C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for General

Dan Diaconu: ”Apogeul prostiei”

Sunt mulți cei care – ca și mine de altfel – sunt deranjați de prostia galopantă a plăvanului. O constați, te deranjează și n-o înțelegi. Când vezi cum în capul unei țări se implementează un asemenea prostovan, absolut toate criteriile tale meritocratice sunt călcate în picioare. Însă, cum bine știți, cazul „Plăvanul” nu e singular.


O altă nulitate, Cioloș, a fost Comisar pentru Agricultură al Uniunii Europene. Acum toată lumea știe cam ce-i poate creierul lui Cioloș, a fost văzut în plenitudinea lui în perioada în care a condus țara. Ce-i drept, indiferent cât de aiurea fuseseră cei de dinaintea lui, niciunul nu fusese atât de prost. Credeți-mă, să fii mai prost ca boc e o performanță. Ei bine, acest individ a avut pe mână la un moment dat întreaga politică agricolă a continentului. Nu e ciudat?

Înaintea lui fusese Orban, Comisar pentru Multilingvism. Individul s-a remarcat printr-un servilism grotesc, vizibil de altfel încă de la nominalizare. În rest nu s-a remarcat prin nimic altceva. Doar prin faptul că-și ține gura, lucru care n-are de-a face cu vreo capacitate cognitivă superioară ci, pur și simplu, cu un fel nativ de-al său de-a fi, care-i ascunde destul de bine restul carențelor. Și tot Comisar, de data aceasta pe Fonduri Europene, a fost și Corina Crețu. Cât o duce capul s-a cam văzut. Eu unul nu știu dacă are capacitatea de-a trece de una singură strada. Te uiți și te-ntrebi cum de e posibil așa ceva. Când însă constați cine le-a fost ăstora șef, începi să te dumirești.

Barroso n-a fost vreo lumină, chiar din contră. Era un prostovan care dădea în gropi. Ce-i drept avea o fire cameleonică și nu-ți dădeai seama de prostia-i caracteristică decât atunci când te aflai în proximitatea sa, când ajungeai să vorbești una-alta cu el. Atunci realizai cu surprindere că IQ-ul său s-a oprit din evoluție pe la clasa a patra sau a cincea. Ce să mai zicem de Juncker a cărui prostie mai e dublată și de o de-a dreptul deviantă pasiune bahică?

Trecând Oceanul constați că după Nixon, criteriul accederii la președenția SUA a fost prostia. Altfel n-ai cum să-ți explici apariția unui bou suprem precum Reagan. Iar Reagan e o lumină pentru ceea ce i-a urmat: Bush tatăl, Bill Clinton, Bush fiul(zis și oligofrenia întruchipată), Obama minte-scurtă sau halucinantul Trump.

Oricum ai da-o, pare că n-ai cum să găsești o explicație cât de cât logică a unei asemenea ascensiuni a oligofrenilor. Cum se explică toate acestea? Cum de am ajuns să vedem prostia în starea ei cea mai rudimentară privindu-ne de sus?

Putem înainta numeroase ipoteze, dar dacă ne scoatem pe noi din ecuație rămânem în eroare. Personal nu-mi pot explica explozia de prostie de la vârf fără să includ în ecuație explozia obsedantă de prostie de la baza societății. Avem conducători atât de proști pentru că și noi, la rândul nostru, suntem deosebit de proști. Nu-mi dau seama dacă în istorie a mai existat o perioadă în care prostia să fie atât de bine și atât de uniform prezentă în toate straturile societății. De asemenea, nu-mi dau seama dacă această prostie ține de evoluție(mă rog, involuție) sau e vreo boală deosebit de contagioasă. Repet, nu știu. Uitându-mă la modul cum gândesc românii azi și comparând cu modul în care gândeau aceiași români în urmă cu treizeci de ani, mă cutremur și mă întreb cum de s-a ajuns la o asemenea cădere?

Prostia care ne înconjoară e atât de mare încât pare că nu i se poate găsi vreo explicație. Poate sunteți tentați să dați vina pe educație, pe propagandă, pe politică sau pe mai știu eu ce. E adevărat, fiecare a avut propria sa contribuție la prostirea oamenilor, dar, repet, pare de-a dreptul inexplicabilă o asemenea cădere. Oameni care în 1989 gândeau sănătos, care își terminaseră educația în vremea comunismului sau imediat după, care n-au fost expuși decât moderat mass-mediei, îi vedem azi gândind ca niște oligofreni. Care-i explicația?

Viermele care ne mănâncă e mai adânc implantat decât ne-am putea imagina. Încă de pe vremea iluminismului ni se instalează mici componente de-ale sale care au pătruns în noi pe diverse canale. Așa s-a ajuns în prezent când, puse cap la cap, aceste componente aparent disparate s-au transformat într-un teribil animal adânc implantat în conștiința noastră care ne parazitează. Aproape putem spune că e vorba de o boală indusă cu ticăloșie, care-a transformat lumea într-o imensă expoziție de proști. Ceea ce vedem acum e apogeul acestei boli, e momentul acela obsedant în care pare că nimeni și nimic nu va scăpa. Spun „pare” pentru că sunt optimist. În fapt nimeni nu poate ști dacă acestei maladii îi va supraviețui cineva deoarece suntem prea proști pentru a mai putea trăi, pentru a mai avea rațiunea de a nu ne autodistruge.

Știu că sună aiurea, dar asta e realitatea. De-prostirea e o îndeletnicire deosebit de anevoioasă și pentru a se realiza e nevoie de mai multe generații. Asta ar fi vestea proastă: indiferent cât de mult ți-ai dori să scapi de ea, e atât de bine implantată încât e imposibil să reușești deparazitarea în timpul vieții tale. Ești obligat însă să începi cu tine și să faci în așa fel încât urmașii tăi să continue această acțiune. Deoarece ea nu poate reuși decât dacă e continuată cel puțin câteva generații.

E însă viabilă o asemenea acțiune în prezent? Se mai poate găsi oare o masă critică de oameni care să refuze modelele prezentului, care să aibă o conștiință cât de cât neafectată astfel încât să realizeze că nu se mai poate pe această cale? Și, mai mult, e oare posibilă înlănțuirea câtorva generații pentru a ne putea întoarce acolo de unde lucrurile au luat-o razna? Sunt întrebări cărora nu le pot răspunde.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Iohannis a semnat o declarație fake-news

Am trăit să o vedem și pe asta. O declarație oficială de la cel mai înalt nivel. Scrisă. Semnată și parafată. De însuși președintele României, Klaus Iohannis. O declarație politică despre un alt președinte. Al Franței. Emmanuel Macron. Iar despre această declarație, Dacian Cioloș afirmă că ar conține ca informație de bază un fals. Așa să fie?



Cel care semnalează și argumentează faptul că președintele Klaus Iohannis a dezinformat opinia publică, atunci când a afirmat că Macron a declarat că retrage candidatura procurorului francez pentru șefia Parchetului European, este nimeni altul decât Dacian Cioloș. Ruda apropiată a lui „Doi și-un sfert”. Prin intermediul Vulpii. Adică Virgil Ardelean. Și gardian din partea Securității la ușa dizidentei Doina Cornea. Apoi intrat pe ușa din spate în politica la nivel înalt, după înscenarea elaborată de „Doi și-un sfert” împotriva lui Decebal Traian Remeș și a lui Ioan Avram Mureșan în celebrul dosar Caltaboșul, menită să-l aducă pe Cioloș la portofoliul Agriculturii. Ulterior, împins de Franța și de Băsescu în poziția de comisar european. Unde s-a achitat de obligații. Astfel încât fermierii francezi au primit subvenții de șase ori mai mai decât fermierii români. Săltat din nou, de astă dată de Klaus Iohannis, în poziția de prim-ministru în Guvernul Zero. Iar acum luat în brațe de Macron și instalat la șefia familiei politice europene create de acesta. Cu biografia de mai sus, indiferent cât de multe semne de întrebare ar exista în spate, Dacian Cioloș nu este un oarecare. E de presupus că știe ce spune.

Declarația președintelui României este fără echivoc. Klaus Iohannis susține că a avut o convorbire telefonică cu omologul său francez, Emmanuel Macron. În urma insistențelor sale, acesta i-ar fi declarat că a decis retragerea candidaturii procurorului francez la șefia Parchetului European. Nici mai mult nici mai puțin. Ceea ce înseamnă verde pentru Laura Codruța Kovesi. Pentru că, dacă așa stau lucrurile, ea nu mai are practic niciun contracandidat. Parlamentul European și Consiliul, care este un cvorum al reprezentanților statelor, nu ar mai avea altceva de făcut decât să constate starea de fapt și să o instaleze pe Laura Codruța Kovesi în noua poziție. Despre această declarație afirmă Cioloș că ar fi mincinoasă. Cu alte cuvinte, Klaus Iohannis ar fi fabricat un fake-news. O premieră națională.

Și există în acest sens și un argument invocat de fostul premier al lui Iohannis și actualul protejat al lui Macron. Și anume că președintele Franței  nu ar putea retrage ceea ce nu a avut niciodată. Se știe fără niciun fel de dubiu. Niciun candidat la șefia Parchetului European nu a fost un candidat al vreunui stat. Fiecare s-a înscris pe cont propriu. Pe persoană fizică. De altfel, Laura Codruța Kovesi a repetat de nenumărate ori acest lucru. Ca să se înțeleagă bine. Când Germania doamnei Merkel nu a votat cu candidatul din această țară, popularii declarând că o sprijină pe Laura Codruța Kovesi, nicio autoritate a acestui stat nu a spus vreodată că l-a retras pe neamț din cursă. Candidatura germanului a căzut pur și simplu, pentru că popularii europeni și guvernul Germaniei au preferat-o pe Laura Codruța Kovesi. Prin urmare, președintele Macron nu ar fi putut să-i spună niciodată lui Klaus Iohannis că Franța decide retragerea candidatului francez. Această parte a declarației președintelui reprezintă fără doar și poate un fake news. Așa cum susține, fără a pune aceast etichetă, și Dacian Cioloș.

Dar există și o parte adevărată a telenovelei? Probabil. Klaus Iohannis se dă peste cap pentru a o promova pe Laura Codruța Kovesi la șefia Parchetului European. În termeni diplomatici, aceasă operație se numește „aruncarea pe horn”. Adică plasarea unei persoane într-o funcție foarte importantă, operațiune care înseamnă însă scoaterea acesteia din joc. Din ce joc? Dintr-o eventuală competiție în cursa prezidențială. După cum se știe, numele Laurei Codruța Kovesi a fost și este intens invocat legat de posibilitatea ca aceasta să devină un contracandidat al lui Klaus Iohannis în cursa prezidențială, susținută fiind de toți neomarxiștii grupați în jurul #Rezist, adică al celor mai înverșunați dușmani ai frontului PSD. Iar Klaus Iohannis are tot interesul să prevină o pulverizare a voturilor anti-PSD. Prin urmare, fie și numai din acest motiv electoral, el este interesat să o propulseze la șefia Parchetului European pe Laura Codruța Kovesi. Desigur, mai există și recunoștința față de aceasta. Pentru că i-a mușamalizat dosarele penale. Dar și o speranță de viitor. Cum că doamna Kovesi va putea fi utilizată ca un levier împotriva unor adversari ai lui Iohannis. Din lumea politică sau din lumea afacerilor. Care, într-un fel sau altul, au avut și vor avea acces la fonduri europene. Ei și?

