Analize

Acad. Ioan Aurel Pop: „Încep să cred că se lucrează sistematic la eradicarea urmelor palpabile ale identității noastre”

Dincolo de originea limbii române, latina este un mijloc de orientare în viață pentru orice intelectual european şi de aceea îmi este foarte greu să înțeleg, cum vor putea fi înțelese și apărate rădăcinile dacă nu se mai face latină și nici istorie. Deși unii părinți pragmatici aplaudă gestul, gândindu-se la supraîncărcarea copiilor lor, eu nu văd cum o oră de latină pe săptămână ar putea tulbura echilibrul școlii. Nu este vorba de învățarea unei limbi așa de complexe într-un singur an! Trebuie explicat că chiar și dacă am lăsa deoparte latinitatea noastră, studiul limbii latine ne iluminează o serie de piste care altminteri rămân obscure. Latina explică multe denumiri din tehnică, face inteligibile numele științifice ale plantelor medicinale, ale unor medicamente și ale unor compuși ai acestora, ajută la receptarea unei pledoarii juridice, ne apropie chiar de denumirile din domeniul informaticii, al digitalizării.

Peste 70% din cuvintele prezente pe pagina de deschidere a procesorului de text Word (Microsoft Office Word) sunt de origine latină sau au fost preluate de limbile moderne prin mijlocirea latinei. Cam 60% din cuvintele celei mai răspândite limbi de comunicare de pe planetă (engleza) sunt de origine latină, preluate prin intermediul francezei. Un om trăitor în mileniul al III-lea nu are decât de câștigat dacă știe bazele gramaticale ale limbii latine, adevărat auxiliar pentru învățarea mai rapidă a altor limbi. De asemenea, nu pot aprofunda aici modul cum rădăcinile Europei își trag seva în clasicismul greco-latin. Dacă nu se mai face latină și nici istorie, cum vor putea fi înțelese și apărate aceste rădăcini?

Încep să cred și eu că se lucrează sistematic la eradicarea urmelor palpabile ale identității noastre. Latina a mai fost interzisă în perioada proletcultistă, de prin anii ’50 ai secolului trecut, atunci când trebuia să fim slavi, frați cu marea putere de la Răsărit. Dacă este un demers făcut de mișcările globaliste, anarhiste, neomarxiste, „progresiste” etc., atunci faptul devine foarte grav. Dacă este o decizie luată sub presiunea forței străzii, lipsite de perspectiva viitorului și dornice de promovarea minimei rezistențe, atunci este trist. Ca decident nu pot întreba elevul ce vrea să studieze. Este ca și cum l-aș întreba pe copilul mic dacă vrea proteine sau ciocolată! Oricum, perspectiva pe termen lung devine sumbră.

Religia, latina și teatrul sunt componente importante în educația omului, dar, dintr-o înțelegere greșită a filosofiei școlii. Si urmare a unor decizii greşite se vor eliminate din programa de învățământ. De pe la 1800 încoace, în țările democratice au fost mereu presiuni de primenire a programei școlare, de dinamizare a studiului, de adaptare a școlii la necesitățile vieții. Dar niciodată nu a fost o presiune așa de mare a nechemaților asupra procesului de învățământ ca acum. Toți se pricep la învățământ, toți știu ce trebuie predat, toți îi corectează pe profesori, toți vor „materii” noi, adaptate vieții. Despre care viață este vorba? Despre una larvară, despre viața unor viitoare instrumente în mâna guvernanților, despre oameni fără perspectivă și fără personalitate!

Noutățile vieții nu sunt discipline noi de învățământ! Adaptarea școlii la viață înseamnă introducerea de noi conținuturi, de noi teme în disciplinele școlare existente. Eu am studiat teatrul în anii comunismului la câteva discipline școlare: limba și literatura română, literatura universală, limba și literatura latină, limbi și literaturi străine, istorie. Mai întâi, am învățat ce este genul dramatic, în raport cu genul epic și cu cel liric, apoi am învățat despre tragedia greacă, apoi despre comediile lui Aristofan etc. La istorie, am auzit prima oară despre commedia dell’arte, iar la istoria literaturii universale am învățat despre teatrul absurdului, despre Samuel Beckett și Eugen Ionesco. În clasa a XI-a am văzut pe viu, jucată la Brașov, prima piesă de Eugen Ionesco, anume „Cântăreața cheală”.
A introduce mereu noi discipline, cu note și cu medii, în planurile de învățământ este aberant, pentru că acestea trebuie să ia locul altor discipline, încât apare o concurență neloială, păguboasă și primejdioasă pentru viitorul copiilor noștri. Școala se adaptează vieții, dar nu în mod mecanic. Societatea a devenit astăzi foarte dinamică, motiv pentru care ajustarea permanentă a școlii după aceste schimbări rapide devine contraproductivă. Până la gimnaziu inclusiv, elevul are nevoie de formarea culturii sale generale, de însușirea zestrei intelectuale acumulate de omenire și nu de dobândirea de deprinderi practice pentru anumite meserii, profesiuni, situații concrete.

