Mirel Palada: „Da, e posibil să fim proști.”

Lumea nu înțelege cifrele.

Stați, nu săriți să mă înjurați. Încă n-am ajuns să spun precum superiorii de germani cvasi-naziști că sîntem proști. Sau o spun, dar o spun și eu mai elegant, mai cu perdea.

Da, e posibil să fim proști. Dar cu o notă de subsol ispășitoare. Cînd vine vorba de evaluarea riscului, mai toată lumea e proastă.

(Evident, cu excepția noastră, a superiorilor, a ubermenșilor, noi strălucitorii cei care mîncăm matematică pe pîine și care sîntem cu trei capete peste voi, o naivilor, pufoșilor, medievalilor.)

Lăsînd gluma la o parte, să vă explic de ce nu sîntem în stare să pricepem procentele. Dintr-un motiv foarte simplu. Sîntem programați genetic să ni se întunece privirea și rațiunea și să încurcăm lucrurile, să acordăm aceeași importanță unor riscuri cu grade foarte diferite de probabilitate.

Cuvîntul cheie este “probabilitate”.

De milioane de ani, sîntem programați genetic de sfînta, neiertătoarea, necruțătoarea selecție naturală să belim ochii la riscuri, să le luăm în seamă, să nu le ignorăm.

Sau le putem ignora, dar pe barba noastră. Să zicem că te riști, că te doare la bască. Să zicem că nu ești atent și ignori riscurile. Atunci sare șarpele sau tigrul din tufiș, haț, și gata. Ai belit procentul. Te-ai lins pe bot evolutive fitness, succes de supraviețuire și de reproducere. Te papă și nu mai faci urmași.

Așa funcționează selecția naturală. Pe bază de smuls buruienile cele neatente din priză.

Deci tindem să belim ochii. Să ținem cont de riscuri.

Aici intervine problema. Tindem să ținem cont de mai toate riscurile. Prevăzător is the name of the game. Cine e prevăzător, precaut, cuminte, reticent, primește bombonica și dă gena mai departe. Cine nu…

Drept pentru care mai toate semnele care prefigurează risc sînt la fel de importante pentru noi. Și un foșnet aparent neînsemnat, și o bubuitură de trăsnet, și o ușoară sclipire printre frunze. O fi o rază de lumină? O fi ochii tigrului? Nu știm. Mai bine nu ne riscăm.

Cînd vine vorba de Covid, acest principiu instinctiv funcționează la blană. Cu toate consecințele de rigoare.

Da, așa este. Dacă te vaccinezi îți asumi un risc. Efecte secundare. Moarte. Alea alea. Cunoaștem povestea. Este puternic vehiculată zilele astea.

Dar și cînd ieși pe stradă îți asumi un risc.

Fie riscul rezidual de tip “cărămidă în cap”, că te plimbi pe stradă și-ți pică o cărămidă în țeastă de la cine știe ce construcție sau casă veche.

Fie riscul ceva mai puțin rezidual de tip “cărămidă în cap de tip tîlhărie”, cînd cărămida e ținută în mod intenționat de cineva răuvoitor în mînă, să-ți dea cu ea în cap, să-ți ia maul și tot ce ai la tine.

Fie riscul mult mai civil, mai puțin cărămidos, dar și mai însemnat, să dea o mașină peste tine. Doar știm că rata accidentelor la pietoni este măricică, mai ales în țări de-astea balcanice de-ale noastre, unde se aplică regula “lasă, că merge și așa”.

Și totuși, ieșim din casă. Înfruntăm aceste riscuri. Dacă nu le-am înfrunta, am vegeta închiși între patru pereți și n-am mai face nimic în viață.

La fel și cu riscul să se întîmple ceva neplăcut, atunci cînd facem comparația vaccin vs Covid. Cifrele sînt clare. Riscul de moarte din cauza vaccinului este într-o clasă mult mai improbabilă decît riscul de moarte din cauza Covid. Nu vreți să știți cum e la Covid, cînd faci formă gravă. Eu știu. Eu am făcut. Nu vă doresc.

Evident că vin conspiraționiștii să spună: lasă, că știm noi că acest vaccin este făcut să ne controleze genetic, să ne bage 5G, nanotehnologie, să ne producă sterilitate, să fim sterili pînă la a șaptea generație, să mai rărească din noi, să murim că sîntem prea mulți pe lumea asta.

Da, da. Cum să nu. Covid-ul omoară o mie și vaccinul unu și vouă vă e frică de vaccin, care e de o mie de ori mai puțin eficient să omoare oameni, să îndeplinească programul șerpilian al lui Bill Gates. Da, da. Bună gîndire.

Aici e problema. Că în capul nostru, mai ales dacă sîntem umpic ajutați de mesaje intense, prăpăstioase, nu e nici o diferență între o mie, un milion și un miliard. Mai ales pe dos, cînd facem funcția “unu pe”. Unu la mie. Unu la un milion. Unu la un miliard.

Unii dintre noi punem pe același palier de risc procentul de unu la o mie și de unu la un milion. O mie, un milion, tot un drac. Ceva acolo. Cînd e la numărător, ceva des. Cînd e la numitor, ceva rar.

Nu. Greșit. Wrong. Unu la o mie e destul de rar. Unu la un milion, în schimb, este foarte foarte rar. E de o mie de ori mai rar.

Dar gena nu ne lasă să facem aceste comparații. Sîntem programați să tratăm riscurile la fel. Mai vine și social media să urle că e la fel. Gata fandacsia. E risc? Este. Nu mai mă freca la cap cu detalii. E risc. Gata. Punct. Nu vreau.

Cînd mergi pe stradă, ți se pot întîmpla multe. Să fii lovit de fulger. Să-ți pice o cărămidă în cap. Să dea mașina peste tine. Să dai nas în nas cu Elena Udrea și să nu ai rujul la tine. Toate riscuri din categorii diferite de probabilitate. Imens de diferite.

Dar mulți dintre noi nu înțelegem diferența dintre diverse clase de riscuri.

Nici o problemă. Natura n-are milă. Natura nu ține cont de chestii de-astea. Natura papă vieți orbește, la grămadă. În mod probabilistic. Natura îl papă pe unu că s-a vaccinat. Și pe o mie că nu s-au vaccinat și că au murit de Covid. Tot un drac pentru coana Natură. N-are ea grețuri de-astea de semnificație. Virusul nu cunoaște carte.

Ghinion.

Autor: Mirel Palada

Sursa: https://turambarr.blogspot.com/