Un asemenea interes l-ar fi putut determina să pună mâna pe telefon și să-l roage pe președintele Franței să-l ajute. Să-l roage și atâta tot? În marea politică, nu ține. În marea politică, totul e o negociere. Dacă Macron îți dă ceva, obține la schimb altceva. Și fiindcă Franța este la comanda Europei cu două viteze, alături de Germania, iar România, grație cu Klaus Iohannis este o țară aflată în viteza a doua, ceea ce oferă Macron este obligatoriu și deci logic mult mai puțin decât primește. Din conținutul comunicatului semnat de Klaus Iohannis lipsește cu desăvârșire această parte. Deci nu știm încă ce a promis el la schimb. Putem însă presupune. El nu putea ceda în favoarea statului francez contracte civile. Nici nu ar putea să promită ceva în schimbul vreunul angajament al viitorului comisar european desemnat de România. Pentru că încă nu se știe ce minister european vom primi. Și deci  nu se știe nici cine va fi respectivul comisar. Și, în plus, comisarul e numit de Guvern. Ar fi fost o promisiune în sistem „bilă-mandă-bilă”. Adică în conivență cu doamna Dăncilă, Iohannis, prin negocierile de la Uniunea Europeană,  să accepte pentru țara pe care o reprezintă pentru statul pe care-l reprezintă o poziție minoră în viitorul guvern european și apoi să garanteze din acea poziție minoră o subordonare față de statul francez. Cum s-a întâmplat cu Cioloș. Numai că nici asta nu este posibil. Pentru că ar deranja Germania. Iar Germania l-a arondat pe Klaus Iohannis.

Ce altceva i-ar mai putea garanta la schimb Iohannis lui Macron? În ce domeniu mai are el atribuții de natură să intereseze statul francez? Ghici ciupercă, ce-i? În domeniul apărării. Al achizițiilor de arme. De ce nu am achiziționa noi mai mult armament francez? Și mai puțin armament olandez? Sau chiar american? Nu este o afacere de colea. România alocă an de an nu mai puțn de două miliarde de euro pentru înarmare.

Dar dacă așa a făcut sau are de gând să facă Klaus Iohannis în calitate de președinte al României, atunci s-ar putea face vinovat de subminarea economiei naționale. De înaltă trădare.

Mă gândesc că nu ar fi riscat un fake news atât de evident, dacă nu ar avea totuși în spate o promisiune fermă a lui Macron, pe care a tradus-o greșit. Și mă gândesc că nu ar avea în spate aceast promisiune, dacă nu ar fi promis ceva la rândul său. Iar dacă așa stau lucrurile, ce urmează de fapt?

Statul francez nu-i poate retrage candidatului francez ceva ce nu i-a dat acestuia niciodată. În schimb se știe că înainte de alegerile europarlamentare au existat două runde de negocieri și decizii luate prin vot. Una la nivelul Parlamentului, unde a ieșit câștigătoare Laura Codruța Kovesi, susținută masiv de popularii europeni, aflați la comanda popularilor germani, și care i-au întors spatele candidatului din această țară. În schimb Consiliul alcătuit din reprezentanți ai statelor s-a pronunțat în favoarea candidatului francez. Negocierile între cele două instituții europene, Parlament și Consiliu, au eșuat. Ele urmează să fie reluate. Dacă Franța își schimbă opțiunea, aparent situația rămâne aceeași. Pentru că un vot mai puțin nu contează. Deci dacă Macron i-a promis cu adevărat că o va susține pe Kovesi, nu a făcut-o doar în numele republicii franceze. El se bazează și pe influența pe care o are și asupra altor state europene, aflate în orbita Parisului. Și numai așa, punând presiune și pe alți conducători de state, va putea Macron să-și onoreze angajamentul telefonic asumat în discuția cu Klaus Iohannis și nedezmințit până în prezent. Dar acest efort trebuie răsplătit diferit de factura care urmează să fie încasată de statul francez. Deci ce altceva ar mai fi promis Klaus Iohannis Franței, pentru ca la rândul lui Macron, în negocieri cu alți conducători de state, să obțină susținere pentru Laura Codruța Kovesi? Adică decizii total opuse celor de până acum? Mai devreme sau mai târziu, tot vom afla. Până una alta, ceea ce știm cu certitudine – și nu numai fiindcă ne-a spus asta Cioloș – este că președintele Klaus Iohannis a produs un fake news. Pe care sper să-l sesizeze și presa de pe malul Senei.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

Șerban Cionoff: ”Caragiale, strateg de campanie al susținătorilor Laurei Kovesi”

Mărturisesc deschis:pe zi ce trece mă încearcă tot mai des ideea că în campania de susținere a Laurei Kovesi la șefia viitorului Parchet European se regăsesc, din plin, învățăturile genialului precursor al literaturii contemporane a absurdului, eternul și fascinantul Ion Luca Caragiale! Altminteri cu greu ne putem explica- în termenii logicii clasice și chiar ai bunului simț- spectaculoasele  răsturnări de situații și repoziționări ale unor dintre principalii combatanți.



Să recapitulăm:aseară, un comunicat publicat pe pagina instituției prezidențiale ne informa că, în cadrul unei convorbiri telefonice pe care a avut-o cu (încă) președintele României, Klaus Iohannis, Emmanuel Macron, președintele Franței, a transmis  că va retrage candidatura lui Jean Francois Bonhert, așa încât Laura Kovesi va avea pârtia liberă pentru a accede în această înaltă demnitate. Numai că, la scurt timp, Dacian Cioloș, fost premier tehnocrat al ,,guvernului meu’’(Klaus Iohannis dixit!) a ieșit la rampă cu o declarație în care contrazice categoric anunțul comunicatorilor din Dealul Cotrocenilor. Aducând și argumente pe baza cărora a putut trage concluzia că președintele Macron nu are cum să îl retragă pe contracandidatul francez de vreme ce ,,nu el l-a numit’’.

Are,atunci, perfectă îndreptățire confratele Dan Constantin să facă această remarcă usturătoare și foarte la obiect:,,Problema rămâne:cine a mințit?Iohannis care i-a atribuit lui Macron acțiuni imposibile sau Macron care l-a adormit cu vorbe goale pe Iohannis?’’ Ce mai la deal la vale, suntem în plin univers al lui Caragiale și nu pot decât să mă gândesc ce ar fi scos Nenea Iancu dintr-o asemenea întâmplare?!