Valorile supreme ale națiunii și ale omenirii sunt puse și ele astăzi sub semnul întrebării – de către unii chemați, dar și de nechemați – însă nu în asemenea măsură încât să nu rămână câteva constante, verificate prin perenitatea lor. Școala trebuie să semene în mințile tinere, pe lângă cunoștințe, valori, virtuți și încredere. Dacă înlocuim acest principiu stabil cu ideea de contingent, de direct palpabil sau de viață cotidiană, atunci vom ajunge să înlocuim matematica, fizica, biologia, chimia, limba și literatura, istoria, geografia etc. cu educația bancară, cu igiena, cu educația sexuală, cu nutriția sănătoasă, cu educația antreprenorială etc., fiindcă toate la un loc și una peste alta nu se pot face. Deprinderile practice pentru viață reprezintă un scop al educației, dar nu unul exclusiv și nici chiar prioritar. Or noi, ce facem? Experimentăm de vreo trei decenii și nu ajungem la rezultate încurajatoare. Nu am elaborat un program de școală eficientă și adaptată realității pe care să-l aplicăm timp de zece ani – să zicem – și să-i analizăm apoi rezultatele. În aceste condiții, nu avem motive de optimism. Lipsa de investiții suficiente în educație înseamnă primejduirea gravă a viitorului oricărei națiuni.

Școala înseamnă – încă, din fericire -, foarte mult pentru societate și s-a schimbat, în multe privințe, în bine. Nu ne mai putem imagina școli în care să se învețe doar scrisul și cititul, urmate de câteva rudimente ale disciplinelor de bază. Astăzi, limbajul electronic a cucerit planeta, iar mijloacele rapide, instantanee de comunicare sunt omniprezente. Se insinuează însă o idee foarte periculoasă, anume că se poate reuși în viață fără școală, fără pregătire de cultură generală, fără cunoștințe, că sun de ajuns o anumită istețime șmecherească și un fel de învârteală vecină cu înșelăciunea pentru a fi „cineva”.

Aud voci care ar respinge din programele școlare capitole întregi din matematică, care se întreabă de ce are nevoie un elev să știe structura atomului, care minimalizează creațiile literare, care ar elimina complet gramatica limbilor, care ar îndepărta cunoașterea experienței trecutului. Pericolul evident este de a deveni cu toții troglodiți, mărginiți, ignoranți, adică ușor de manipulat.

Pe măsură ce școala nu mai este considerată calea de bază a educației și a reușitei în viață, crește aplecarea multor contemporani spre astrologie, spre „teorii” fantastice, spre condamnarea cunoașterii raționale etc. Tot mai mulți români „știu” că piramidele Egiptului au fost făcute de extratereștri, că limba română este matricea universală a limbilor și că romanii au învățat latinește de la daci, că tunelurile din Bucegi conduc în Delta Nilului etc.

Toate acestea sunt rezultatul decăderii școlii, urmate de sporirea ignoranței, dublate de tupeu, de ideea că oricine poate să fie specialist în orice, de disprețul față de profesionalism și competență.

Academia Română are, prin rațiunea ei de a fi, menirea de a se afla în serviciul națiunii române, adică de veghea asupra limbii, literaturii, istoriei, etnografiei, științelor fundamentale și, evident, asupra educației românilor. Acțiunea de degradare intenționată a instituțiilor statului, gestionată cu zel de anumite forțe în anii din urmă, a avut efect și asupra Academiei. Unii factori de decizie, supărați că nu pot intra în Academie, lucrează de zor la compromiterea instituției, la defăimarea ei, la slăbirea ei. Pe de altă parte, nici Academia Română – ca orice instituție omenească – nu este infailibilă. A fost la un pas de distrugere completă între anii 1974 și 1989, când regimul comunist s-a amestecat brutal în activitatea ei și când a creat instituții paralele, menite să-i ia locul în societate. Academia ultimilor ani a elaborat o strategie de dezvoltare a țării, în cadrul căreia învățământul de toate gradele ocupă un loc central.

