Analize și opinii

Pentru ce votăm?

Azi este una dintre acele zile în care trebuie să conștientizăm minciuna cu „democrația”. Pe scurt, ți se spune că ai drepturi și te bucuri de libertăți deoarece „ți se permite să faci regulile”. Cum? Mergând la vot și alegând pe cine îți place! Nu-i frumos? Dacă ai de-a face cu un tiran, buf, la vot îl faci praf. Extrem de simplu și eficient, nu-i așa? Societatea asta e una măreață, în care dictatorii pot fi înfrânți! Așa ți se spune, iar tu crezi, în ciuda faptului că în ultimii 20 de ani am trăit într-o continuă dictatură, începută de un ticălos și continuată de un prost. Dar am votat, nu-i așa?

Democrația occidentală e o fraudă de la cap la coadă. Însăși denumirea este una menită a te păcăli, îmbătându-i pe proști cu credința că sistemul actual este o „renaștere” a celei mai bune forme de guvernare a antichității. De ce? Cică deoarece statutează egalitatea, libertățile individuale și … se bazează pe vot. Excepțional! Există însă un mic aspect care e voit ignorat: în timp ce în democrația ateniană se vota pentru ceva practic, în așa-zisa democrație pe care o trăim votul este golit de sens.

Să luăm ca exemplu alegerile locale, cea mai penibilă formă de așa-zisă democrație. Pentru ce se votează la locale? Ați înțeles vreodată? Și dacă ați înțeles, cum vă explicați fenomenele hidoase precum Mucușor sau Clotilda? N-aș vrea să încep de la „strada Halaicu” pentru a vă demonstra ce traume a produs Bucureștiului așa-zisa democrație. Vreau însă să fac altceva, anume să pătrundem împreună în intestinele fenomenului pentru a vă arăta unde anume e voit greșit mecanismul.

Așadar, la momentul potrivit, trebuie să ne încolonăm ca proștii pentru a pune un bou în capul localității în care locuim. Ce scop are acest bou? Cică acela de a fi „gospodarul localității”. Măi să fie! V-ați întrebat însă ce anume face o primărie? De ce trebuie să fie ales cineva „de către comunitate”? Primăria, în esență, face un fel de management al localității. De câte ori ați auzit într-o companie ca managerul să fie ales în urma unei campanii electorale. Nu-i asta o prostie? Evident că da. Un actor bun îți face franjuri un manager eficient într-un asemenea „concurs de frumusețe”. Dar ce te faci dacă alegi actorul? Mă rog, nu trebuie multă imaginație pentru a înțelege asta, e suficient să te uiți peste graniță, în Ucraina.

De fapt, chestiunea care nu se înțelege este aceea că o primărie ar trebui să fie tratată exact ca o companie. Spre deosebire de companie, acționari ai primăriei sunt cetățenii. Acum situația e cumva diferită, în sensul în care primăria e un fel de stăpân al comunității, iar primarul e un jupân care se înscăunează pentru a-i jefui pe membrii comunității. Odată ce înțelegeți diferența, realizați absurdul situației. Așadar, un primar nu are cum să ajungă jupânul comunității, deoarece el trebuie să fie un manager, care dă socoteală acționariatului. Primarul, deci, nu trebuie ales, ci trebuie numit sau, mai bine spus, recrutat, exact la fel cum se întâmplă cu CEO-ul unei companii. De ce? Pentru că activitatea sa e una managerială. El trebuie să se asigure că pune la punct fluxurile de business din interiorul primăriei, că maximizează eficiența instituției și că reduce costurile de funcționare. Asta trebuie să facă un primar, nu să pozeze frumos, nu să facă fântâni muzicale sau să participe la congrese de matematică.

Cu alte cuvinte, tot ceea ce avem noi acum sub forma consiliului primăriei și al primarului este un model fals, care conduce la corupție. De fapt, dacă am avea un model corect, acesta ar trebui să pornească de la nevoile comunității care să se întoarcă sub formă de ordin către primărie. Și abia aici ajungem la vot. Pentru ce anume ar trebui să se voteze? Cu siguranță nu pentru un bou care să fie pus pe post de dictator în fruntea localității. În mod normal, oamenii ar trebui să voteze pentru un proiect. Iar odată votat proiectul, Primăria trebuie să-l pună în aplicare conform planului. Ceea ce trebuie să conștientizeze comunitatea este că un proiect nu e gratis, ci reprezintă o chestiune care se va repercuta asupra sa. Așadar, dacă vrei o fântână arteziană, atunci asta te costă niște bani la început(investiția inițială), dar și pe parcursul funcționării(costurile de funcționare și întreținere). Cine plătește? În final, cetățeanul. De aceea e esențial ca același cetățean să conștientizeze la ce se înhamă atunci când votează. Asta înseamnă democrație, nu circul ieftin în care toți papițoii exhibiționiști ies în scenă la fiecare câțiva ani pentru a-i pune pe proști să-i voteze. Iar prostul, necunoscând pe nimeni, votează tot jigodia care e la butoane, în virtutea inerției.

Trasând obiective de eficiență, vă garantez că nu se va mai ajunge la aberații prin care, de exemplu, sistemul de apă al localității ajunge să fie concesionat unui jucător extern astfel încât localnicii să plătească tribut extern prin factura la apă. Atât de toxic e acest mod de concesionare încât, pe modelul patentat în capitală, distribuțiile de apă din țară au început să perceapă costuri din ce în ce mai aberante pe metrul cub de apă. De ce? Pentru că se poate și pentru că primăria e o instituție menită să jupoaie contribuabilul, nu să aloce eficient fondurile comunității.

Am văzut prin țară o grămadă de investiții aberante. Stadioane fastuoase care stau goale deoarece echipa locală s-a desființat sau joacă prin liga județeană. Fântânile muzicale mai au puțin și ajung chiar și la țară. Parangheliile inutile cu „zilele localității”, din nou, se desfășoară la foc automat, subvenționând toate nulitățile muzicale. E o corupție prin risipă generalizată, de care profită șmecherii astfel încât, peste ceva vreme, proștii să ajungă să plătească și să nu știe de unde li se trage. Doar nu credeți că deficiturile primăriilor peticite prin împrumuturi sau prin alocări bugetare nu ajung să se răzbune.

În cazul în care forma de organizare a primăriei s-ar modifica, abia atunci comunitatea va avea un cuvânt de spus, iar activitatea primăriei ar fi axată pe eficiență. Cu siguranță nimeni nu i-ar mai vota primarului un buget cu paranghelii și investiții inutile deoarece nimeni n-ar vrea să plătească în plus pentru niște prostii. Fără doar și poate, abordând managerial administrația locală, nu doar că treburile s-ar îmbunătăți, dar nici nu va mai fi loc de furt.

Sper că acum realizați cum, prin schimbarea opticii și prin redarea esenței care lipsea unor instituții, s-ar putea realiza o justificare a votului. Azi votezi pentru a-l delega pe un neica nimeni să facă ce-i trece prin cap în numele tău, fără posibilitatea de a-l trage de mânecă pe perioada mandatului, ceea ce este o prostie. Când votezi însă pentru realizarea unui proiect treburile se schimbă întrucât structura managerială a primăriei trebuie să pună totul în aplicare. Iar în cazul în care treburile scârțâie, managementul poate fi schimbat fără probleme. Abia atunci cetățeanul ar fi în control.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: https://trenduri.blogspot.com/