C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for General

Iulian Capsali: ”De ce Ana Birchall?”

Pentru că e o submediocră, are calități de hostess mai degrabă decât de demnitar, e o tută perfectă când stă în poziția perfectă. Iar poziția perfectă e cea de ministru.



Are o colosală calitate: e o slugă dorită de americani. De ce o vor? Păi prin Justiție pui șeaua pe politicieni în colonie și protejezi tunurile date de corporații.

E simplu, nu?

Ce ați vrea în colonie, o femeie brici de inteligentă și capabilă ca Dana Gîrbovan? Nee, stați liniștiți la locurili voastre, bizonilor mici cu caș în portofel!

E nevoie de o proastă care să distrugă inclusiv Secția de investigare a infracțiunilor din justitie (SIIJ), pentru ca Portocalele și Protocoalele să fie stoarse și folosite când vrea Înalta Poartă; e nevoie de biciul neo-Securității globaliste, nu de o Justiție reală.

Iar genunchii doamnei Birchall o recomandă, tot așa cum o recomandau pe Monica Macovei empatia umană după o sticlă de vodcă și pe Koveși cei 3 cm. de frunte.

Imagine: pantoful deja părăsește singur piciorul flexat al Justiției, iar steagul e pe post de șervețel.

Autor; Iulian Capsali

Sursa: Iulian Capsali Facebook

O intoxicare marca Birchall-Maior???

Primesc o informație din surse credibile: se pare că „foaia de parcurs” referitoare la justiția română a fost solicitată autorităților americane de însăși Ana Birchall (inclusiv ca vice-premier responsabil cu gestionarea parteneriatelor strategice), iar acestea, de bună credință, influențate și de lobbiștii ambasadorului Maior, au răspuns ministrului român al justiției (iar nu unei persoane fizice anume) socotind că este vorba despre un demers oficial al Guvernului român partener.



Informația se confirmă dacă analizăm atent răspunsurile evazive date de Ana Birchall în ședința CSM din 17 septembrie 2019, întrebărilor insistente ale Președintei Lia Savonea.

Specialiștii dezinformării și manipulării de masă au folosit apoi răspunsul, și acela redactat de câțiva birocrați americani în „cooperare” cu amabasada română, ca pe o declarație de susținere americană pentru Birchall.

Dacă așa stau lucrurile această susținere este un fals. El dovedește periculozitatea Anei Birchall pentru securitatea națională a României.

Mă întreb, de asemenea, cum poate prevala poziția Guvernului român la CE, JAI, CJUE etc, dacă reprezentantul său în domeniul justiției nu o susține?

În fine, faptul că ministrul negociază cu partenrii externi reforme în justiție peste capul CSM, care este forul suprem al autorității judecătorești, constituie cea mai patentă imixtiune a putereii executive în domeniul puterii judecătorești și cea mai gravă amenințare la adresa independenței justiției. Ar fi cazul ca CSM să sesizeze CCR apariția acestui conflict juridic de natură constituțională.

Autor: Adrian Severin

Sursa: Adrian Severin Facebook

Mondializarea unui război local

Planeta a luat foc. Fix din punctul preconizat de toți analiștii. Capacitatea de rafinare a Arabiei Saudite s-a redus la jumătate. În urma unui atac cu drone. Lumii i s-a dat o gaură de 5% în ceea ce privește aprovizionarea cu petrol. Prețurile cresc pretutindeni. Iar America în panică și-a deschis rezervele naționale. Un conflict local se extinde cu repeziciune. Se mondializează. Greii intră în joc.



Sunt câteva fapte extrem de ciudate legate de această lovitură pe care omenirea o primește în plex. Nu mai era pentru nimeni un secret de mult timp că la nivel global suntem dependenți de petrolul saudit. Arabia Saudită  asigură 10% din producția mondială. După recentul atac cu drone, doar 5%. Era o vulnerabilitate atât de cunoscută, încât a și făcut obiectul unor producții hollywoodiene. Și totuși, iată, buba a plesnit.

Atacul cu drone a fost revendicat de rebelii yemeniți Houthi, care acționează în special în Yemenul de Nord, după ce au declanșat, începând din 2004, un război civil. Totuși, Statele Unite susțin că, deși nu au probe concludente, în spatele atacului cu drone s-ar afla Iranul. Iranul neagă. Teheranul este susținut în forță de Rusia și Turcia. Lovitura încasată de saudiți a venit fix în timpul unui summit Rusia-Iran-Turcia, în care este pregătit așa-numitul Proces Astana – procesul de pace din Siria, unde Moscova, împreună cu aliații ei, a preluat de mult inițiativa. Vladimir Putin a reacționat cu o ironie maximă la acuzațiile Washingtonului îndreptate împotriva Iranului. El le-a recomandat saudiților pur și simplu să facă ceea ce au făcut și turcii spre stupoarea Statelor Unite. Să achiziționeze sistemul rus de apărare aeriană S-400. Turcii l-au preferat, motiv pentru care Statele Unite au blocat contractul prin care urmau să livreze Ankarei o sută de avioane multirol F35. Ce urmează după acest schimb de replici?