Academia Română și-a spus punctul de vedere argumentat, ori de câte ori s-a încercat reformarea școlii, păstrând o linie de echilibru, încercând să îmbine tradiția cu inovația, experiența românească în domeniu cu demersurile europene de succes. Conducerea Academiei păstrează o legătură constantă cu Ministerul Educației pentru a reuși să determine luarea unor măsuri autorizate și verificate, dar necazul este că și în domeniul educației intervin fel de fel de voci, multe fără nicio legătură cu școala, fără experiență în procesul de învățământ, dornice de afirmare cu orice preț. Academia militează pentru impunerea și în acest domeniu a expertizei autorizate, pentru responsabilizarea decidenților cu scopul cultivării în școală a valorilor, a virtuților și a încrederii în viitor.

S-a văzut și în Europa că experimentele dese și radicale, rupte de orice legătură cu tradiția, devin păguboase și riscante. Modernizarea nu poate să însemne schimbare permanentă și nici renunțare la anumite principii pedagogice verificate de secole. Este evident că elevii supraîncărcați cu materie, că programele stufoase, bazate exclusiv pe acumulare de cunoștințe nu conduc la rezultatul dorit. Dar de aici și până la inhibarea capacității de memorare a copiilor este cale lungă.

De când este lumea, elevii au învățat legi, teoreme, reguli, versuri, au reținut nume de personalități, de curente culturale etc., fapt care le-a sporit capacitatea de memorare. Memoria este o componentă fundamentală a inteligenței. Imaginați-vă un om inteligent care nu este în stare să reproducă o definiție sau care nu ține minte că iluminismul precedă romantismul! Memoria este, prin urmare, absolut necesară pentru afirmarea ființei umane, ceea ce înseamnă că memoria trebuie cultivată. Dacă inteligența este, între altele, capacitatea de a lua decizii corecte la momentul oportun, atunci baza acestor decizii rămâne un bagaj bogat de cunoștințe stocate în minte.

Prin rememorarea și compararea acestor date, se poate lua decizia corectă. S-ar putea să vină o vreme când roboții și computerele supra-performante vor lua decizii în locul oamenilor, dar atunci esența umană va fi alta decât aceea de-acum. Noi, deocamdată, operăm cu oameni-demiurgi, care vor să-și construiască soarta lor și a omenirii, pe baza unor caracteristici imuabile, iar faptul că Franța se întoarce, în parte, la principiile unui învățământ din trecut, care a dat roade ușor de verificat, este o marcă de înțelepciune.

Cu toate conflictele dintre generații (teoretizate acum excesiv) noi nu putem rupe prezentul de trecut și nici de viitor. Natural, nu ne putem întoarce nici la metodele popii Oșlobanu, imortalizat de Ion Creangă și nici la „dăscălița” lui Goga, care le scria scrisori mamelor cu feciori „duși în slujbă la-mpăratul”, dar este bine să nu ne pripim. Mai sunt încă valori perene care și-au dovedit eficiența de-a lungul secolelor și pe care este bine să le cultivăm în continuare. Din acest punct de vedere, Academia are și un rol conservator, în sensul păstrării acestor valori general-umane.

Autor: Acad. Ioan Aurel Pop

Sursa: art-emis.ro 

 

Despre autor

editor

comentarii

Adauga un comentariu

  • NU MAI ESTE UN MISTER.CUM A DISPARUT SI GETICA,DACICA,DION DI PRUSA,MEDICUL CARE A CALATORIT CU TRAIAN.A SCRIS SI A DISPARUT

  • Spuneți-o răspicat lui Liiceanu,Pleșu,Patapeivici,Dinescu,Caramitru,etc. care îndeamnă tinerii către asta.Spuneți-o răspicat Președintelui Iohanis care a învrăjbit acest popor de nu se mai îințelege frate cu frate, poate se trezește din beție!Academia ar fi trebuit de mult să ia atitudine,boala din păcate este în fază cronică nu incipientă!

