Analize și opinii

Se pregăteşte un Euromaidan la Bucureşti?

Am asistat cu mare îngrijorare la ceea ce se întâmpla şi s-a întâmplat în ultima săptămână prin transformarea unei anchete îndreptăţită şi firească, privind omorul din culpă al unui om, în mitinguri la comandă împotriva Parlamentului şi împotriva statului de drept.

euromaidan_01

Aceasta regie duce din ce in ce mai mult către o tentativă de lovitura de stat , semanand foarte mult cu aceeași tentativa de lovitura de stat care a avut loc după evenimentul de la clubul Colectiv , care a avut rolul de a răsturna şi înlocui prin forță  Guvernul Ponta  cu un guvern tehnocrat format, așa cum se spune pe surse, din ofiţeri acoperiti, supuşi unor interese străine şi împotriva interesului național .

Prin aceste mitinguri care se folosesc de moartea unui om, nu se urmărește altceva decât negarea cuceririlor Revolutiei din 1989  şi anume a statului de drept, a democrației si a institutiilor democratice ale statului, fiind folosite de către indivizi şi individe plătiți de gruparea Soros : Nicuşor Dan, Sorin Ioniţă, Clotilde Armand, Monica Macovei  pentru a cere desfiintarea Parlamentului bicameral (puterea supremă a poporului în stat) şi inducerea în rândul populației , a senzației de teamă de a ieși la vot şi de a vota conform conştiinţei şi dorinţei lor, transmițând un mesaj nihilist, prin care induc faptul că venirea acestei grupări la putere ar produce miracole in România .

Informațiile care circulă, cum ca aceste mitinguri ar continua pana în decembrie , înaintea alegerilor, ne duc spre concluzia că se încearcă o lovitură de stat care împreună cu atacurile permanente ale acestei grupări, dublate de atacurile reprezentanților DNA, ale Guvernului Cioloş şi ale Președintelui României asupra Parlamentului României, cu criza din justiție care a creat o stare de tensiune forţată în rândul magistraţilor, către un stat în disoluție şi către încercarea clară a acestei grupări soroşiste, împreună cu partidul de dreapta susținut de președintele Iohannis, de a pune mâna nedemocratic pe toate pârghiile puterii în stat: Parlament, Guvern şi Justiție .

Manifestaţiile începute şi această regie explică foarte clar cum a fost înlăturat Guvernul Ponta, cât si frauda din Noiembrie 2014, la alegerile prezidențiale, prin care a câștigat președintele Klaus Iohannis, prin genul de mitinguri organizate in faţa ambasadelor şi consulatelor. Aceasta punere in scena, bolşevică şi securistică, ne amintește de anii bolşevismului.

Schimbarea conducerii Ministerului de Interne, prin fabricarea de dosare compromiţătoare, creează un scenariu plauzibil în care rolul noului ministru de Interne este de a permite exaltarea violenţelor şi a mitingurilor stradale împotriva instituției fundamentale a statului, Parlamentul şi de a permite la un anumit moment incidente stradale care să determine reacţii din partea populației greu de evaluat

Deputat Cătălin Marian RĂDULESCU, Declarație politică în plenul Parlamentului  (27.09.2016)

Sursa: Justitiarul

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Cine are curajul, tupeul, obraznicia, sa conteste realitatea, situatia catastrofala in care se afla tara dupa atita amar de “binefaceri” occidentale ???
    Bineinteles, aceia care au si generat o astfel de stare anormala de 27 de ani, adica strainii care au acaparat institutiile statului ca lupii la oi, cozile de topor, propagandistii, spalatii pe creier cu “valorile” occidentale care urla demonic “vrem o tara ca afara”, care ne mint si inseala zi si noapte, ne jefuiesc si ne exploateaza pas cu pas ca un lucru bine facut !!!
    Asta fac dintotdeauna, de secole, occidentalii nelegiuiti, apostati, stapanti de iudeomasonerie, invadeaza teritorii straine, intra peste popoare pasnice ca lupii la oi, prin minciuna si viclenie, prin violenta si varsare de sange, cu sabia cu tunul si cu racheta(popoarele din America din Africa, Asia stiu foarte bine, stim si noi de tunurile lui Bucow) cu politica “corecta”, cu stat de “drept”, cu privatizari, liberalizari si “investitori” (adica hoti, zisele corporatii, care acapareaza si pun monopol pe resurse, aparati de sistemul corupt patronat de ei) cu “revolutii” portocalii, euromaidane, “primaveri” arabe…..(provocarea mahomedanilor pentru invazie planificata pentru distrugerea civilizatiei crestine!)
    Cel mai recent exemplu de invadare, de influenta negativa, nedorita occidentala :

    Papa Francisc, întâmpinat cu proteste la Tbilisi. Biserica Ortodoxă a Georgiei a cerut credincioșilor să-l boicoteze, iar slujba a fost oficiată pe un stadion aproape gol
    http://m.activenews.ro/externe/Papa-Francisc-intampinat-cu-proteste-la-Tbilisi.-Biserica-Ortodoxa-a-Georgiei-a-cerut-credinciosilor-sa-l-boicoteze-iar-slujba-a-fost-oficiata-pe-un-stadion-aproape-gol-136969
    Ce cauta papa, occidentul apostat de fapt, intr-o tara ortodoxa unde stie ca nu e bine primit ?(abuzand de bunavointa ortodoxa)

    Si….e bine sa stim de alti “români”, bine primiti de noi ca asa ne e felul(dar abuzand de bunavoina nostra ortodoxa): froim bernard, un individ care “munceste” din greu, 70 de ore la tvr….la zisa “revolutie”, deci cu misiune speciala, strain de neamul românesc, asemenea “românilor” : ivanovici iliescu, bruckner, neulander…. care au generat de 27 de ani, cu ajutorul occidentului iudeomason genocidul asupra poporului român :

    VIDEO/ TVR îl spală pe diversionistul șef din decembrie 1989: AntiCeaușescu egal antiRomânia
    http://www.flux24.ro/video-tvr-il-spala-pe-diversionistul-sef-din-decembrie-1989-anticeausescu-egal-antiromania/