca autorităţile elene să poată implementa un astfel de program.
Concluzie: care este viitorul Greciei în acest context?
Aceasta este o întrebare relativ complexă. În primul rând, putem afirma ca este puţin probabil ca Greciei să îi fie permis să dea faliment sau să intre în incapacitate de plată, având în vedere interesul celorlalţi membrii ai Uniunii Economice şi Monetare (atât a autorităţilor cât şi a instituţiilor financiare private.
Cu toate acestea, este la fel de puţin probabil ca economia elenă să îşi revină pe termen scurt deoarece, în loc să se permită realocarea resurselor pe piaţă, se va încerca din nou expandarea creditului cuplată cu alte forme de susţinere directă a anumitor sectoare economice. Mai mult, populaţia va continua aproape sigur să opună rezistenţă implementării măsurilor de austeritate. Singurul scenariu relativ optimist (dacă aşa ceva se poate numi optimist) este ca Grecia să beneficieze de pe urma unei ameliorări a mediului economic la nivel mondial şi astfel să amâne inevitabila restructurare economică.
Autor: Alexandru Pătruţi
Sursa: Adevarul.ro
Adauga comentariu