Analize și opinii

Primul număr din iunie al Tribunei – cea mai importantă publicație culturală din România – acum la toate punctele de difuzare a presei

Semnalăm apariția numărului 498/1 iunie 2023 al Revistei de cultură Tribuna, instituție aflată în subordinea Consiliului județean Cluj, cu o îndelungată tradiție istorică, de aproape 140 de ani, condusă de filosoful dr. Mircea Arman, manager și redactor-șef, singura revistă de cultură din România care are distribuție națională și internațională.

În buna tradiție a revistei, proaspăta ediție găzduiește articole inedite, dintr-o sferă vastă de abordări culturale, aparținând filosofiei, eseului, istoriei și criticii literare, poezie, teatrului, artelor plastice, etc.

Remarcăm editorialul semnat de Mircea Arman, intitulat „Capacitate imaginativă și imaginativ poietic rațional la Aristotel – concilierea neoplatonicilor cu acest tip al gîndirii. Apropieri și deosebiri din perspectiva teoriei imaginativului uman”; articolul rubricii filosofie, semnat de Isabela Vasiliu-Scraba, „Clipa netrecătoare din «Tinerețe fără bătrânețe»”; sau eseurile semnate de Christian Crăciun („Cine altcineva decât Dumnezeu?”) și Nicolae Iuga („Iluminismul etic al lui Immanuel Kant”).

Cea de-a doua pagină a revistei semnalează apariția volumului „Ieșirea din crize. Altfel de dialoguri cu Andrei Marga” (Editura Creator, Brașov, 2023), semnat de Karen Panyan, în fapt o cronică a celor aproape cinci sute de emisiuni de dialog realizate de autor, pentru TVR, cu profesorul Andrei Marga.

Despre alte noutăți editoriale găsim recenzii în acest nou număr al Tribunei semnate de Adrian Lesenciuc, Iulian Chivu, Voichița Pălăcean-Vereș, Călin Stănculescu, Alexandru Sfârlea, etc. Pagina de poezie găzduiește versuri de Liana Nicolae; iar la traduceri, poemele scriitoarei italiene Gabriella Sica sunt tălmăcite în limba română de Ștefan Damian. De asemenea, la rubrica teatru, descoperim un interviu cu regizorul maghiar Rumi László, realizat de Florentina Stanciu Gorun și Ana Cucu Popescu, tradus în limba română de Tompa Eszter.

Printre autorii care mai semnează în numărul din 1 iunie al Tribunei îi regăsim pe: Viorel Igna, Radu Bagdasar, Mircea Moț, Iulian Cătălui și alții.

Ilustrația numărului, însoțită de un text de prezentare semnat de Ani Bradea, aparține artistei de origine română, stabilită în Germania, la Stuttgart, Anamaria Daiana Matieș.

Reamintim cititorilor că noul număr al Tribunei, 498 – aferent perioadei cuprinse între 1 și 15 iunie 2023-, poate fi achiziționat de la punctele pentru difuzarea presei din întreaga țară.