Analize și opinii

PUPĂTURI PIAȚA CORONADENȚEI

MOTTO: „Primăvară care-ai fost/ Hai vinó, că-ți găsim rost/ Și dacă vii/ Fără CORON noi te vom iubi!” (Oana Bogdan, fosta roată motrice a lui Dacian Cioloș -PLUS, cântând pe YOUTUBE cu glas dulceag și parafrazându-l oribil pe Păunescu Adrian, cel care nu se mai poate apăra de tot soiul de neghiobi).
„Fraților, nu ne lăsați!” se strigă în coruri ample prin aeroporturi și prin vămi, într-o limbă pe care parcă-parcă o cunoaștem, în ciuda accentului italiano-hispanico-britanico-german care răzbate falnic prin mesaje .


Epidemia de CORONA văd că merge cu spor înainte, în timp ce epidemia de CIUMĂ ROȘIE, vai de capul ei, prăbușită pe-o rână, e cât pe ce să dea ortul popii.
Președintele nu mai iese să ne promită o țară „ca afară”, mai curată și mai uscată, fără PESEDEU. Orban nu-și mai îndeamnă brătienii să le dea cu paru-n cap social-democraților, pe unde-i prind, că doar fără ăia pe care-i alerga până mai ieri cu parul ar fi fost astăzi doar un „chomeur de lux”, într-o plictisită izolare în orice alt loc cu excepția vilei LAC 1- că aia-i doar pentru premieri!

Fanii UNTOLD nu se mai pregătesc să strige minute întregi M**E PSD, într-o înălțătoare simfonie, pe Cluj Arena… poate și din simplul motiv că nu prea vor mai avea în 2020 un UNTOLD unde să-și dea frâu liber sentimentelor, într-o comuniune spirituală de invidiat! Rareș Bogdan zice că gata, nu mai are pic de dușmănie-n sufletul lui sensibil, studiază niște poziții noi de LOVE cu PESEDEUL și nu mai contenește să-i gratuleze cu „distinși” pe jurnaliștii de la ANTENA 3, în interviurile lungi cât zilele de post din anii fără CORONA, pe când mai existau făină, mălai și ulei de floarea soarelui prin magazine, nu ca acum când nu mai găsești în rafturi decât somon fumé și șampanie! Turcan și-a retras acatistele pentru anticipate și se gândește cu speranță ca măcar să se țină alegerile locale la termenul alegerilor parlamentare… Florin Roman s-a sacrificat sau poate că a tras bețișorul mai scurt din mănunchi și a acceptat poziția de „prostul partidului”, rostind, cu un aer de martir în devenire, explicația ridicolă pe care au convenit să o ofere pentru dispariția din peisaj a lui Vasile Cîțu -premier (apropo, Veorica Vasilica Dăncilă nu mai e de rușine, atâta vreme cât era „cîț” pe ce să avem premier Florin Vasilică Cîțu) dar pe care nu voia nimeni să o comunice publicului. Diaspora nu mai transmite mesaje patetice despre cum și-ar dori dânsa să crape votanții PESEDEULUI, nu mai sunt ei niște „hoituri umblătoare” și nici „să vă mănânce cancerul pe toți” , ci acum sunt „frații noștri, nu ne lăsați! Pupici!” Florin Cîțu acoperă cu fundul găurile pe care le-a lăsat CIUMA ROȘIE în buget și nu mai face metafore cu Al Capone și contabilități paralele pe pereți…

Toată aroganța nemăsurată a unor inși care ne-au terfelit în delir până acum, s-a prefăcut într-o tandrețe și-o dulcegărie de-aș zice că dacă scăpăm de CORONA sigur-sigur dăm în diabet! O frățietate sfântă și-o lumină a înțelegerii a coborât peste Patrie, ca un norișor auriu locuit de îngerași dolofani!

Deci, să punem supărarea deoparte, să ne dăm mâinile înmănușate în latex, păstrând distanța de minimum 1,50 metri între noi (nu vă entuziasmați, soluția e numai pentru cei cu „mâna lungă”) și să ne procurăm cu toții o cască-mască de protecție model Violeta Alexandru, care a anunțat deja că primăvara asta nu se mai poartă ligheanul asortat la eșarfa galbenă, ci echipamentul de protecție by Eli Lăstean, colecție lansată special pentru doamna Carmen!

Așa să fie? Nu… nu… nu… Cică „ÎMPREUNĂ ÎNVINGEM PANDEMIA!” Și după ce-o învingem, ce mai facem? Iar M**E PSD? Iar autocare cu simpatizanți de stânga atacate cu pietre de către intelectualii subțiri, de dreapta? Iar cătușe scuturate spre țintele DNA-ului de către Ceaușești de ocazie, cu mintea confuză, dar încurajați de președinte și de instituțiile de forță? Iar propaganda cretină a unor CETEPEI care știu exact cât de fragilă e memoria publicului și cât de scurt pot vira ei de la stânga la dreapta, fără ca populația să-și pună întrebări?

Nu, mulțumesc. Nu cred în solidaritatea de conjunctură a celor care mi-au tras pumni în cap până acum și nici în mesajele înregistrate de Oana Pellea care se termină, toate, cu zâmbetul ei ipocrit de activistă ingenuă și cu șoapta „O să fie fooooarte bine!”

