Analize și opinii

Sorin Roșca Stănescu: „Terorismul neurologic. Controlul asupra creierului.”

Față de ceea ce urmează, lupta cu terorismul de stat coordonat de Hitler, Stalin, etc și confruntarea cu terorismul modern au reprezentat floare la ureche. Un simplu exercițiu. Ca de altfel și lupta cu pandemia. Care este departe de a se fi încheiat. Activiștii pentru drepturile omului, indiferent cât de crâncenă și plină de sacrificii a fost încercarea lor de a ne proteja, au de acum în față un adversar infinit mai periculos. Chiar letal. Terorismul neurologic.

Ați citit corect. În mare secret, câteva dintre cele mai redutabile armate ale lumii, împreună cu serviciile lor de intelligence, construiesc un viitor al planetei care va da literalmente peste cap tot ce a exisat în trecut. Controlul asupra creierului. Conjugat cu controlul asupra emoțiilor. Și cu controlul asupra reacțiilor.

Știința și tehnologia, și mă refer acum exclusiv la zona ultrasecretă a științei și tehnologiei, au ajuns atât de departe încât fac posibilă citirea gândurilor. Vă rog să mă credeți că nu fac în acest moment un experiment ținând de teoria conspirației. Nici pomeneală. Este adevărat însă, că timp de mai multe zile, de când Dr. Radu Golban ne-a oferit primele informații în acest sens, m-am tot documentat și m-am tot gândit, înainte de a decide să vă fac cunoscute asemenea informații sensibile. M-am documentat pentru a afla dacă avem de a face cu un proces adevărat, cât se poate de real, al cărui contemporan sunt. După care m-am gândit dacă activiștii pentru drepturile omului din lumea întreagă sunt sau nu sunt pregătiți să îi facă față. Și iată am decis să atac frontal această temă. După ce în prealabil a comis-o Radu Golban.

Pe scurt. La ce se referă concret uriașele descoperiri tehnico-științifice din domeniul controlului creierului? Există suficiente probe că în câteva dintre statele lumii, cărora noi le spunem superputeri, în mare secret – dar totuși nu suficient de secret – s-a ajuns la performanțe uluitoare în ceea ce privește crearea de sisteme și dispozitive cu ajutorul cărora au fost produse intervenții în conexiunile neuronale sau intruziuni prin utilizarea neurotehnologiei și a interfeței creier- computer. Dar cum știm acet lucru? Cum știm că ne mai despart doar câțiva ani de momentul în care dintr-un centru de comandă sau din mai multe centre de comandă va fi citită și influențată gândirea, și emoțiile la nivel individual și colectiv? Cum au scăpat de sub lacăt asemenea informații sensibile? Foarte pe scurt voi consemna o fulminantă declarație a președintelui Republicii Chile, Sebastian Pinera, cu ocazia licitației 5 G (2): „Anul trecul, la Summitul G7 de la Biarritz, am avut ocazia să analizez o nouă amenințare: dispozitive care vor putea să ne citească gândurile și chiar să semene gânduri și sentimente în mintea noastră”. Nu mă îndoiesc că această temă a fost discutată la summitul G7, fie și numai succint și evaziv. Așadar, neurodatele pot fi tratate ca un organ. Și ele pot fi colectate după modelul transferului de organe. Pot fi donate și pot fi vândute. Adică tranzacționate.

Să presupunem că Dumnezeu i-a luat mințile președintelui Republicii Chile. Se mai întâmplă. Dar dacă omul ar fi luat-o razna, cineva dintre participanții la Summitul G7 ar fi semnalat acest lucru. Iată însă că în Chile s-a făcut pasul următor. Este prima țară din lume care a decis să protejeze drepturile neurologice ale cetățenilor săi, atât prin modificarea Constituției, cât și printr-o lege specială votată – atenție – în unanimitate în Senat. Or fi înnebunit și aceștia? Este exclus. Pentru că tocmai au ieșit la lumină, de la Casa Albă, informații extrem de sensibile, până de curând secretizate, exact pe această temă. Informații de pe vremea Administrației Obama. Deci tema devenise atât de importantă încât președintele Obama era informat în cel mai mare secret asupra performanțelor la care au ajuns cercetările și experimentele în acest domeniu. Iar de atunci au trecut câțiva ani buni de zile. Cine știe cât de departe s-a ajuns?

Radu Golban, omul de știință și jurnalistul care, pentru prima dată, a scormonit cu bățul cuibul de șerpi, mi-a atras atenția pe parcursul mai multor convorbiri telefonice asupra faptului că în ultimele săptămâni a luat contact cu unii dintre cei mai mari savanți ai lumii în domeniul cercetărilor neurologice. Și surpriză! Mulți dintre aceștia i-au confirmat verbal și în scris că tema este cât se poate de reală și de actuală. Dar că este mult prea explozivă. Mult prea periculoasă. De aceea unii savanți refuză pur și simplu să facă pe această temă comentarii publice. Probabil pentru a nu a vea sfârșitul tragic pe care l-a avut profesorul Petru Culianu, un precursor în acest domeniu care a făcut pionierat mergând, la rândul lui, pe urmele lui Mircea Eliade la Universitatea din Chicago. Unde a sfârșit fiind asasinat. Și nici până astăzi nu a fost luată urma asasinului.

Dar Cutia Pandorei a fost deschisă. Unele informații nu mai pot fi păstrate la secret. Ar trebui ca acest lucru să se transforme într-un semnal, atât pentru statele asemena statului Chile dispuse să-și apere cetățenii de pericolul uriaș al unei intruziuni în domeniul controlului minții și al emoțiilor, cât și pentru adevărații activiști pentru drepturile și libertățile cetățenilor, care există în lumea întreagă.

Și mă întreb: oare. avizați asupra acestei grozăvii, europarlamentarii români, desigur după cuvenita documentare pe cont propriu, nu ar putea prelua inițiativa oferind astfel o temă de reflecție pentru Parlamentul European? Sau chiar un punct de plecare pentru elaborarea unor norme care, reglementând acest domeniu cu totul și cu totul nou, să ne asigure o minimă protecție?

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: corectnews.com

Despre autor

editor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Informatia circula deja de ceva vreme,unii au intuit-o de ceva mai mult timp, altii o trec la categoria fake ori s.f …Personal, cred ca face parte din ciclul “killers inc.” , next level. Cat deapre € parlamentarii mioritici, l-as mania pe D-zeu sa-mi imaginez c-ar pune umarul la rasturnarea “carului’ .