Dar mai stați o țâră,  fiindcă, vorba clipului publicitar, asta nu este totul! Dacă mergem pe firul lucrurilor, ajungem și la o postare a aceluiași domn Dacian Cioloș care, pe 5 iulie anul curent, ne dădea următoarea veste:,,Am discutat cu președintele Emmanel Macron despre finalizarea procedurii de desemnare a procurorului european. Am convenit să lucrăm împreună cu pentru a realiza cât mai repede nominalizarea șefului Parchetului European pornind de la sprijinul pe care Laura Codruța Kovesi l-a obținut în Parchetul European’’. Drept pentru care, putem, zic eu, să  reformulăm problema pusă de Dan Constantin în termeni noi , perfect  adecvați situației: de data aceasta, cine  a mințit? Dacian Cioloș care i-a atribuit lui Macron acțiuni imposibile sau Macron care l-a adormit cu vorbe goale pe Dacian Cioloș?

Dar, până să ajungem la o concluzie realistă, temeinică și verosimilă, haideți să vedem și de ce și-a schimbat, Dacian Cioloș, poziția cu 180 de grade poziția… Foarte simplu, și-a schimbat-o pentru că, între timp, Alianța 2020 USR-PLUS a decis să îi arunce în luptă pe Dan Barna, pentru funcția de președinte al României, lui Dacian Cioloș fiindu-i rezervat fotoliu de prim ministru.  De unde reiese că lanțul de iubire dintre actualul (încă) președinte, el însuși declarat competitor în cursa pentru Președinția României și foștii săi aliați s-a  rupt irevocabil. Mă rog, irevocabilul acesta ținând până după prezidențiale, fiindcă, după asta, vorba românului, om trăi și om vedea. Este,atunci, de la sine înțeles că în aceste împrejurări, o importantă miză electorală, care va necesita multă muniție,  va fi exact aceea a de-credibilizării preopinentului. Sau, după caz, al discreditării reciproce, unde funcționează inatacabilul principiu ,,fiecare are perfectă dreptate în ceea ce spune de rău despre celălalt!’’

Și uite așa, tehnocratul Dacian Cioloș a găsit ocazia să îl arate cu degetul pe politicianul Klaus Iohannis. Uitând (sau crezând că și noi am uitat!) că și domnia sa a declarat cam aceleași lucruri decare îl acuză pe fostul său șef ierarhic superior pe linie de stat de drept. Care, deocamdată, nu a răspuns acuzelor, ceea ce ar putea să îi creeze oareșce oi și grele probleme la capitolul credibilitate. Credibilitate care, mai ales după recenta decizie a Curții Constituționale despre referendumul din 26 mai, este din ce în ce mai firavă.

Spuneți și dumneavoastră, nu-i așa că în toată această poveste regăsim ceva din lumea personajelor lui Nenea Iancu și din moravurile lor? Unde mai pui că suntem abia în luna iulie și până la finala prezidențialelor va mai curge apă pe Dâmbovița, așa că s-ar foarte putea să avem parte și de alte surprize. Să nu vă fie atunci de mirare ca, aflând că numele său este direct implicat în acest talmeș-balmeș,însuși președintele Emmanuel Macron să facă o declarație în care să spună, cu subiect și predicat, despre cum crede domnia sa să stau lucrurile. Atunci să te ții, alte  declarații, alte acuze și alte dezvinovățiri! Deocamdată, o informație de ultimă oră ne avertizează că pe site-ul oficial al Palatului Elysee nu figurează și convorbirea telefonică pe care (încă) președintele României susține că a avut-o cu omologul său francez. Așa că îi dau din nou dreptate lui Dan Constantin care, comentând informația, constată că e ceva putred în Danemarca …

Dar, până la asta, eu zic să privim, cu detașare și cu oarecare distanță, toată această poveste, știut fiind că acum ne frige buza să aflăm ce post de comisar european ne va fi oferit la Bruxelles și, bineînțeles, cum se va finaliza campania propagandistică pentru căftănirea doamnei Nefertiti ca șefă a Parchetului European. Motiv pentru care nu pot decât să închei decât tot cu o zicere a lui Ghiță Pristanda, acest  emblematic personaj al lui Nenea Iancu: „Curat constituțional! Muzica! Muzica!’’

Auto: Șerban Cionoff

Sursa: Jurnalul.ro

Cu bățul prin gardul Klausului: „Europa Liberă” reia scandalul adopțiilor internaționale din anii ’90, cu magistrații anchetați și apoi protejați

404 dosare de adopții internaționale dispărute fără urmă Nimeni nu le mai poate da de urmă copiilor care au făcut obiectul a sute de dosare dispărute.



Este o poveste despre adopții internaționale, care în anii 90 s-au făcut în număr impresionant și care și-au pus amprenta inclusiv pe imaginea României. În momentul negocierilor de aderare, de la începutul anilor 2000, a trebuit ca România să-și modifice legislația și să închidă seria fără stavilă a trimiterii copiilor orfani sau fără posibilități peste granițe. Una dintre condițiile cel mai greu de îndeplinit era oprirea adopțiilor internaționale, iar raportorul pentru România, Baronesa Emma Nicholson, invoca atunci „statul de drept” care trebuie respectat și cu privire la adopții. România și-a schimbat viziunea, însă epoca anilor 90 a lăsat în negură și 404 dosare de adopții internaționale care au dispărut. Cu totul.

Pe 20 februarie 1997, conducerea Tribunalului București, asigurată de judecătorul Viorel Roș, sesiza Poliția cu privire la dispariția din arhiva instanței a 248 dosare civile având ca obiect adopții internaționale.

Ministrul Justiției de atunci dispune efectuarea unui control amplu la Tribunalul București și inspectorii judecători ai instanței superioare, Curtea de Apel București, constată că au dispărut 404 dosare civile de adopții: 173 din perioada 1990-1993 și 231 de dosare, din perioada 1994 -1995. Odată cu dosarele au dispărut mai multe condici de ședințe din anii 1994-1995, mape de ședințe și registre de evidență.

„Am cerut să se facă o verificare și să întocmească un raport privind situația creată. S-a făcut raportul și după aceea cred că s-a făcut și o plângere penală. Din păcate, din câte îmi aduc aminte, investigația penală nu a dus la niciun rezultat, adică nu a descoperit autorii”, ne-a declarat Valeriu Stoica, fost ministru al Justiției.

El spune că nu mai are raportul întocmit la cererea sa, dar că ar trebui să fie în arhiva ministerului. Ministerul Justiției susține că la nivelul anului 1997 era o structură care verifica activitatea judecătorilor, însă nu a găsit raportul dispus de Valeriu Stoica.