  • Da, este adevărat din păcate. este strigător la cer și o crima eliminarea Limbii Latine din Scoli. Este un atentat de ștergerea a memoriei și științei, cât și de eliminare a identității. Depling acest fenomen, prezent și in universităților și colegiile din USA.
    Sunt o fosta profesoara de LB Latina in Romania.
    Dar am plecat din țara și sunt momentan la UCLA, unde predau Istoria Globalizării Tehnologiei. Nenorociții de americani, care nu stiu rădăcinile cuvintelor utilizate in descrierea elementelor ale tehnologiei cumputationale, stâlcesc cuvintele, Beyond recognition. Chiar este o mare pierdere pentru Civilizația umană, dar ceed ca asta și urmăresc elitele din educația românească.

  • Încerc de mult să înțeleg de unde ne vine ridicarea și căderea deopotrivă. Academicienii se izolează în turnurile de fildeș ale înțelepciunii. Au puterea să scrie opinii de excepție. Ruptura dintre gândirea academică și gandirea clasei politice este atât de mare încât nu poate fi estimată sau definită. Poziția oricui aflat între cele doua foruri este fără ecou. Până nu se va face un pas de apropiere între academie și politică, noi restul vom continua să nu existăm. Îl așteptăm pe Eminescu. Teama de sacrificiu ucide comunitatea. Trăim o era a fricii. Frica politicienilor de a deveni intelectuali și a academicianului de a schimba politica. Vă admir curajul dle Academician! Avem nevoie de mai mult curaj!

  • Acad. Ioan Aurel Pop
    -Mai sunt încă valori perene care și-au dovedit eficiența de-a lungul secolelor și pe care este bine să le cultivăm în continuare. Din acest punct de vedere, Academia are și un rol conservator, în sensul păstrării acestor valori general-umane.
    -Academia Română are, prin rațiunea ei de a fi, menirea de a se afla în serviciul națiunii române, adică de veghea asupra limbii, literaturii, istoriei,și, evident, asupra educației românilor…!
    -Conducerea Academiei păstrează o legătură constantă cu Ministerul Educației pentru a reuși să determine luarea unor măsuri autorizate și verificate, dar necazul este că și în domeniul educației intervin fel de fel de voci, multe fără nicio legătură cu școala, fără experiență în procesul de învățământ, dornice de afirmare cu orice preț. Academia militează pentru impunerea și în acest domeniu a expertizei autorizate, pentru responsabilizarea decidenților cu scopul cultivării în școală a valorilor, a virtuților și a încrederii în viitor.

    Cuvinte goale d-le Acad. Ioan Aurel Pop!
    Academia Romana este o institutie moarta,in stare de letargie care functioneaza pe Pilot automat!
    Vorbiti de asa zisa conservare a “Valorilor culturale nationale romanesti” si de faptul ca Academia Romana păstrează o legătură constantă cu Ministerul Educației pentru a …….A ce??
    S-a revoltat vreodata Academia Romana,Eugen Simion sau chiar domnia dvs de cand sunteti in scaun pentru faptul ca opera sadoveniana,de o valoare inestimabila a fost redusa la numai 3(trei titluri din peste cele de peste 100 de titluri sadoveniene iar singurele romane istorice din literatura romana au fost rase/sterse din curricula copiilor scolari din Romania >?
    Despre ce vorbiti d-le Acad. Ioan Aurel Pop,cand in anul 2020 anul in care se implinesc 140 de ani de la nasterea celui mai mare scriitor al neamului(ca vor unii sa nu vor altii) Academia Romana impreuna cu domnia voastra nu ati miscat 1(un)singur deget pentru a organiza macar 1(un)eveniment oficial dedicat in amintirea lui MIHAIL SADOVEANU!
    Luati banii,toti fara exceptie de la Academia Romana,numai pe vorbe,vorbe,vorbe!

  • Din păcate da d-le, sunt destui nenorociti ignoranți trăiesc nefericirii mai rău precum ratele prin apă, dacă îți dai seama de astea ceea ce se intimpla tabăra pe tine zice ca ești dus cu capu, mai bine ca mine și alții ca mine, decât ca ei niște săracii nenorocite de creaturi ignorante…..

  • Foarte probabil, ultimul lucru pe care și-l dorește dl academician este sa se afle la o masă rotundă, cu cineva care gîndește diferit.

    E absolut omenește sa te produci doar între și tăi. Și unde nu te contrazice bine, ba sosesc aplauze chiar.

