În volumul Triaj prin sânge și valuri (Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2024), de Alexandru Petria, asistăm la un periplu între dezumanizare și umanizare, între iluzie și realitate, totul pe fundalul unei aparente libertăți.
Orașul devine un simbol al instinctualității, al animalității, puritatea copilăriei estompându-se cu multă vreme în urmă.
Așa încât câinii încep să se îndepărteze de oameni, de oraș, idealul prieteniei dintre om și câine rămânând deodată doar la stadiul de deziderat. Rolul de paznic este luat acum de om, care se îndreaptă împotriva câinilor, considerându-i dulșmani și atacându-i cu ferocitate („când încep să fugă câinii din oraș / să nu te miri că vecinul va lătra câinele, / iar apoi o să-l muște / și-o să-i vezi bucăți de blană sură și carne între dinți” – când încep să fugă câinii din oraș).
Această întorsătură de situație este o simplă amânare a condamnării la pierderea umanității, o apărare absurdă și inutilă („prin mușcătură îți amâni condamnarea / e o disimulare necesară / când au început să fugă câinii din oraș” – când încep să fugă câinii din oraș).
Nu luarea locului câinelui îl poate salva pe om, ci sufletul său. Trebuie să se regăsească pe sine însuși, după o îndelungă perioadă de pasivitate, de complacere, de abandonare în voia sorții („sufletul e ce crește și unde te gândești că nu crește, / o variabilă cu un însoțitor imprevizibil, / sufletul e un fel de câine, / te latră și te rupe când nu te aștepți” – însoțitorul imprevizibil).
E momentul conștientizării falsei libertăți („libertatea e câtă o poți duce și-ți iei, / nu aștepta să-ți ușureze apăsarea cineva, / libertatea nu-i o aritmetică democratică” – fără iluzii); ea nu vine de bunăvoie, ci trebuie câștigată, motiv pentru care omul are datoria de a se revolta împotriva nedreptăților, incertitudinilor, constrângerilor fără noimă („dacă cerul a devenit al lor, / pe când revolta o să fie a noastră?” – ruda săracă).
O altă șansă de salvare din acest marasm înfricoșător este iubirea, femeia fiind redescoperită și așezată acolo unde-i este locul („numai să ai ochii deschiși, / femeia e învierea ta la purtător” – joint), căci nu e doar o muză, ci însăși poezia („corpul femeii e lat de nu-l satură ploaia, / zăpada nu-i de ajuns când se întinde, / corpul femeii e un soare cu piele / și i-ar mai trebui piele, / corpul femeii are în orgoliu / puterea de-a da peste cap / numele și sensurile anotimpurilor, / corpul femeii are nevoie de rugăciuni neîntrerupte, / corpul femeii e lung de lățimea pare o mustață lipită pe statuia din parc, / de lângă corpul femeii n-ai cum să fugi în exil, / până la urmă / nimeni n-a reușit să-l înțeleagă” – corpul femeii).
În tot ceea ce omul întreprinde, trebuie să își asculte nu doar mintea, ci și inima, deoarece acestea se completează armonios și îl pot ajuta să ia cele mai corecte decizii („nu umbla după după ceva în afara inimii, / numai vidul îl pătrunzi doar cu mintea” – inima).
Perfect adevărat, iubirea e năbădăioasă și neascultătoare, gata să îți alunece printre degete în orice clipă, dar ce poate fi mai frumos decât să mori din iubire („observ că te-ai transformat într-o ideologie, / lasă-mă cum sunt – / de ce te zburlești, când ți-o cer? / presimt că o să fii dulce / când mă ucizi, Dragoste” – o să fii dulce când mă ucizi)?!
Alexandru Petria nu se ferește de a utiliza cuvinte contondente. Și totuși, sensibilitatea nu lipsește.
Autor: Daniel Luca
Cartea poate fi achiziţionată de pe Librariile Alexandria: https://www.librariilealexandria.ro/triaj-prin-sange-si-valuri-2024-tribuna
Adauga comentariu