Analize și opinii

Varujan Vosganian: “In legătură cu Canalul Bâstroe e exact așa cum anticipasem”

In legătură cu Canalul Bâstroe e exact așa cum anticipasem. Iată ce ne spune ministrul de externe, în timp audierilor sale de azi, din Parlament: „ E important să așteptăm cu calm datele măsurătorilor” (alea pe care Ucraina nu ne lasă să le facem). Fiți atenți la ce urmează: „Imaginea externă a României a fost atacată de propaganda rusă, care a încercat să folosească dosarul Bâstroe pentru a bloca sprijinul României pentru Ucraina.” Cu alte cuvinte, orice nemulțumire privind intervențiile Ucrainei la gurile Dunării devine propagandă rusă. Căci, adaugă ministrul: „ Nu e în interesul nimănui ca Rusia să ajungă la gurile Dunării.” Mai pe românește, indiferent ce fac ucrainenii la canalul Bâstroe e motiv de bucurie, să ne bucurăm că fac ucrainenii, nu rușii.
Eu zic așa: când e vorba de alții, să-i apărăm pe cei amenințați împotriva celor care-i amenință. Când e vorba de noi, să ne apărăm de orice amenințare, căci nu există amenințări bune și amenințări rele. Ceea ce am cerut este ca Guvernul să ne dovedească lipsa oricărei amenințări pentru Delta Dunării în intervențiile făcute de Ucraina pe teritoriul său. Ce are asta cu propaganda rusă??? Nu cumva are doar cu neputința guvernanților noștri de a avea/impune un punct de vedere?

***

Un gând bun pentru toți cei care sărbătoresc astăzi Unirea Basarabiei cu România, purtând în suflete idealul reîntregirii. Din păcate, printre ei nu se regăsesc și conducătorii României și ai Republicii Moldova. În discursul susținut de dimineață în Parlament, cu prilejul centenarului adoptării Constituției din 1923, Klaus Iohannis n-a suflat o vorbă despre Unirea Basarabiei cu România, continuând atitudinea cu care ne-a obișnuit, de dispreț față de simbolurile naționale românești. Iar Maia Sandu a amintit în treacăt de Unire, într-o postare pe Facebook prilejuită de inaugurarea unei grădinițe. Citez: „Oamenii de pe ambele maluri ale Prutului sunt mai uniți ca niciodată”. Ceea ce sugerează două lucruri: ceea ce ne aseamănă, de o parte și de alta a Prutului, e faptul că suntem oameni, nu și faptul că suntem români, și, dacă acum suntem mai uniți ca niciodată, înseamnă că mai uniți de-atât nu vom fi.

Autor: Varujan Vosganian