  • Domnule Presedinte, aveti dreptate, multe stiinte au fost scoase din programele scolare si universitare.
    Ar fi bine sa analizam cauza acestei situatii si sa gasim solutii pentru impacarea tuturora.
    Cred ca o solutie ar fi introducerea, pe o scara mai larga, disciplinelor optiunile ata in scoli,
    cat si in universitati. Nu toti suntem preocupati de latina, greaca etc, iar pentru altii ,asa cum sustineti Dv,
    sunt de ne eliminat din programe. Astazi stiinta a avansat asa de mult ca devine tot mai greu sa-ti insusesti
    acest bagaj imens de informatii. Tinerii au devenit,partea cea mai constienta dintre ei, foarte pracmatici.
    Nu mai sunt romantici, nu-i mai intereseaza decat acele cunostinte care le asigura o pregatire temeinica
    pentru viitorul loc de munca. Asta nu ca nu si-ar dori si o cultura bogata,conexa cu profesia de baza, dar
    efectiv nu mai au timpul necesar. In acest context ca introducerea unei specializarii mai largi in invatamantul
    nostru liceal ar putea fi o solutie. Ramane de vazut cum ne putem incadra optim cu acesti absolventi in
    cerintele viatii economice si sociale.

  • A distruge entitatea națională a unui popor înseamnă ai distruge democrația, deoarece ele sunt legate ombilical sau cum spunea Lian Greenfeld în “Naționalism. Cinq voies vers la modernite”: Democrația a apărut pe lume sub formă de naționalism, încastrată în ideea de națiune, precum un fluture în gogoașa sa.”

  • ATÎTA timp cît la conducerea statului MAFIOT sunt etnici luptă pentru desființarea identității naționale va fii aprigă . Nu stiu de ce vă mirați . Această luptă nu este nouă este de mii de ani . PÎNĂ ACUM CU PUTINI ȘCOLITI S A MENTINUT IDENTITATEA NATIONALĂ PURĂ. ACUM CÎND SUNT MILIOANE DE ȘCOLIȚI NU SE PREVEDE UN VIITOR PENTRU IDENTITATEA NATIONALĂ .I AU SCOLIT POPORUL DEGEABA .PACAT .

  • Foarte bine punctat.
    Este printre putinii academicieni care concluzioneaza si da un sens dezoltarii educationale a tinerei generatii.
    Da are dreptate.In toata aceasta ofensiva americana, franceza sau germana de a atrage cati mai multi adeptii de partea acestor culturii noi sa nu uitam de unde venim si spre ce ne indreptam.
    Studiu si insusirea in continuare a culturii latine este si msi usor si mai accesibil datorita geneticii pe care o posedam.Apoi latina sta la baza tuturor celorlante culturii,ori a sări peste aceasta etapa ar insemna sa se scarpinam la urechea dreapta cu mana stanga.
    Unii contemporani ai nostrii incerca sa fie mai cu mot ca alti oamenii de cultura din statele europene si dau o dimensiune deosebita dacilor si Daciei in general dar am putea fi de acord daca am avea probe.
    Sa nu uitam ca totusi Imperiu Roman a dainuit peste 2200 de ani (700 i.e.n -1453 e.n) iar limba comuna a tuturor europenilir a fost latina.
    Pana si crestinizmul , care a fost inamicul nr 1 al Romei a fost insusit de limba latina.A fost crestinismul dusmanul nr 1 al Romei pentru ca contrazicea rigoarea si forta cu care se manifesta Roma.Tot ce a urmat dupa caderea Romei a fost un haos generalizat care a facut din Europa un continent aflat in permanenta in prgul colapsului.Au trebuit alti 500 de ani in care fundamentul a ramas tot latin si in care au evoluat verbele in timp ce substantivele au ramas cam acelasi dar s-a schimbat pronuntia lor, ca lumea sa inteleaga de unde a pornit si unde a ajuns.
    Parerea mea sincera privind rolul si rostul UE in viitor ar fi acela de a adopta din nou limba latina ca limba oficiala a Europei.In acest fel am multumii pe toata lumea , inclusiv biserica si stiinta,ne-am putea intelege mai usor intre noi europenii si ar fi o baza de concurenta economica cu celelate continente.

  • Am și eu o întrebare, dacă latina este așa de importantă și este ,sunt absolut de acord, cu cât mai important ar fi să militeze domnul profesor pentru studiul limbi GETO DACE?

  • Nu este suficient declaraţiile unui om, fie el şi preşedintele Academiei. Academia trebuie să iniţieze un gen de norme şiinţifice, chiar dacă politicienii nu vor ţine cont de ele, supunându-se astfel opiniilor intelectualilor dedicaţi.