Analize și opinii

Sorin Faur: „În ultimele zece zile generalul erou nu doar că a eșuat, însă n-a fost capabil să facă nimic dincolo de voința abulică a prichindelului politic Florin Cîțu.”

Potrivit literei și spiritului Constituției României, pentru funcţia de prim ministru președintele desemnează O PERSOANĂ, un cetățean, o ființă umană identificabilă după CNP. Adică “un candidat”.
Potrivit literei și spiritului Constituției României, pentru funcţia de prim-ministru președintele NU desemnează un partid, adică o persoană juridică identificabilă printr-un număr de înregistrare în nomenclatorul formațiunilor politice. Cu atît mai puțin, președintele NU desemnează un mandat de partid pentru funcția de prim ministru.
În sensul metaabsurdului sistematizat fistichiu, adică oricît de postmodern a ajuns #penelecîțu, azi la Parlament nu-și va depune mandatul mandatul neflexibilizat al partidului în curs de flexibilizare, pentru ca mandatul depus neflexibilizat să poată fi dotat cu o flexibilizare de la partid. În sensul foarte propriu și palpabil al realului, azi la Parlament își depune mandatul persoana Nicolae Ciucă, care n-a reușit să adune în jurul său o majoritate politică în măsură să-i valideze în Parlament echipa guvernamentală de persoane (fizice) și programul de guvernare.
Pentru oniriști politic de tonajul unora ca Iohannis, Cîțu, Rareș Bogdan sau Florin Roman și, de ce nu, Nicolae Ciucă, o fi posibil ca un general care a pierdut pînă și armistițiul pe care l-a propus să fie trimis iarăși în același teatru buf de operațiuni cu mandatul ca, de data asta, să cîștige bătălia. De altfel, știm că generalul Ciucă a cîștigat deja marea bătălie de la Nasiriyah. Redesemnarea sa flexibilizată la aceeași funcție pe care, prin depunere, tocmai ce a demonstrat că n-o poate cuceri ar fi o victorie cel puțin la fel de glorioasă precum cea din Irak.
Dar, cu toate aceste vitejești fapte, interpretările Constituției deja comise de CCR spun că NU poate fi desemnată succesiv aceeași, mereu aceeași, iar apoi mereu din nou aceeași PERSOANĂ, adică același candidat ptr. funcția de prim ministru. Asta cică n-ar fi posibil nici dacă desemnatorul, adică Președintele, ar fi – Doamne păzește! – bîlbîit. Sau dacă n-ar ști ce să facă cu paltonu la ONU.
În cazul concret al eventualei redesemnări a lui Nicolae Ciucă, între o sumedenie de contraargumente, unul destul de prețios ar fi acela că în ultimele zece zile generalul erou nu doar că a eșuat, însă n-a fost capabil să facă nimic dincolo de voința abulică a prichindelului politic Florin Cîțu. Or, asta expune (indecent) la domnul general o himalaie de neputință sătrăițoasă. Ceea ce e mai mult decît o calamitate. E un cataclism. Sau o cataclismă, ca să nu discriminăm dă gen.
Autor: Sorin Faur