Un banc popular în Rusia și care s-a extins rapid în cabinetele diplomatice ale lumii spune că cei care nu vor să asculte sfaturile pline de înțelepciune ale Ministrului de Externe Lavrov, vor ajunge să asculte sfaturile la fel de înțelepte ale Ministrului Apărării Serghei Șoigu. Cam la asta se reduce diplomația în general. De-aici vom porni analiza noastră în ceea ce privește mișcările de trupe de-o parte și de cealaltă a baricadei.
În caz că nu știți, la Kiev situația este deosebit de tensionată. Sunt manifestații de stradă, iar președintele Volodimir Zelenski de mult nu mai reprezintă nimic. După introducerea vaccinării obligatorii cota sa de popularitate s-a prăbușit, în timp ce legea anti-oligarhi a trezit antipatii inclusiv între cei care-l susțineau și care l-au adus la putere.
Într-o intervenție publică, Putin a spus cu subiect și predicat că „recentele noastre avertizări au avut efectul scontat: tensiunile au crescut, iar interesul nostru este acela de a le menține la acest nivel și a nu le face să degenereze la nivel de conflict întrucât nimănui nu-i trebuie un conflict acum”. Ulterior acestei declarații, Rusia și-a masat trupe la granița cu Ucraina generând declarațiile belicoase anglo-americane și propunerea Administrației Biden pentru o nouă întâlnire bilaterală la Geneva.
De fapt ce se întâmplă? Surse diplomatice vorbesc despre o linie roșie pe care Moscova a trasat-o președintelui Ucrainei. Între altele, pentru a-și salva scaunul, „sluga poporului” avea opțiunea reîncălzirii conflictului din estul Ucrainei. Cu trupele rusești plasate la graniță – chiar anterior începerii acestei operațiuni – rușii i-au transmis transparent că-i știu intențiile și că nu vor accepta un nou conflict acolo. De altfel, dacă Zelenski va continua inițiativa, se va trezi cu cel puțin 1/3 din țară controlată de ruși. Astfel încât nu poate merge e această linie.
De asemenea, semnalul este unul care a fost auzit și la Washington. Ceea ce a vrut să spună Putin e simplu: v-am avertizat că Ucraina e un cartof încins pe care voi acum aveți obligația să-l țineți în mână întrucât vi l-ați dorit. Culmea e că, în tot acest joc, mingea a rămas la americani. Mai ales în condițiile în care Germania le-a transmis ucrainienilor prin Merkel că „adio, dar rămân cu tine”.
Cu toate că aparent ucrainienii au ales calea spre vest, ei sunt destul de confuzi în sensul în care și-ar dori ca-n Est, dar cu facilitățile din Vest. Cam ceea ce ne-am dorit și noi, dar pe vremea noastră Occidentul încă mai mima că „se poate”. Acum e târziu, Occidentul e sleit și ultima chestie care-i lipsește sunt problemele unei alte țări estice care, dacă este primită în club, riscă să ajungă precum marile țări revoltate din UE, a căror căpetenie este Polonia. Numai de-un membru gen Polonia, dar cu o economie mai varză decât a României nu au ei nevoie acum, mai ales în condițiile în care deficitele explodează în UE precum nuclearele, riscând să degenereze teribil.
Așadar, care-i calea Ucrainei? Rusiei îi este convenabil s-o mențină în zona conflictului mocnit. E simplu și de înțeles: politica lor a învățat să optimizeze costurile. De ce să ții armată, servicii secrete sau politicieni corupți în funcții și să te înjure toată lumea? Luați exemplul Basarabiei: au acceptat o coadă de topor occidentală care răspunde destul de strict comenzilor de la Kremlin. Oamenii de-acolo nu mai înjură Rusia, ci se uită cu jind spre Moscova. La fel și-n Ucraina. Cei de dincolo de Nipru se uită cu jind la maica Rusie și cu ură la Vest. În Georgia la fel. Inclusiv în România sunt din ce în ce mai mulți oameni care, disperați de politica de anulare impusă de Occident, se roagă să ne anexeze Putin.
Acestea sunt elemente ale unei noi politici rusești. Rușii nu mai aruncă în joc bani, resurse și politică, instrumente grosolane și greu de manageriat. Nici armata nu sunt dispuși s-o mai implice, ci doar s-o folosească exact ca pe o sperietoare. Luați ca exemplu testele hipersonice de dată recentă din Arctica și, de asemenea, împânzirea zonei cu baze rusești. Ultimul test hipersonic i-a făcut pe cei de la Pentagon să recunoască public că „în domeniul hipersonic nu sunt atât de avansați precum rușii sau chinezii”.
Nu cred că veți mai vedea un Afganistan rusesc. Și în Siria, mai mult au intervenit la nivel de intelligence, protejându-și aliatul. Într-adevăr, au făcut și paradă militară, dar doar pentru a-și vinde noile arme. Un fel de târg militar cu aplicații practice.
Ceea ce observăm însă este o teribilă ofensivă propagandistică. Treptat,, Rusia învață să-și vândă modelul, la fel cum o tot face Occidentul cu democrația. Rușii nu spun nimănui că societatea care trebuie implementată trebuie să-l aibă pe Putin în frunte. Ar fi falimentar. Vorbesc însă de valorile pe care Occidentul a început să le deteste: familia, spiritualitatea, liniștea s.a.m.d. Elemente care prind.
Presimt că întreaga discuție legată de articolul de față va degenera către una referitoare la direcția către care ar trebui să mergem noi. Unii vor arăta către o direcție – cu avantajele, dar și cu neajunsurile sale – în timp ce alții vor arăta spre direcția opusă. Care e direcția corectă pentru noi? Am spus-o de atâtea ori: marile națiuni au linia proprie, radical diferită față de ceea ce lasă să se vadă în exterior. Să vă dau un exemplu: Olanda a câștigat aproximativ 15 tln $ din trecerea la EURO. Restul statelor, cu excepția Germaniei care-a câștigat mai mult, au pierdut. De ce s-a întâmplat asta? Pentru că olandezii și nemții nu au urmat un ideal, ci au creat unul pentru fraieri. Femeia sedusă și abandonată, chiar dacă e demnă de milă, în final e prostă! N-o spun eu, așa e percepția societății. La fel se întâmplă și cu țările care cedează seducției altora. A te uita spre altul ca spre un far călăuzitor e cea mai scurtă cale spre dezastru.
A fost un moment zero când noi, cei din Est, am fost proști, căzând pradă cântecului sirenelor vestice. Mă uit însă la țările care s-au trezit: Polonia, Ungaria, Slovacia. E greu, au de făcut față unei propagande deșănțate, dar își văd de propriile valori și partea nedegenerată a poporului merge înainte, știind că e bună direcția. La noi unii trag hăis, iar alții cea, trăind într-o permanentă dezbinare. Iată un semn al lipsei de direcție.
Autor: Dan Diaconu
Adauga comentariu