Analize și opinii

”Operațiunea Topor”: Șefii MAI, sclavii DNA!

Nu a trecut chiar atat de mult de cand delatiunea fusese transformata in Romania statului paralel intr-un adevarat sport national iar procurorii anuntau triumfalist depasirea periodica a ”planului cincinal” la denunturi pe baza carora, fara a mai fi probate in vreun fel se faceau dosare pe repede inainte si se paradeau  deja ”angro” destine…



Au fost vremuri tulburi, cand nici macar denuntatorii nu mai sperau ca, odata intrati in ”hora stropelilor”  vor reusi sa se tina astfel departe de malaxorul justitiei. Iata insa ca exista si exceptii precum cea a ofiterului de politie judiciara Silviu Florin Topor. Cel care, din postura de om cheie al Diviziunii Autoprotectie din cadrul ”Doi s’ un sfert”, pe cand serviciul secret al MAI se numea inca DIPI a declansat un adevarat cutremur care era sa rada de pe fata organigramei guvernamentale nu doar structura informativa unde lucra, dar chiar intreg Ministerul de Interne.

Asta dupa ce ofiterul de la Autoprotectie a devenit martor denuntator in cele doua dosare prin care Directia Nationala Anticoruptie a ajuns sa  inculpe de-a valma de la sefi de servicii secrete sau de diverse Directii, pana la ministri de Interne cu privire la posibila deturnare a unor fonduri operative aflate la dispozitia Directiei de Informatii si Protectie Interna. Si chiar daca la inceput au iesit la iveala si ”fite” halucinante ale unora care gestionau aceste fonduri secrete, pe parcursul anchetei insa cele doua dosare instrumentate de acelasi procuror anticoruptie Florentina Mirica par sa fi fost deturnate ca la un consemn. Iar dupa ce martorul denuntator Silviu Florin Topor a ajuns sa-si denunte practic aproape toti colegii si sefii, cei de la Directia NationalaAnticoruptie au facut o mutare absolut surprinzatoare si fara precedent. Astfel ca, la doar cateva luni de la demararea anchetei, martorul lor denuntator, ofiter la Diviziunea Autoprotectie din cadrul ”Doi s’ un sfert” a fost transferat la DNA ca si politist judiciar chiar al Florentinei Mirica! Adica exact a procurorului de caz care instrumenta dosarul in care Topor facuse denunturile!

Ajungandu-se la o situatie care i-a socat pana si pe initiatii sistemului, carora nu le trecuse nicicand prin cap posibilitatea ca un denuntator intr-un caz sa participe apoi activ la anchetarea celor denuntati! Insa acesta este doar inceputul ”Operatiunii Topor”, cea prin care ”nucleul dur” din DNA a folosit acelasi ofiter pentru a obtine si in continuare, din noua postura, denunturi de la alte persoane  impotriva sefilor de la DGPI. Si chiar ai Ministerului de Interne, pentru transformarea acestora intr-un fel de ”sclavi” care sa munceasca apoi ”benevol” pentru procuroarea Florentina Mirica in unele dosare mai mult decat controversate, dupa cum se dovedeste acum in instanta…

Baza de date si tehnica…

Odata cu constientizarea pierderii iminente a  avantajului de a zburda pe ”campurile tactice” ale generalului Dumbrava, capii ”Republicii Procurorilor” au avut nevoie urgenta de gasirea unui ”Plan B”, care sa le asigure totusi pastrarea avantajului ”logistic” asupra ”tintelor in miscare” ale Directiei Nationale Anticoruptie. Iar cum restul structurilor informative erau totusi inca prea puternice pentru a se incerca astfel de atacuri ”raider” asupra lor pentru preluarea bazelor de date si a tehnicii de monitorizare, ”fundamentalistii” DNA au declansat ”foc de voie” asupra fostei Directii de Informatii si Protectie Interna. Mai ales  ca misiunea parea una usoara, ”Doi s’ un sfert”-ul avand oricum parte de o atitudine publica si mai ales mediatica ostila. Iar cum atat cei aflati la conducerea serviciului secret al MAI, dar si sefii ministerului au declinat din start ”oferta de nerefuzat” de a pune la dispozitia procurorilor anticoruptie atat baza de date, cat si performanta tehnica de filaj aflata in dotare, s-a trecut direct la ”decaparea” rivalilor. Iar misiunea Florentinei Mirica, procurorul ales ”aleatoriu” de Laura Codruta Kovesi pentru a conduce asaltul asupra DIPI si MAI a fost serios inlesnita de punerea la dispozitia acesteia a unui martor denuntator de calibrul ofiterului de politie Silviu Florin Topor.

Cel care din postura de om de incredere al sefului Diviziunii Autoprotectie din cadrul ”Doi s’ un sfert” avea acces la toate informatiile clasificate, inclusiv la cele compromitatoare despre chiar sefii Ministerului de Interne. Iar pe baza denunturilor lui Topor, Florentina Mirica a incropit la repezeala  dosarele prin care nu doar ca au fost decapate in doua randuri conducerile succesive ale ”Doi s’ un sfert” si chiar ale MAI, dar ”lotul” DIPI a ajuns sa ii contina cam pe toti cei cu functii de conducere in cadrul serviciului secret al Internelor . Iar tot Florentina Mirica a reusit astfel ”sa sape” pana la varful MAI, dupa prabusirile lui Nicolae Gheorghe si Rares Vaduva in neantul dosarelor DNA, inclusiv doi ministri de Interne ajungand sa se numere astfel printre ”trofeele” procuroarei aflata pe atunci intr-o ascensiune profesionala fulminanta la DNA.

Denuntatorul anchetator

Cum insa in ciuda rivalitatilor istorice dintre ”fratiile” care au macinat Ministerul de Interne atata amar de vreme, ”militienii” nu s-au predat si au refuzat sa puna pe tava DNA ”obolul” bazei proprii de date si mai ales a tehnicii de filaj s-a decis ”raderea de pe fata” MAI a intregii structuri informative a acestuia. Iar tehnocratul bruxellez Dragos Tudorache a fost cel care aproape ca a reusit aplicarea ”solutiei finale” in cazul fostei DIPI, ”reformarea” cu japca si in ”mars fortat”  fiind la un pas sa duca la disparitia totala a acesteia. Culmea este insa ca obsesia de a captura ”Doi s’un sfert”-ul a fost atat de mare, incat s-a recurs la miscari halucinante, precum ”extragerea” denuntatorului Silviu Florin Topor din cadrul DIPI  si aducerea sa la DNA, unde a primit pozitia cheie de ofiter de politie judiciara pe langa Florentina Mirica, exact procurorul care tocmai ancheta ”lotul DIPI”!!! Iar dupa cum reiese din notele contrainformative ajunse iata acum nu doar in posesia magistratilor actualei Sectii de Investigare a Infractiunilor din Justitie, denuntatorul devenit anchetator continua sa coordoneze operatiunea de obtinere, sub orice forma, a altor denunturi impotriva sefilor ”Doi s’ un sfert” si ai Ministerului de Interne. Care, astfel ar fi ajuns si ei la mana procurorului Florentina Mirica si ar fi primit alte ”oferte de nerefuzat” din partea DNA de a intretine infernala masinarie a ”sprijinului logistic”, una deja gripata de deciziile istorice ale Curtii Constitutionale…

Autor: Catalin Tache

Sursa: National.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu