Alexandru Petria propune pe piaţa de poezie cu volumul Înainte de venirea asteroidului, apărut la Editura Alexandria, cu care colaborează în toate proiectele din ultimii ani. De la debutul din revista Tribuna, din anul 1983 până azi, Alexandru Petria a publicat: Neguţătorul de arome (poeme), 33 de poeme, Deania neagră (proză scurtă), Călăul harnic (poezii) și Rugăciuni nerușinate & alte chestii (poezii), Convorbiri cu Mircea Daneliuc, România memorabilă (interviuri cu scriitori), Zilele mele cu Renata (roman). La Alexandria Publishing House a tipărit Până unde are oxigen dragostea (poezii), dar şi cărți de publicistică: Cum văd lumea. Împotriva globalizării și corectitudinii politice, despre dignitism & alte lucruri, Timpuri virale. Gânduri pe contrasens și Ce facem cu România. A colaborat la Gazeta someşeană, Zig-Zag, Cotidianul, Monitorul de Someş, iar în 2000 a lansat lunarul Realitatatea de Bistriţa-Năsăud, al cărei director este şi în prezent.
La fel ca în volumele de eseuri şi de filosofie pe care le semnează, şi în poezia lui Alexandru Petria ne întâlnim cu teme ale existenţei omului pe pământ, preocupări ale generaţiilor, cele care îşi structurează viaţa după ritualuri moştenite de la înaintaşi. Poezia trage semnalul de alarmă, îndemnându-ne să fim noi înşine oameni şi, mai ales, să ne bucurăm de lucrurile simple care ne înconjoară, să vorbim şi să ne comportăm firesc: „despre ce iubești /nu folosi vorbe mari, / ca atunci când / trebuie să tragi de bani până la salariu, / ca atunci când / ai o singură ploscă cu apă și / 100 de km de deșert în față, / vorbele mari / sunt ispita lăcomiei, / nu folosi vorbele mari, / să-ți rămână să te trezești în ce iubești”.
„Dacă n-aş scrie, m-aș apuca de pus bombe / politicienilor / ori m-aș lua zdravăn cu alcoolul, / cu politicienii care-ți fură libertatea / n-ai ce negocia, / cum n-ai cum să vorbești cu morții, / politicienii sunt morți spiritual fără s-o știe, / iar adevărata lor moarte ar echilibra lumina celor vii, / reținut în faliile revoltei,/în paroxismul dezgustului și disperării,/nu credeam că-n europa/o să se deschidă ca o floare carnivoră / circul pierderii libertății, / scriu ca să mai ung normal o felie de pâine cu unt, / uneori îmi pare rău că scriu /și nu le iau direct gâtul”, spune poetul, cel care este o voce distinctă în lirica actuală, dar şi un om al atitudinii prin proiectele jurnalistice. Definindu-se un lup singuratic, Alexandru Petria scrie despre apocalipsa ce stă să vină, ştirbind din identitatea omului: „omul rotund e un simptom al libertății,/un termen de comparație nerezonabil./ să nu ne ascundem după degete, / ucideți omul rotund când îl întâlniți! / ucideți-l, carnea de pe grill să ne rămână întreagă!”.
Poezia e inspirată de tumultul lumii actuale, cea care ne face de multe ori să uităm de rădăcinile noastre prin apariţia unor personaje care ne distrag de la bunul mers: „cu același tremur al buzelor îmi corectai cărțile, / înainte de-a fi trimise la tipografie. / nu te enerva dacă o să calci pe mașinuțele sau soldățeii de pe covor, așa-s micii bărbați. / după mulți ani, când vei încerca să-i explici diferența /dintre femeile adevărate și fufe, o să-mi aduc aminte / cum îmi aruncai cu năduf ”tu și fufele tale!”.