Logic, dacă rebelii yemeniți sunt cei care au revendicat atacul care a dus la distrugerea unei rafinării saudite care produce în cinci ore cât produce Petrom într-un an, conflictul ar putea fi stins pur și simplu prin sancționarea celui vinovat. Iar rebelii yemeniți au fost de mult localizați. Prin urmare, pot fi loviți. O asemenea politică ar însemna să izolezi focarul de incendiu și să-l stingi rapid. Statele Unite însă consideră că în spatele operațiunii puse la cale de acești rebeli se află Iranul. Care i-ar fi înarmat cu dronele utilizate pentru atacul de duminică. Prin urmare, socotește Donald Trump împreună cu echipa sa de strateg de la Washington, Iranul ar trebui pedepsit, dacă se vor strânge dovezile necesare.

Dacă se întâmplă așa, atunci intră în joc nu numai aliații Iranului, respectiv Rusia și Turcia. Ci și Uniunea Europeană. Să ne amintim câteva evoluții recente și, după opinia mea, extrem de dramatice. După ce Donald Trump a decis ca Statele Unite să pună capăt unilateral acordului internațional cu Iranul, Uniunea Europeană a făcut contrariul. Sub presiunea Berlinului și Parisului, Uniunea Europeană a decis ca acest acord negociat mai mulți ani și asumat de cele mai importante puteri ale lumii, trebuie să continue. În consecință, în raport cu Iranul, Uniunea Europeană a stabilit pe termen lung o anumită conduită. O conduită prudentă, dar prietenoasă. Decuplându-se astfel de Statele Unite. În consecință, dacă acest conflict se extinde, dacă el nu este strict localizat și asanat în Yemenul de Nord, atunci, în perioada imediat următoare, întreaga planetă va da un examen extrem de dur pentru a evita o conflagrație la nivel mondial. În fiecare zi care trece, în fiecare zi în care planează această amenințare a Statelor Unite împotriva Iranului, la nivel planetar se acumulează tensiuni, care pot deveni ireversibile.

În ceea ce ne privește, suntem rupți. Și la propriu, și la figurat. Facem parte din Uniunea Europeană și trebuie să urmăm politica UE. Suntem într-un parteneriat strategic consolidat cu Statele Unite, unde în aceasă lună se vor afla și președintele Klaus Iohannis și premierul Viorica Dăncilă, și avem obligația să dovedim loialitate față de Washington. Așa că efectele dronelor care au explodat în Arabia Saudită nu se vor reduce doar la creșterea cu 60 de bani a prețului litrului de benzină la pompă livrat românilor.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

Crizele de identitate ale Europei ar avea nevoie de psihiatru, nu de o clasă politică incapabilă

Teoria crizei de identitate îi aparține lui Viktor Orban, el fiind cel care a afirmat că asistăm la o finală criză de identitate a Europei! În același timp, liderul FIDESZ credea că această criză de identitate ar avea valențe pozitive, tocmai pentru că ar reprezenta o etapă tîrzie a întregii crize a identității liberale a Europei. Se împlinesc, însă, patru ani de la acel moment și principalul obstacol în găsirea identității continuă să fie tot obstacolul așa-zis liberal. Sau „progresist”. Sau marxist. Sau de-a dreptul comunist, ca să nu ne tot încurcăm în definiții.



Spunea Orban, întreaga problemă a migrației economice este un indicator al neputinței liberale. Teza lui Orban contravine flagrant ideii enunțate de Guy Verhofstadt: „Lumea de mîine este o lume a imperiilor. Nu-ți poți apăra interesele și modul de viață decît în interioriorul Imperiului European”.

Numai că, „modul de viață” la care se referă Verhofstadt este orice, mai puțin vreun mod de viață „european”, exceptînd poate viziunile lui Frans Timmermans care lăuda prezența bimilenară a Islamului în Europa. Pentru politrucii marxiști Verhofstadt și Timmermans, probabil că eroii europeni sînt personaje precum Kara Mustafa, în timp ce Orban îi apreciază mai curînd pe cei asemănători lui Jan III Sobieski. Și nici n-ar avea cum să fie altfel, căci Ungaria, la 1526, a făcut cunoștință cu „multiculturalitatea” promovată de islamistul Suleiman Magnificul, iar Țările de Jos nu aveau habar ce înseamnă asta, le durea fix în căciulă!