„În perioada vizată în solicitarea dumneavoastră, respectiv anul 1997, competența activității de control era împărțită și atribuită, după materie, mai multor compartimente din cadrul Ministerului Justiției, Corpul de inspecție având atribuții de verificare și control al activității, pregătirii și aptitudinilor profesionale ale judecătorilor.(…) La nivelul Corpului de control nu au fost identificate inventare cu rapoarte de control a activității judecătorilor/instanțelor judecătorești din anul 1997”, se arată în răspunsul ministerului.

„Din păcate, investigația penală nu a lămurit situația și nu s-a știut până la urmă ce s-a întâmplat cu acele dosare. A fost foarte neplăcut, din păcate”, ne-a mai declarat Valeriu Stoica.

Nici la Tribunalul București nu s-a păstrat raportul, documentele administrative fiind distruse la fiecare 3 ani.

Totuși, concluziile raportului au fost prezentate într-o conferință de presă a anului 1997, ele fiind redate în ziarele vremii.

Nereguli fragrante

Astfel, din material aflăm că echipa de control care a făcut verificările a fost compusă din patru judecători inspectori, printre care și Gabriela Victoria Bîrsan judecătoare pe atunci la Curtea de Apel București, care ulterior a ajuns la Înalta Curte și a fost acuzată și judecată pentru luare de mită și care a fost achitată definitiv.

Controlul a durat două luni, între aprilie și mai 1997. Magistrații implicați au scăpat de sancțiunile disciplinare, deoarece, potrivit legii de atunci, sancțiunile puteau fi aplicate în termen de 1 an de la data comiterii faptelor.

Una dintre concluziile acestui control este că „o altă cauză care a condus la perpetuarea fenomenului în timp a fost și repartizarea dosarelor pe secții, respectiv judecarea acestora cu precădere de Secția a III-a civilă, îndeosebi de un anumit complet: Daniela Brăgău și Claudia Gherbovan Silinescu„. Cea din urmă este fiica fostului general SIE, Constantin Silinescu.

Dacă pe latură administrativă lucrurile au fost clare și cei implicați nu au mai putut fi sancționați, pe latură penală anchetele au stagnat până la prescrierea faptelor.

În martie 1997, Parchetul General începe urmărirea penală „in rem” în legătură cu dispariția dosarelor de la tribunal și, șase luni mai târziu, se propune prin referat „amânarea fără termen a urmăririi penale” și trimiterea dosarului la Poliția municipiului București „pentru a fi inclus în evidența cazurilor cu autori necunoscuți”.

În acest caz, polițiștii au audiat mai mulți grefieri și arhivari de la Tribunalul București sub acuzația de distrugere de înscrisuri. Ulterior, au apărut indicii că în dosar sunt implicați și judecători de la tribunal, astfel încât dosarul a fost declinat la o structură de parchet superioară care, la rândul ei, a disjuns dosarul.

Clasări pe linie

În rezoluția finală de neîncepere a urmăririi penale, din 26 octombrie 1999, sunt nominalizați judecătorii asupra cărora au planat suspiciuni de fals în dosare cu adopții internaționale. În motivarea soluției de neîncepere a urmăririi penale, procurorul Alexandru Șerban susține că dispariția dosarelor și a condicilor de ședițe și de termene s-a produs pe fondul unei proaste gestionări a arhivelor tribunalului, lucru care nu poate fi imputat judecătorilor care lucrează acolo.

Astfel, procurorul Șerban a arată că „fapta judecătorului Șega Marius Constantin, avocat la data respectivă, care a solicitat repunerea pe rol a două dosare de adopții, cerere acceptată inițial de președinta Secției a III-a Civilă (…) nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, motiv pentru care față de acesta se va dispune neînceperea urmăririi penale”, se arată în rezoluția de clasare din 1999.

Mirela Pod și Mihai Tomescu au fost alți doi judecători cercetați și scoși basma curată. Cei doi au soluționat trei dosare, prin care au încuviințat adopția unor copii români de către cetățeni italieni. „După pronunțarea hotărârilor, cei doi judecători au predat dosarele grefierei de ședință, care, la rândul ei, le-a depus la grefiera-șefă a Secției, consemnând acest aspect în caietul de ședință”. Ulterior, acest caiet nu a mai fost găsit, iar procurorul Șerban a găsit de cuviință că împotriva celor doi judecători nu există probe.

Alți judecători față de care s-au efectuat acte premergătoare urmăririi penale au fost Danielă Bărăgău și Claudia Gherbovan Silinescu, acuzate că „au inserat mențiuni nereale”. Procurorul Șerban nu a fost de acord cu concluziile la care au ajuns polițiștii, respectiv faptul că cele două au încredințat copii spre adopție unor cetățeni străini fără avizul Comitetului Român pentru Adopții, care prevedea că s-a încercat cel puțin 6 luni încredințarea copilului pe plan intern. Magistratul a desființat această ipoteză susținând că în cauză trebuie aplicată legislația europeană și că acolo nu există acest termen.

Astfel, toți acești judecători acuzați de fals în înscrisuri au fost scoși de sub urmărire penală de Parchetul General.

În 2019, judecătorul Marius Șega s-a pensionat de la Tribunalul București.

Mirela Pod s-a pensionat în 2014 de la tribunalul București, iar Mihai Tomescu, ajuns judecător la Curtea de Apel București, a decedat în 2018.

În 1996, cu câteva luni înainte ca subiectul dosarelor dispărute să explodeze, Claudia Silinescu Gherbovan și-a dat demisia din magistratură și s-a făcut avocat.

Celeritate de invidiat

Am stat de vorbă cu un fost martor din acest dosar, care a ales să-și păstreze anonimatul. „Am fost chemat alături de alți 7 colegi la parchet. A fost un interogatoriu cam dur, întrebări încrucișate. Le-am povestit despre condițiile improprii de depozitare ale dosarelor. Echipa de control nu a coborât în arhivă, cereau anumite dosare. Din unele lipseau file, altele nu erau deloc. Asta a fost în 1997. Apoi, am mai fost chemat o singură dată la o secție de poliție după 4 ani. M-au întrebat dacă îmi mai amintesc ceva. De atunci nu mai știu ce s-a întâmplat cu dosarul”, ne-a declarat martorul.