Cred că n-o să fie deloc „foarte bine”. Mă uit la fotografia Violetei Alexandru mascată în sudor calificat și evaluez din ochi adâncimea prăpastiei dintre guvernul lui Iohannis și lumea reală, cea în care suntem noi.

Autor: Luminita Arhire

Sursa: Luminita Arhire Facebook

Despre autor

contributor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Manastirea românească de la muntele Athos.
    Dialog intre duhovnic si fiul său duhovnicesc:
    -Sarut mâna parinte!
    -Doamne ajută fiule!
    -Parinte, cum sa înțelegem pandemia de coronavirus din România?
    -Fiule, nu tot ceea ce este suferință sau greutăți in viată sunt si pedepse ale Lui Dumnezeu. Pot fi astfel de necazuri…ingaduite de Dumneze, spre indreptatea noastră. Românii printre alte păcate au avut 3 atitudini urâte si care cu siguranță l-au suparat pe Dumnezeu:
    1. Au strigat din toti rărunchii…Vrem spitale nu catedrale!!! Si acuma Dumnezeu ii va lasa sa ajungă unde si-au dorit.
    2. La referendumul pt familie nu doar ca ne-au facut in tot felul…chiar si presedintele tarii ne spunea ca suntem fanatici religioși si strigau deasemenea:
    Dacă iti pasă stai in casă!!! Asa ca…iarăși Dumenzeu ne respectă liberul arbitru.
    3. Cel mai dureros lucru este ca români chiar botezați si ortodoxi au aruncat cu pietre spre biserici.
    -Si credeți părinte ca mustrarea Lui Dumnezeu va fi aspră pentru acest păcat?
    -Cu siguranță! Frații mei…mult mai induhovniciti spuneau ca va fi cat de curand o alta trămbiță a măniei Lui Dumnezeu…si-anume un cutremur foarte mare peste România.
    Gândiți-va ce ar insemna aceasta la o stare de urgență cand majoritatea oamenilor stau in casa? Lacrimi multe si durere vor fi…pentru ca dragii mei români au rupt pavajele sa arunce in sfantul locas…iar daca Dumnezeu va ingadui si acest cutremur…ganditi-va CÂTE PIETRE VOR AVEA DE MĂNUIT ROMÂNII SI NU PENTRU A ARUNCA SPRE BISERICĂ CI PENTRU A AJUNGE LA CEI DRAGI!!!
    Doamne apără si ne păzește. Amin!

  • Asa. La un cutremur iesim buluc din casa. Nu mai gandim daca ne pasa. Iesim din casa. Eiii, Crucea…
    Din experienta la patul bolnavului am observat ca la un pacient aflat in stare de coma std. III/IV instalata in urma unui accident vascular cerebral hemoragic cu inundatie ventriculara daca ii administrezi depletiv cerebral/diuretic ca sa-i reduci tensiunea arteriala, edemul cerebral, tensiunea scade prea de tot, daca-i administrezi dopamina, medic. cu efect hipertensor ii creste prea tare tensiunea intracraniana, mareste edemul cerebral astfel incat oricum ai proceda in momentul acela decesul este inevitabil. Rugaciune si sfanta lumanare. Crucea in Medicina. Organismul uman nu este decat organismul planetar nu la micro scara, principiul de organizare, functionare fiind acelasi. Crucea omenirii, infinitului Univers. De unde incepem? Din mijlocul lobului frontal, accesand glanda pineala, casa sufletului, legatura eterna cu spiritul, Gratia Divina, filozofia vietii, atingand fruntea cu mana dreapta cu conditia ca fruntea sa fie libera, neacoperita de ” masca”. N-am fugit noi de compasiune, empatie, imbratisare, atingerea sincera a mainii, obrazului, fugit de raspundere, ajutorarea aproapelui, cocotati in functii, asezonati cu aroganta, superioritate, trufie, ignoranta… ?! Cand ne hotaram sa dam jos mastile de pe figura redevenind oameni in adevaratul sens al cuvantului?

  • Apropo de tanti ministru apartinand menajeriei lui Soros: zici ca e Darth Vader cu sabia laser in maini, declansand teroarea!

  • Cf declaratiei unei Dne/Dre medic , in vama la Arad au venit in principal mici infractori si bietele lor producatoare sau copiii fortati la cersit, persoane foarte needucate s8i indisciplinate, adevarate bombe biologice.
    Nu le ajunge ca ne-au infectat cu o anumita clasd politica, dorind sa dea ce stiu mai bine restului Romaniei, acum o sa ne distruga de tot.
    Le urez multe imbratisari calduroase cu familiile lor de acasa.

  • In spatiile infecte alocate arhivelor cuprinzand cartile de munca, adeverintele de vechime, conditii grele, toxice de munca, registre, documente justificative cu forta probanta a prestatiei in campul muncii, numai cu echipament de protectie poti intra, chiar stiu ce spun… daca locatia din poza este una similara… Dumnezeu cu mila, indurarea, iertarea, vindecarea, solutionarea!

  • Ce e rau e ca corvidele (sic!) de (mica) prada, potentiale purtatoare de covi19 nu vor mai putea practica cersetoria , buzunareala sau cea mai veche meserie din lume, din cauza de distantare sociala si stazi pustii; posibil sa treca la next level, talharia.