Criza identitară a ajuns atît de profundă în Europa încît a nu susține paradigma migrației necontrolate, a multiculturalității și globalismului, a homosexualității și a schimbărilor climatice, a ajuns să însemne „ne-auropenism”. A avea interese divergente față de Bruxelles este o adevărată crimă ce te exclude, chipurile, din „Europa”. Federația Rusă, Belarus, Ucraina, Moldova, Serbia, Albania, Macedonia de Nord, Turcia fiind propriu-zis considerate în afara „Europei”. Întreaga zonă a Europei Centrale reprezintă un spațiu aflat în discuție din perspectiva „europenității” sale, unde inițial apartenența era dată de valorile, credințele și tradițiile comune, de istoria și rădăcinile comune, de cultura comună, de relațiile economice comune etc. dar unde asistăm în prezent la o divizare a conceptului în funcție de ideologia politică așa-zisă a „elitelor” progresiste vs. țările „retrograde”, iliberale, unde bîntuie „bigotismul” și iubirea „toxică” a propriei națiuni!

Cît de artificial este „europenismul” actual, se observă însă cu mare ușurință! Întreaga gașcă a lui Juncker, a cancelarului german Angela Merkel, premierului Pedro Sanchez al Spaniei, președintelui jupiterian al Franței și Gretei Thunberg („next generation leader”) vorbește același limbaj! Confundabil, interșanjabil. Ce nimereală, nu-iașa?

Toți cei enumerați sînt socialiști, dacă nu chiar comuniști, adăpați de la ideologia popo-marxistă de astăzi, diferența fiind că doar Greta are tulburările mentale constatate și de medici. Asperger și Obssesive-Compulsive Disorder (OCD). Și, desigur, un alt fleac: banii vin din aceeași direcție.

Îndobitocirea tinerilor începe la faza de grădiniță și traversează școala elementară, gimnaziul, liceul, universitatea, nelăsînd vreo șansă normalității. Da, și în România se întîmplă deja! Tinerilor de azi li se predă de către învățămîntul public „european” că există peste 100 de genuri, adică nu discutăm doar despre bărbați și femei, ci poți să îți alegi orice aberație sexuală și să te declari un gen distinct. Ca de exemplu pangender, poligender, aerosexual, neutrois, orice vrei! În cazul tinerilor cu autism (cu o ocurență prea mare în utima perioadă ca aceasta să aibă rădăcini naturale în societate, cum este cazul Greta Thunberg), spălarea creierului se suprapune afecțiunii mentale, astfel încît ieșirea din complicata intersecție dintre autoidentificare ca gen și a optării libere pentru anumite valori (de exemplu creștine) devine o chestiune imposibilă.

Cu un drum, ideologia popo-marxistă obstrucționează orice șansă de a-ți stabili o identitate comună cu cei din jurul tău, fabricînd astfel un solvent eficient al identității europene ca atare. Nu-i vorbă, nu doar „școala românească produce tîmpiți”, există o foarte bună tradiție europeană în materie! Cu cît cei ieșiți din școală sînt mai analfabeți, cu atît vor deveni mai felxibili față de propaganda cu care vor fi întoxicați.

Din perspectiva Europei Centrale, probabil că această criză poate părea, încă, „liberală”, însă relativ la Europa Occidentală, este doar o continuare a veșnicelor ei crize. Criza identității creștine a însîngerat continentul, producînd Schisma – 1054, Inchiziția – 1478 , Reforma – 1517, Noaptea Sfîntului Bartolomeu – 1572,  aducînd dictaturi, măturînd orînduiri, generînd războaie, pentru ca în final totul să se oprească la acceptarea identității creștine, negată din nou de nazism și de comunism, iar acum, în cele din urmă, de marxismul care revine pe cai mari.

Familia a reprezentat, alături de „stare”, de „breaslă”, de apartenența la o comunitate locală sau alta, tot o formă de identificare. Nici acest lucru nu a convenit vreodată marxiștilor.

Să ne întoarcem o clipă la anii Republicii Sovietice Ungare, unde Georg Lukacs a fost Comisar pentru educație! Lukacs, de altfel bun prieten cu Antonio Gramsci, este și unul din părinții fondatori ai „omului nou”. Gramsci și Lukacs credeau că înainte ca orice revoluție să izbîndească, deci și cea bolșevică, deci și cea progresistă – de astăzi, este nevoie de „dispariția oricărui suflet creștin” – pe de o parte, de dispariția culturii existente în societate – pe de altă parte. Cultură, în sensul de totalitate a valorilor și totalitate a instituțiilor care generează acele valori.

”Terorismul cultural” promovat de Georg Lukacs, ca exponent al guvernului Bela Kun, asta a și însemnat! O re-educare în școlile ungurești a tinerilor, în sensul oferirii celebrelor libertăți sexuale în schimbul libertății ca atare, nu-i așa – „iubire liberă”, ca și astăzi, fără discriminări, denunțare a monogamiei, a „vechilor” tipuri de relații sexuale (de Ev Mediu – cum li se spune azi), denunțarea credinței creștine, a religiei (opiumul maselor) care îi împiedică pe oameni de a se bucura de fructele sexului și depravării. Mai adăugăm niște „emancipare a femeilor” și avem prima rețetă a politicilor mondialiste din 1919! Doar că le lipsea denumirea de „progresism” sau de „corectitudine politică”. Nimic nou! Lukacs este unul din fondatorii Școlii de la Frankfurt pe modelul Institutului Marx-Engels de la Moscova. Iar ceea ce se întîmplă astăzi nu iese din tiparele marxismului de acum un secol, sîntem tot la anihilarea credinței creștine și tot la anihilarea structurilor sociale! Diferența rezidă numai în abordarea ușor diferită.