Întrebat ce crede că s-a întâmplat cu cele 404 dosare de adopții dispărute, el a precizat: „Procedura adopției dura destul de mult, luni de zile. Înregistrarea dosarului, citarea părților, apoi termenele de judecată. Ar fi o variantă ca dosarele să vină pachet de undeva. Dacă s-a făcut ceva, s-a făcut pentru a se ocoli procedurile administrative, care sunt de durată. Una e să rezolvi o adopție în trei zile, alta în trei luni. În haos găsești mai greu un vinovat. A fost o perioadă apăsătoare. Grea pentru mine, grea pentru colegi”, a mai adăugat martorul citat.

Anchetele din România privind adopțiile internaționale s-au deschis și în urma sesizărilor unor înalți reprezentanti ai UE, care au arătat că s-au pronunțat zeci de sentințe de adopții într-o singură zi, de către același judecător.

Cum au ieșit din țară acei copii într-un timp atât de scurt este și astăzi un mister. „În mod normal, cu siguranță aveau nevoie de pașapoarte. La vremea respectivă existau pașapoarte colective sau pentru cetățenii minori exista posibilitatea ca un copil minor să fie trecut în pașaportul unui adult, al unui părinte. În anii 90 era o evidență foarte strictă a părăsirilor teritoriului României”, ne-a declarat chestorul Mirel Toancă, directorul adjunct al Direcției de Pașapoarte.

Prietenii de durată

Am arătat mai sus că, în 1997, unul dintre inspectorii judecători care au verificat soluțiile date de magistrații Tribunalului București, printre care și dosarele judecate de Claudia Silinescu Gherbovan, a fost Gabriela Bîrsan.

În iulie 2014, avocata Silinescu și judecătoarea Bîrsan, ajunsă între timp la instanța supremă, erau trimise în judecată de procurorii DNA pentru dare, respectiv luare de mită. Potrivit procurorilor, Silinescu Gherbovan ar fi plătit mai multe, precum petreceri pentru aniversările proprii ale judecătorilor la restaurante exclusiviste din Paris și București, vacanțe și călătorii cu avionul. În schimbul acestor favoruri, judecătoarele dădeau soluții favorabile firmelor reprezentate de avocata Silinescu Gherbovan.

În același dosar, a fost trimisă în judecată și judecătoarea Alina Corbu de la instanța supremă, acuzată de procurori că a atenționat-o „în calitate de prietenă” pe Silinescu Gherbovan că este interceptată de DNA.

În mai 2018, toate persoanele trimise în judecată în acest dosar au fost achitate definitiv de instanța supremă.

Un an mai târziu, în mai 2019, avocata Silinescu Gherbovan face cerere către Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să fie reprimită în magistratură fără examen. „Am plecat din motive personale, în 1996, după ce au apărut probleme în familie referitoare la sănătatea tatălui meu (Constantin Silinescu, fost adjunct al Serviciului de Informații Externe n.red.). Programul era mult mai flexibil, soțul fiind avocat. Am rămas cu nostalgia acestei profesii. Doresc să mă întorc, pentru că m-am format ca judecător cu simțul datoriei, este profesia cu care vreau să-mi închei cariera.”, a susținut Silinescu Gherbovan în fața judecătorilor din CSM. Cu votul a 6 din 9 magistrați din Secția pentru judecători, Claudia Silinescu Gherbovan a fost repartizată pe un post de judecător la Tribunalul Ilfov.

Pe 30 mai 2019, președintele României, Klaus Iohannis, semnează decretul de numire în funcția de judecător a Claudiei Silinescu Gherbovan.

Iunie 2019, judecătorea achitată Alina Corbu este singurul candidat pentru șefia Înaltei Curți de Casație și Justiție, mandat de 3 ani pe care îl va prelua din septembrie 2019.

Virgil BURLĂ, 17 iulie 2019

Sursa: Radio Europa Liberă România

Nota redacției „Justițiarul”

Ciudat, taman „Europa Liberă” – „organizație și un post de radio finanțat de Congresul Statelor Unite care transmite în țările Europei de Est și Orientului Mijlociu” ( Wikipedia) –, o unealtă cunoscută ca organ de propagandă și manipulare al CIA , reia, în data de 17 iulie 2019 (!), spinoasa problemă a adopțiilor din anii ’90, în care au fost implicați și soții Iohannis, Carmen Georgeta cu Klaus Werner. Să fie vorba de pregătirea acelei „lebede negre” despre care scria colegul Bogdan Tiberiu Iacob (inPolitics.ro) că ar urma să-i facă dărâmarea lui Iohannis în toamna campaniei electorale, prin publicarea unor dezvăluiri compromițătoare în premieră („Lebăda neagră” a toamnei: i se coace lui Iohannis o lovitură fatală?) și fără posibilitatea unei eschive din partea propagandei iohanniste și a sucursalei SRI? Rămâne de văzut…

Sursa: Justitiarul.ro

Bogdan Duca: ”Referendumul urii, convocat de Iohannis a fost declarat, cum e și firesc, neconstituțional!”

Orice om rațional și un pic interesat de politică știa asta. Inclusiv Iohannis știa asta.



Însă referendumul a fost despre altceva. A fost un soi de biopsie (deși pare că nu mai e mult până la o autopsie) a cancerului care roade acest popor.

Milioane de români cu ifose intelectuale și urbane, hipsteret, cuconet, corporatiști și (vai!) profesori, cadre universitare, cercetători, unii dintre ei, vai!, umaniști, specialiști chiar în științe sociale, au votat nu doar fără o minimă documentare, fără o minimă reflecție, adică ca ultimii proști, dar au votat plini de ură.

Am văzut cum ura poate să năclăiască mințile a milioane de români ce au, prin studii și munca lor, pretenția legitimă de a se crede partea “bună” a României.
Am văzut la acest referendum că “partea bună” a României este de fapt mânată de răutate, o răutate din aceea “obiectivă”.

Ori singura răutate “obiectivă” este cea demonică….