„Admir forța creatoare a lui Alexandru, deși îmi dau seama că au fost scrise cumva cu sângele propriu. O carte care ar trebui citită de toți cei care socotesc poezia ceva mai mult decât un joc de cuvinte mai abil sau mai puțin abil potrivite”, spune, pe coperta IV, Liviu Antonesei. Alexandru Petria nu-şi scrie poezia pentru a fi citită neapărat la serbările şcolare ci ca ea să-i însoţească pe oameni în maturitate şi în cunoaşterea riturilor de trecere, de la leagăn la mormânt, spuse uneori într-un limbaj mai dur, alteori sub febra emoţiilor unui moment: „legați-vă zilele și nopțile ca un dar din dar/ nu aruncați banii fără rost/ și nu umblați după ranguri și bani fără rost,/ pământul e cel mai bun demachiant/ cu limpezime pentru fiecare,/ moartea e cea mai înțelegătoare dintre ape”. Dorin Tudoran vorbeşte despre „O carte furioasă, revoltată și, pe alocuri, “revoltătoare”. O carte despre tot ce simte poetul că-i stă împotrivă. O carte a cărei temă centrală pare deseori invizibilă, dar care țese întreaga pânză lirică”. Sorin Grecu spune că avem de-a face cu cartea de poezie a anului, iar Ion Cristofor îl descrie pe poet „într-o formă de zile mari”.
Apoi, tema iubirii este surprinsă sub toate faţetele ei: „iubirea e ca monotonia tihnită/ a aerului condiționat./ dacă reușești s-o asculți până la capăt/ (fără s-o întrerupi)/ când meșterește din cuvinte/ o tâmpenie monumentală,/ atunci o iubești cu siguranță” sau aceea a despărţirii de cel drag şi a memorării unor momente: „erau ca naiba de scumpe căpșunile în martie,/ aurelia m-a învățat să nu ard banii pe toane,/ dacă nu era fiica mea nu știu dacă-i luam o caserolă/ “am mâncat trei căpșuni”, ne-a spus cu satisfacție/ la telefon, de pe patul de spital ca o scoică legată de aparate bâzâitoare/(…) mă bucur că fiica mea i-a cumpărat căpșunile,/ ce aiurea e ca ultima bucurie a ei să stea în trei căpșuni,/ cred că de-acum n-o să mai mănânc căpșuni,/ ar însemna să-i mănânc amintirea”. Venirea asteroidului poate însemna şi sfârşitul unei perioade din viaţă, aceea în care începi un nou drum, singur, dându-ţi seama că moartea îţi poate lua de lângă tine, în orice moment, pe tovarăşul de drum: „înainte de venirea asteroidului,/ oricât ai încerca să te aperi prin semeni,/ prin birouri și cafenele,/ o să fii întotdeauna singur”.
Îl cunosc pe Alexandru Petria de ani buni, de când s-a mutat la Beclean unde, împreună cu soţia lui, Aurelia, consăteanca mea. I-am însoţit în multe din evenimentele din cariera lor, bucurându-mă de fiecare apariţie a ziarului Actualitatea, fiind prezent la toate lansările de carte a lui Alexandru Petria. Chiar şi în momentul despărţirii de Aurelia, în perioada CoVid-ului am fost alături de Alexandru. De ceea, cumva, regăsesc durerea din aceste poezii scrise după dispariţia soţiei lui şi a prietenei mele: „moartea este o limbă pe care o înțelege fiecare/ doar singur/ o limbă de unică folosință,/ o să fii singur deși mâinile și picioarele o să-ți fie străine,/ înainte de venirea asteroidului o să te prindă liniștea în rotocoale/ câtă e spaima și disperarea,/ înainte de venirea asteroidului murmură o rugăciune./ poate ajută, sigur n-are la ce să mai dăuneze!”. O poezie scrisă din durere, nu din dragostea de a apărea în reflectoarele succesului, însă tocmai de aici vine puterea ei: „degeaba te afunzi în argumente/despre distincția dintre literatură și viață,/dragostea-i un sport de contact:/îi săruți povârnișul de transpirație/de deasupra buzei/și o privești în ochi de parcă ați face schimb de ochi”. Este momentul în care viaţa se regenerează: „când vorbele-s surde și oarbe/iar dragostea n-are căutare cât pompierii și farmaciile -/atunci e sigur rost de o resetare,/ca să nu se mai ridice din urmele din groapă,/dă, doamne, o iarnă suficient de adâncă!”
Când cuvintele sunt purtate de vânt pe coamele vieţii, Alexandru Petria ne îndeamnă să nu folosim vorbe mari. Despre ţară, despre etichete, despre pervertirea valorilor, despre poveştile din ce în ce mai „rare pe stoc”, despre lucrurile franjurate ce ne înconjoară este poezia lui Petria. Îşi ascute creioanele şi dă drumul cuvintelor în lume. Cum vor fi primite acestea depinde de fiecare cititor în parte.
Autor: Menuț Maximinian
(Revista ”Actualitatea literară”, numărul pe martie- aprilie)
Adauga comentariu