Structural și funcțional, bărbații și femeile sînt ființe diferite. Restul de 100 de genuri de care nu a auzit nimeni și pe care nu le-a văzut nimeni nu țin de această parte a discuției. Chestiunea negării diferențelor bărbat/femeie a ajuns să se producă în ciuda oricăror dovezi științifice! Pînă de curînd, cercetători ca Alan Pease mai puteau exista în spațiul public. Nu și cînd afirmă că bărbații și femeile utilizează mecanisme diferite de gîndire sau de percepție. Aceeași poveste cu Jordan Peterson, care neagă binefacerile „corectitudinii politice”, feminismului, environmentalismului etc. De ce? Deoarece în prezent globaliștii se luptă cu abolirea societății patriarhale și înlocuirea acesteia cu un matriarhat nivelator.

Toate antagonismele rasiale şi sexuale au fost incluse în discuție pe filiera Theodor Adorno -Herbert Marcuse (tot Școala de la Frankfurt) și au drept scop reasamblarea unei „clase” care să fie capabile să lupte. Cu motivații artificial construite, de laborator, dar pe cine interesează?

Noua „clasă” nu este una socială, gen „proletariatul”, ci un frumos amalgam de prostovani, de obsedați sexual, homalăi, activiști de mediu, sonați, oameni de culoare, migranți africani etc. pe care nu îi mai leagă nici religia comună, nici apartenența la vreo breaslă, deci odată declanșată ura lor împotriva societății în care trăiesc, prin presa aservită – în special, prin social media, poate duce cu ușurință la crime greu de imaginat în numele acelui „viitor mai bun” pentru supraviețuitori – după cum ne anunță Henry Kissinger. Același Kissinger care are mîinile extrem de pătate de sînge prin Pakistan, Bangladeș, Cipru, Chile, Argentina Rhodezia, Timorul de est etc. ca să nu discutăm de China sau Vietnam. Azi, face parte din Partidul Davos – cum îi spune Steve Bannon. Iar visul acestora nu este doar să domine lumea, ci să scutească planeta de cîteva miliarde de persoane, pentru ca restul să aibă un trai mai bun.

Unde anume vede Viktor Orban finalul crizei liberalismului (marxismului), e tare greu de înțeles! În timp ce la Westminster Abbey (Catedrala Regală britanică) se citește Coranul, în timp ce Notre Dame arde la Paris, zeci de biserici sînt profanate zilnic, altele transformate în cîrciumi, preoții și credincioșii creștini uciși și umiliți, iar papa Francisc pledează pentru jihad, ultimele licăriri ale creștinismului se văd doar în Polonia sau Ungaria. Sau mai nou, pe străzile Parisului, de cînd „vestele galbene” au decis reîntoarcerea spre creștinism, purtînd crucea către Montmartre, spre Sacré-Cœur sau poate în fragmentul de Italie care a rămas credincioasă lui Matteo Salvini. Sau poate în ce a mai rămas din Grecia sau tocmai în Rusia.

Orban introduce însă acum în discuție noțiunea de „libertate creștină” – la Congresul Federației Intelectualilor Creștini de la Budapesta. Primul ministru a spus că Europa Centrală demonstrează astfel că mai deține vitalitatea culturală și civilizația derivată din creștinism, capabilă să se îndrepte împotriva democrațiilor liberale care „și-au pierdut misiunea”. „Europa Centrală a reușit să respingă atacurile liberalilor care amenință libertatea creștină și căuta să renunțe la cultura creștină a Europei”, spune Viktor Orban, adăugînd că „migrația este o amenințare externă la adresa libertății creștine”.

Subliniind diferențele dintre libertatea liberală și libertatea creștină, premierul Orbán a declarat că susținătorii democrațiilor liberale consideră că în final acestea ar trebui să se contopească  în spiritul internaționalismului liberal și că Uniunea Europeană ar trebui să devină pilonul european al unui Guvern mondial, cooperînd cu „Statele Unite ale Americii – Clinton-Soros”. În schimb, „libertatea creștină ne învață că națiunile sînt libere și nu ar trebui să fie subordonate legilor unui guvern global, întrucît imperiile oprimă națiunile și, prin urmare, sunt periculoase și nedorite”.

Secolul al XIX-lea a adus din plin o criză a identităților naționale, criză ce a traversat cu succes întregul secol al XX-lea și pare să dea din nou în clocot. Identitatea națională a fost deja pusă la încercare (alături de identitatea creștină) pe tot parcursul perioadei comuniste și continuă să fie contestată și în prezent de neo-marxiști. A înghesui națiunile europene într-un așa-zis „imperiu” are însă costuri.