Verdictul biopsiei? Cancer.

Autor: Bogdan Alexandru Duca

Sursa: Bogdan Alexandru Duca Facebook

Iulian Capsali: ”Referendum FAKE”

Am spus răspicat, împreună cu oameni care gândesc cu propriul lor cap și nu cu acela al propagandei, că referendumul lui Johannis este unul aberant, imbecil, care batjocorește Constituția. Turma însă s-a dus purtată de fluierul tartorilor.



În schimb, la referendumul pentru demnitatea Familiei nu s-au dus pentru că au crezut minciunile scabroase ale presei cu epoleți, ale lui Pleșu, Oana Pellea eiusdem farinae, anume că sub el s-ar ascunde intențiile obscure ale lui “Dracnea”, care intenționa să scape de pușcărie.

Astăzi, Curtea Constituțională a României a respins cu unanimitate de voturi, ca neconstituționale, propunerile de modificare a Constituției depuse în Parlament de PNL-USR și PSD-ALDE, prin care se urmărea introducerea interzicerii grațierii și amnistiei în Legea Supremă.

Dar așa zisul referendum pe justiție, îmbrățișat ulterior și de marioneta Dancila, a fost o găselniță a sistemului securisto-globalist ca să fraudeze alegerile și să poată scapa de Dragnea, care începuse, mult prea timid, să transforme PSD într-un pol al suveranismului.

Drept urmare, a fost închis imediat după anunțarea rezultatului alegerilor iar partidul a fost capturat în câteva ore. Pentru că frica globalistilor și a cozilor lor de topor securiste ca în România să apară un Orban, Kaczynski sau Salvini era colosală!

România trebuia să nu miște politic, să fie total supusă Noii Ordini Mondiale, iar absolut toate partidele să fie îngropate sub talpa trădătoare a Securității Globaliste.

Autor: Iulian Capsali

Sursa: Iulian Capsali Facebook

Acad. Solomon Marcus: ”Îi învăţăm pe copii să butoneze la calculator, dar nu îi învăţăm să gândească analitic!”

Academicianul Solomon Marcus a atras atenţia, miercuri seară, la Digi24 asupra agresiunii pe care manualele şcolare o produc asupra copiilor. „Am luat pe rând manuale de biologie, geografie, istorie şi am constatat că agresiunea se manifestă foarte vizibil deoarece copilul e pus în situaţia de a primi, păstra şi reproduce un număr imens de informaţii, care te sperie. 



Într-un manual de geografie sau biologie, numai pe o pagină ai câteva zeci de termeni noi care sunt supuşi unor clarificări din diverse puncte de vedere, descrieri, observaţii. Cultura nu se poate face dacă rămâne la acest nivel, al descrierii detaliate fără capacitatea de a tria şi organiza lucrurile în jurul unor idei. Suntem pierduţi. Problema nu e doar a învăţământului, e una generală a societăţii”, a precizat academicianul la Digi24.

Alte declaraţii ale academicianului:

Azi vehiculăm o afirmaţie care a devenit o banalitate: informaţia pe care omenirea o produce azi într-un minut întrece informaţia pe care a produs-o anterior în toată istoria ei.

Noi reacţionăm prin inteligenţă, prin selectare, triere, organizarea lucrurilor în jurul unor principii, toată cultura are la bază ideea de a reduce multul la puţin, altfel suntem pierduţi. Manualul şcolar nu se preocupă de acest lucru.

Când stai de vorbă cu elita noastră din domeniile respective, toţi spun că resping manualul şcolar, că nu aşa trebuie prezentate lucrurile, dar nu avem conexiune între cei care pricep şi cei care fac manualele.

Copiii nu pot reacţiona critic, pot să creadă că aşa e normal să creadă.

Acestei agresiuni a manualelor i se adaugă agresiunea temelor de lucrat acasă, când intră în scenă diverşi membri ai familiei, pentru a contribui la rezolvarea temelor. Foşti studenţi de-ai mei, bunici acum, spun că au stat cu nepotul să rezolve probleme până la miezul nopţii.

Nimeni nu se întreabă – dacă fiecare profesor agresează elevul cu nu ştiu câte teme, nu e normal ca cineva să cotroleze dacă totalul acestor obligaţii ale elevilor nu depăşeşte un anumit plafon de suportabilitate?

Am trimis mesaje ministrului: aveţi posibilitatea ca acum să reduceţi agresivitatea şcolii, să puneţi un plafon temelor pentru acasă, să mutaţi pe site-uri o mare parte din descrierile detaliate din manuale, să existe o navetă între manual pe hărtie şi internet, pentru că internetul folosit inteligent ar trebui să preia o bună parte din memoria descriptivă care zace în tot felul de clasificări. Este necesară, dar nu ca să chinui copiii, ci ca să faci apel la ele la momentul oportun.

Specialiştii se scandalizează de modul în care arată manualele. Normal era ca această inteligenţă pe care o acumulăm în diverse domenii să-şi facă efectul în educaţie, dar nu se întâmplă asta.

Asta e realitatea de pe teren, mulţi profesori nu înţeleg că datoria lor e să întreţină un dialog cu elevii, nu să ţină discursuri.

Îi învăţăm pe copii să butoneze la calculator, dar nu îi învăţăm să gândească analitic.

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice va organiza pe 16 februarie dezbaterea finală privind elaborarea noului plan-cadru pentru învăţământul gimnazial. Concret, se va stabili ce discipline vor face elevii de clasele V-VIII şi câte ore îi vor fi alocate pe săptămână fiecărei materii.

Specialiştii din Bucureşti nu au fost de acord cu cele trei propuneri de planuri-cadru ale ministerului şi au argumentat: Disciplinele Fizică şi Chimie trebuie să figureze la clasele V-VI în trunchiul comun, ca disciplină integrată; Păstrarea celei de-a cincea ore de Limba română la clasa a V-a; La clasele a VII-a şi a VIII-a, disciplina Religie poate fi opţională, având în vedere că elevii au dobândit în clasele anterioare suficiente deprinderi religioase şi cunoştinţe de practică religioasă.