Tot Viktor Orban zicea în 2015 că mai există o neconcordanță între așa-zisul liberalism și prosperitate. Cazul particular al UE pare să devină, din această perspectivă, exact cazul celui sărac, dar cu multe pretenții. Sigur că, deocamdată, UE se poate împăuna cu creșterile ei economice, dar bucuria nu va ține foarte mult. Iar asta are cauze multiple, o parte din ele nefiind economice, ci strict politice!

Orban consideră că UE se află în poziția tristă de a fi bogată, dar slabă. Ca atare, nefiind capabilă să își apere bogăția. Pe cale de consecință, riscul uriaș și imediat este acela de a rămîne fără bogățiile pe care le are, ceea ce pare extrem de logic.

Dacă migrația, deloc întîmplătoare, ci planificată și deja cît de cît legiferată, ar fi o chestiune finanțată de cei care au gîndit-o – Partidul Davos – atunci statele europene nu ar avea nici o problemă. Cum însă ideea de bază o reprezintă devalizarea statelor UE prin influxul a milioane de migranți, este evident că vistieriile se golesc mai repede decît s-ar fi așteptat orice birocrat de la Bruxelles. În situația descrisă, instrumentele la îndemînă au fost fie creșterea taxelor, fie austeritatea. Merkel a optat pentru austeritate. Dar cîtă austeritate poate duce Europa și cîte milioane de fomiști islamiști mai poate înghiți?

Tot la libertățile creștine enunțate de Orban se află și răspunsul la această întrebare. Sigur că „liberalul” sau marxistul nu mai poate de inegalitățile acestei lumi și consideră că nu el, ci statul sau Imperiul Planetar, sau cineva, ar trebui să îndrepte toate mizeriile și problemele lumii, să dea case, să plătească un venit universal pe ochi frumoși, să educe, să îngrijească bolnavi, să vadă de bătrîni, să construiască infrastructura, să dezvolte o economie sustenabilă și ecologică, în timp ce generația tefelisto – snow-flake s-ar regula în cur și s-ar văita în continuare.

Numai că, asta înseamnă a pasa răspunderea personală (de bun samaritean, gata să-și ajute semenii) direct statului, care stat ar trebui să dispună de finanțe nelimitate ca să își susțină pe de o parte propriii cetățeni – față de care are și obligația să o facă, iar pe urmă un număr nelimitat de migranți care ar avea chef să beneficieze de binefacerile oferite fără a mișca un deget. Vorbim de jumătate din populația Franței, un sfert din populația Germaniei etc.

În societatea creștină, însă, primii de care te îngrijești, spune Orban, sînt copiii tăi și părinții tăi. Pe urmă vin ceilalți, comunitatea locală și apoi întreaga ta țară. Abia apoi te gîndești la durerile pe care le are sau nu le are populația planetei. „Orice națiune are dreptul să spună că nu vrea ca țara ei să se schimbe radical, în mod artificial. Nimeni nu te poate forța să te schimbi etnic și cultural, cu atît mai puțin vreo altă țară din Uniune”, spune Orban.

Mult lăudata prosperitate europeană se clădește pe relații economice. Nu sare din zona plutocrației, nu e generată nici de birocrații noului imperiu! La întîlnirea G7 de la Biarritz, Emmanuel Macron a făcut o remarcă interesantă! “Trăim sfârșitul hegemoniei occidentale“, a spus el. Vînturarea banilor și a ideilor „liberale” de pe un țărm al Atlanticului pe celălalt se cam oprește aici! Banii nu mai sînt suficienți. Poate că acesta este ceea ce a simțit Orban cînd a prezis sfîrșitul liberalismului. Tot așa cum și Putin a prezis același lucru. Macron, cel puțin, l-a întîmpinat pe Putin chiar înaintea summitului G7 și a remarcat ulterior că „Îndepărtarea Rusiei de Europa este o greșeală strategică profundă”. În același timp, grupul Renew Europe publică asta:

Dilema „liberală” s-a blocat deocamdată în acceptarea unui Putin care nu prea are chef de liberalism și cu atît mai puțin de popo-marxism și ONG-uri îngrijorate – cînd Rusia încearcă să se redreseze economic, dezvoltîndu-și rețeaua de învățămînt și cercetare, spre deosebire de ceea ce se întîmplă în UE, ocrotind religia creștină, ortodoxă, spre deosebire de ceea ce se întîmplă în UE, investind banii în infrastructură, tehnologii și în oameni mai curînd decît în migranți, așa cum se întîmplă în UE sau acceptarea unui Trump care nu crede în multilateralism ci în relații bilaterale din care SUA să iasă cîștigătoare. Ca atare, orice mutare ar face UE, va trebui să aibă grijă să nu împingă Rusia nici către o alianță cu SUA, nici către o alianță cu China.

Mai mult, UE se află în trista situație de a fi apărată de un NATO pe care ea însăși s-a chinuit să o țină în stare de subfinanțare și pe care a ajuns să nu se poată baza. Eforturile lui Macron (și posibil ale Germaniei) vizează acum construirea unei armate proprii, ceea ce ar putea fi o afacere profitabilă pentru Franța, nu doar putere nucleară, dar și un comerciant de armament, dar ar încurca destul de mult relațiile intra-comunitare.

Întorcîndu-ne pentru o clipă și la Guy Verhofstadt, fostul șef ALDE, să menționăm dorința acestuia de a construi „un imperiu euro-african” și să constatăm că aceeași viziune o împărtășește și Emmanuel Macron, care speră ca din vechile colonii să mai reușească să stoarcă nu atît forță de muncă ieftină, cît mai ales resurse pentru noul imperiu.

În fine, o ultimă fațetă a crizei de identitate o reprezintă diferențele de limbaj – nu între comuniștii lui Merkel, Macron, Verhofstadt etc. și creștin-democrații de tip Orban, Salvini, Jarosław Kaczyński, ci între generația care a înlocuit comunismul în Est și noua generație care pare infestată de termeni „cool” și „sexy”, mai îngrijorată de faptul că cineva s-a uitat la o femeie acum cîteva decenii într-un mod scandalos decît că femeile din Suedia sînt violate și ucise de migranți – ca parte a normalității cotidiene. Generația de umanoizi care au devenit simple extensii ale propriilor terminale smart. Ca atare, nu Orban și nu Salvini, dar vreo minte mai răsărită va trebui să găsească un antidot la întreaga strategie de comunicare sexo-marxistă, iar GAB nu corespunde cu siguranță, nici MeWe și cu atît mai puțin ceva ce ar putea veni din zona academică.

E imposibil să te gîndești la Europa și să lași să curgă dejecțiile marxiste care au rolul de a falsifica orice se referă la democrație, drepturi ale omului, ecologie, economie de piață, competiție cinstită și corectă. Este imposibil ca limbajul orwellian să își mai găsească locul în zona comunicării person-to-person și peer-to-peer. Este de neconceput ca așa-zisei prese să i se mai tolereze îmbîxirea minților și subordonarea față de ideologia marxistă.

Nu, naționalismul nu reprezintă trecutul, ci pare să reprezinte chiar viitorul Europei! Nu există concluzii aici. E doar un sinoptic al crizelor de identitate pe care societatea europeană le parcurge. Așa cum spuneam în titlu, locul Europei e pe canapeaua psihiatrului. Altminteri, este greu de conceput cum Europa își taie venele ca o blondă isterică și o ceată de avortați ai establishmentului bancar și corporatist, Emmanuel Macron, Christine Lagarde, indivizi precum Giuseppe Conte din Italia, stau să se gîndească la faptul că ei ar putea schimba ceva. Nu, schimbarea va veni doar de la cetățenii europeni. De la cei conștienți de trecutul, prezentul și viitorul lor. De cei care știu ce au în nădragi. De cei care umblă la școală ca să învețe. De cei care se duc dimineața la muncă. De cei care nu își neagă rădăcinile, nu se dezic de nația lor. De cei care votează în cunoștință de cauză. De cei care aleg să se implice.

Autor: Ambrus Bela

Sursa: Samizdat

Iulian Capsali: ”Profilul viitorului președinte al României”

Vreți să vedeți profilul viitorului președinte al României? Uitați-vă la Caramitru, acest Troțki combinat cu Pol Pot, asezonat cu Lenin și Soros, al progresismului victorios.



Barna e prea moale. În perspectiva puterii, viitorul este al celor care vor implementa globalismul cu forța: educație sexuală/gender obligatorie din grădiniță; homosexualizarea instituției familiei; închiderea mănăstirilor întrucât încalcă libertatea persoanei și sunt focare de rezistență la Noua Ordine Mondială; prelevarea de organe fără consimțământul familiei; tolerarea Bisericii după ce va fi împovărată fiscal și obligată să tacă la siluirea societății; naționalizarea copiilor din familiile “tradiționale” refractare la noua direcție a societății; excluderea socială a celor neintegrabili; epurarea universităților de profesorii care se opun misiunii reformatoare a sexomarxismului și teoriei încălzirii globale, controlul permanent al persoanelor; scoaterea în afara legii a medicinei vechi, holistice (fitoterapie, homeopatie, acupunctură șamd) și obligativitatea unor proceduri medicale, inclusiv a avortului în mediile sărace sau religioase; cenzurarea strictă a informației prin închiderea presei și televiziunilor opoziției la Revoluția Mondială șamd.

Vi se pare ciudat că extremistul este tolerat de USR, care nu are nicio poziție oficială în fața abundenței de tâmpenii debitate sentențios de acest semidoct mesianic?

În realitate, marea majoritate a membrilor îl admiră în secret, inclusiv “conservatorii” de curte ai lui Petrov, care au avut în progresista Monica Macovei un ideal politic ce ar trebui continuat de acest radical tulburat.