Sursa: Jurnalistii.ro

Șerban Cionoff: ”Învățăminte ale unei știri de bun augur”

Acum când, cu mic cu mare, așteptăm cu sufletul la gură să aflăm dacă Laura Kovesi va căpăta mult râvnitul caftan pentru a ocupa mult postul de șefă a Parchetului European, iată că primim o  veste la care cutez să spun că puțini dintre noi se așteptau: Mircea Geoană va fi noul secretar general adjunct al NATO!



Știre comunicată de către însuși secretarul general al Alianței Nord Atlantice, Jeans Stoltenberg, care a ținut să facă o mențiune specială la calitățile diplomatului Mircea Geoană, fost ministru de externe al României, pe care l-a numit a fi „un promotor puternic al relațiilor transatlantice”. Domnia sa exprimându-și încrederea că,în această nouă calitate, Mircea Geoană „va aduce experiența îndelungată de politician și diplomat”.

Sunt mai multe motive pentru a considera această știre ca fiind „prima știre politică de bun augur după prea mult timp încoace”. Afirmație la care subscriu fără rezerve și care aparține doamnei Despina Neagoe, un om cu bogată experiență în domeniul comunicării politice și diplomatice. Despina Neagoe remarcând, de asemenea”discreția absolută a procedurilor premergătoare numirii” și,în egală măsură „abilitatea cu care (Mircea Geoană n.n.) a păstrat anonimatul acestei ascensiuni”. De aici vine și categorica deosebire între tam-tamul mediatic (și nu numai mediatic!) întreținut în jurul numirii Zeiței Anticorupției ca Procuror șef al Europei Unite și discreția totală – prin excelență diplomatică – păstrată în legătură cu etapele pe care le-a parcurs propunerea ca Mircea Geoană să fie numit secretar general adjunct al NATO până a fi validată și pecetluită.

Nu aș fi făcut această observație dacă nu ar fi existat , în fapte, o distanță ca de la cer la pământ între discreția de care a dat dovadă redutabilul diplomat Mircea Geoană în toată această perioadă și lamentările publice ale Slujirii, care nu a pierdut nici-o ocazie pentru a se plânge de faptul că executivul de la București nu  o susține pentru a-și vedea visul cu ochii. Lamentații cărora li s-au asociat anumiți propagandiști, din țară și de peste hotare, care au difuzat, în cascadă, tot felul de zvonuri despre nu mai știu ce strategii subterane care operează de zor și în urma cărora francezul Jean Francois Bohnert, redutabilul contracandidat  al Laurei Kovesi ,se va retrage din cursă. Bașca asigurările date de către tehnocratul Dacian Cioloș cum că însuși președintele Franței, Emmanuel Macron, a promis că îl va convinge pe eminentul său conațional să facă un pas în spate ,lăsând culoarul liber pentru Nefertiti. Acesta primind, la schimb, funcția de șef al unui DNA  din țara lui Voltaire. Gest care, între noi fie vorba, l-ar putea plasa  exact în postura de subaltern pe linie ierarhică al șefei parchetului european. Adică al  Laurei Kovesi!

Tot la capitolul „antiteze”, aș consemna și categorica deosebire dintre discreția diplomatică păstrată în legătură cu numirea lui Mircea Geoană ca secretar general adjunct al NATO și zvonurile foarte insistente care, acum câțiva ani,adică prin 2013-2014, care zvonuri îl dădeau pe Traian Băsescu drept mai mult ca sigurul viitor secretar general al NATO. Răspândacii cu pricina încropind până și un fel de „argumente care pot face verosimilă senzaționala știre”. Care știre, de senzațională ce era,  s-a dovedit a nu fi decât un zvon și nimic mai mult!

Iar, dacă tot am adus în discuție numele lui Traian Băsescu, este inevitabil să nu ne amintim și faptul că, la alegerile prezidențiale din 2009,Mircea Geoană a fost declarat perdant al celui de-al doilea tur de scrutin, după ce o noapte întreagă fusese considerat câștigător. Rămânând, până azi, nelămurit concursul de împrejurări din care a reieșit această spectaculoasă răsturnare de scor. Împrejurări din inventarul cărora, categoric, nu putem exclude nici sufrageria lui Gabriel Oprea și nici viteza inimaginabilă cu care,la o foarte anumită ambasadă a României, au căzut în urne exact voturile pentru Traian Băsescu.  Cât privește faptul că, acum, după aproape zece ani, perdantul de atunci, Mircea Geoană, accede   la o funcție de vârf a NATO, adică acolo unde, se pare că nici prin gând nu le-a trecut decidenților alianței să îl plaseze pe Amiralul Dezastrului Național, nu vreau să spun decât că –și în acest fel- avem dovada că există o dreptate inerentă, în orânduirea lucrurilor. Dreptate care , mai târziu dar în mod sigur odată și odată,își produce efectele.

Două vorbe aș mai avea de spus pornind de la mențiunea pe care a făcut-o Mircea Geoană, în succintul dar substanțialul său mesaj referitor la numirea sa în atât de importanta funcție în conducerea NATO, prima de acest grad pe care  o va ocupa un român. Este vorba despre „susținerea politică și instituțională transpartinică „ de care a beneficiat domnia sa. Situație mai mult decât salutară și perfect îndreptățită având în vedere calitățile de excepție ale diplomatului și omului Mircea Geoană. O situația care demonstrează că, atunci când există bună credință și când pe primul plan se pune promovarea valorilor reprezentative ale României, nu există și nici nu pot exista motive pentru ca acest consens să nu se soldeze cu rezultatele așteptate. Motiv în plus pentru a aștepta, cu o mare doză de speranță, să vedem ce post de comisar european îi va fi atribuit țării noastre. Și de data aceasta existând încurajatoare informații despre susținerea transpartinică și instituțională a doamnei ambasador Luminița Odobescu pentru a fi desemnată comisar european și titulară a unui important portofoliu.

Consens care, cu toată părerea de rău, nu văd cum și de ce ar trebui să existe și  în cazul unei alte candidaturi la o înaltă demnitate în structurile Uniunii Europene.  Prietenii știu la cine mă refer…

Autor: Șerban Cionoff

Sursa: Jurnalul.ro