Autor: Iulian Capsali

Sursa: Iulian Capsali Facebook

Dan Diaconu: ”E bine să avem în vedere toate elementele atunci când privim tabla de şah a unei posibile confruntări”

Aramco este acel tip de companie care ţine o ţară. Având toate zăcămintele petroliere ale Arabiei Saudite, compania e una dintre cele mai bogate din lume. Ea este cea pentru care s-a inventat suveica numită petrodolar, în care SUA cumpără petrolul pe dolari, iar Arabia Saudită plasează dolarii rezultaţi din tranzacţie în datorie americană.



De la o vreme, SUA au făcut presiuni asupra saudiţilor pentru „transparentizarea” companiei naţionale de extracţie. Când SUA cere transparentizare, trebuie citit listare la bursă. Şmecheria e simplă. Listarea e una politică. Prin aceasta nişte investitori americani în spatele cărora stă un băiat deştept, urmează să se facă acţionari la Aramco. Astfel, o parte a profiturilor companiei, urmează să intre direct în SUA, via noii acţionari ai companiei. Iar în ceea ce priveşte banii plătiţi pentru acţiunile Aramco, nu vă faceţi griji. Mai devreme sau mai târziu vor ajunge tot în SUA sub formă de plăţi pentru înarmare.

E limpede că pentru saudiţi nu-i deloc comod. Însă, când eşti un regim tiranic, ameninţat atât din interior cât şi din exterior, nu prea-ţi permiţi să comentezi atunci când ţi-a ordonat licuriciul ceva. Aşa se face că saudiţii, în principiu, au fost de acord şi au căzut la învoială pentru listarea a 5% din companie. Partea aiurea cu acţionariatul extern este aceea că, într-un fel, îţi cam bagi hoţul în casă. Dacă până la listare puteai face orice fel de artificiu financiar, după va fi extrem de greu, dacă nu chiar imposibil.

Certitudinea e că pentru saudiţi nu-i tocmai plăcut, dar n-au ce face. De-aceea au hotărât să-şi vândă pielea cât se poate de scump sau să nu şi-o vândă. Până acum au fost numeroase amânări ale listării. La fiecare amânare s-au inventat tot felul de chestiuni puerile. Ba că nu s-a structurat corespunzător compania, ba că mai sunt paşi de făcut, ba că mai trebuie adaptată legislaţia s.a.m.d. Iar din acest punct începe puţină teorie a conspiraţiei.

După atacul rebelilor asupra echipamentelor Aramco, oficialii saudiţi s-au grăbit să anunţe că, din pricina pagubelor, e musai să amâne listarea. O altă idee spune că, prin dezastrul produs(despre care nimeni nu ştie cu adevărat cât de mare este), preţul petrolului a crescut, astfel încât şi valoarea companiei a fost împinsă în sus. De la 1.5 trilioane de $, Aramco a ajuns să valoreze 2 trilioane. Să câştigi 500 mld$ peste noapte nu-i tocmai o bagatelă şi parcă ar merita să-ţi sacrifici nişte fierătănii pentru un asemenea preţ.

Având în vedere complexul de factori prezentat, ne rezultă că din „atacul terorist” saudiţii au numai de câştigat. De-aceea e cam cusută cu aţă albă „ipoteza iraniană” a sursei atacului. E suspect şi cum de-au reuşit Houthi să instrumenteze un atac atât de complex fără să fie detectaţi. Aşa ne rezultă că tot tărăboiul e cam degeaba.

Pe de altă parte, nu trebuie să uităm „determinarea” şi „eficienţa” soldaţilor saudiţi. Sunt proverbiale! Ştiţi bine cum i-au făcut praf evreii pe toţi arabii în Războiul de Şase Zile. Practic, dintr-o poziţie aproape de mat, înconjuraţi fiind de egipteni, sirieni şi iordanieni, evreii i-au învins fulgerător ca efect strict al determinării armatei. Dacă vreţi un model, cei care-au luptat în Războiul de Şase Zile împotriva evreilor erau asemenea soldaţilor saudiţi ai prezentului. De-aceea, nici ipoteza delăsării armatei saudite nu trebuie exclusă, fapt care ar elimina total ipotezele conspiraţioniste.

Însă e bine să avem în vedere toate elementele atunci când privim tabla de şah a unei posibile confruntări. Ceea ce am încercat să fac în articolul de faţă.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

De unde vine inegalitatea? Controversatul economist francez Thomas Piketty iese cu o nouă carte ce va învrăjbi lumea economiei: inegalitatea nu este economică sau tehnică, ea este ideologică şi politică

„Inegalitatea este ideologică şi politică“, susţine Thomas Piketty, economist francez al cărui nume a ajuns sub ghilotina judecătorilor economiei în urmă cu şase ani, odată cu apariţia cărţii sale „Capitalul în secolul XXI“ – cu trimitere la „Capitalul“ a lui Marx (Das Kapital. Kritik der politischen Ökonomie – 1867).



Potrivit datelor Eurostat, inegalitatea în Românina este în topul UE. Inegalitatea est calculată ca raport între veniturile celor mai avuţi 20% dintre ceţăţeni şi ale celor mai săraci 20% dintre cetăţeni. Media UE este de 5,2%, iar în România de 6,5%. De unde vine inegalitatea?

La Paris a fost lansată joi o nouă cărte a vedetei socialismului francez: „Capital et Idéologie“ – 1.200 de pagini.

„Capitalul“ lui Piketty a fost publicată în 2,5 milioane de exemplare. Piketty (48 de ani) este director la Şcoala de Înalte Studii de Ştiinţe Sociale din Paris şi este profesor la Şcoala de Economie din Paris. Este editorialist al publicaţiei franceze de stânga Le Monde. Aşa că Le Monde publică, avant la lettre, concluzii din cartea vedetei gândirii economice a stângii franceze. „Inegalitatea nu este economică sau tehnică, ea este ideologică şi politică. Acestea sunt, fără îndoială, concluziile anchetei istorice prezentate în această carte. Altfel spus, piaţa şi concurenţa, profitul şi salariile, capitalul şi îndatorarea, munca calificată şi cea necalificată, nativii şi străinii, paradisurile fiscale şi competitivitatea nu există aşa cum le judecăm noi. Sunt construcţii sociale care depind în întregime de un sistem legal, fiscal, educativ şi politic“, spune Piketty.

Punctul forte, susţine economistul francez, este că aceste raporturi de forţe nu sunt doar materiale sunt şi intelectuale şi ideologice. Ideologia şi ideile sunt importante în istorie. Acestea îţi perimit să imaginezi şi să structurezi lumi noi şi societăţi diferite: „Des multiples trajectoires sont toujours possibles“.

O afirmaţie curajoasă pe care puţini şi-o permit. O remarcă ce aduce aminte de teoria lui Leibniz, anume că „trăim într-una din cele mai bune lumi posibile“. Şi de Voltaire râzând de Leibniz (în romanul Candid).

Cu siguranţă vom avea un mic scandal intelectual aici, dar asta este frumuseţea.

Piketty: „Această abordare ( a cărţii – n. red.) diferă de multe discursuri conservatoare menite să explice că există motive «naturale» pentru inegalitate. Nu este surprinzător că elitele societăţilor diferite, în orice moment şi în toate latitudinile, tind adesea să «naturalizeze» inegalităţile, adică să încerce să le ofere bazele naturale şi obiective“.

Autor: Iulian Anghel

Sursa: Ziarul Financiar

Trompetul Rareș Bogdan

După o perioadă de absență, trompetul liberal a început să sune‎ iar. Probabil că vacanta i-a tihnit, iar politica l-a șters din agendă. Pe neasteptate, deși nu l-a invitat nimeni, trompetul liberal a anunțat că el nu se așază la masă cu Victor Ponta și cu Călin Popescu Tăriceanu. Declarație de om ignorat care se vrea băgat în seamă. Sigur, trompetul liberal se referă la negocieri. Mai corect spus visează la negocieri, pentru că el, în PNL, nu a depășit condiția de trompet și, în anumite cazuri, de curier și mesager.



Șeful autoritar al liberalilor, spre ghinionul lor, este Klaus Iohannis. Așa că batistuța a rămas la suflat în trompetă. În același timp, Rareș Bogdan vorbește de dragul de a se auzi. Să te consideri un standard moral după ce ai făcut afaceri cu toți penalii, după ce te-ai împopoțonat la toate nunțile și aniversările nemernicilor din toate guvernările sună a memorie. Cu probleme. Să ți se pară Victor Ponta atît de jos s-ar potrivi unuia care a luptat cu sistemul, nu unui trompetist recunoscut pentru prietenia sa cu Eduard Hellvig, încă șeful SRI.

Să zicem că preocuparea pentru statul la masă pentru un petrecăreț este esențială. Pentru un politician care a făcut gură în campania pentru europarlamentare (și s-a scos) cu promisiunea că va aduce bani de la Bruxelles ‎ tărăboiul de acasă rămîne doar un spectacol ieftin.

Duminică seara, Trompetul liberal a intrat și pe televiziuni repetînd ca un disc defect acuzații în rafală‎. Hotii. mincinoșii și corupții din PSD! Vreau să fac o precizare. La ora asta PSD-ul este undeva în media europeană a păcatelor comise de politicieni, în vreme ce coruptia PDL-ului topit în PNL a rămas în mileniul trei undeva în primele 5 din lume. Că nu este PSD-ul capabil să scoată în evidentă banditismele regimului Băsescu este o altă poveste. Discursul isteric al trompetului liberal are ce are cu tehnica de a schimba subiectul și de a acoperi fraudele predecesorilor.

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: Cotidianul
‎.