Analize și opinii

Luminița Arhire: „Nu luăm prizonieri!”

„N-a fost vorba despre buget astăzi, aici… ați văzʹt foarte bine, cei care au discʹtat despre buget nu l-au înțelʹs… ăăăă… promit și… promit că o să-mi iau eu din timp iară să vă educ (face gesturi circulare cu mâinile, n.n.) mă gândeʹm să vă înscriu la școală, domn’le Ciolacu, pe dumneavoastră și pe domnul Stănescu, la o facʹltate cu plată, să vă ajut, dar în același timp… în același timp… vă spun ce am tot spus în acești patru ani de când ne tot vedʹam în parlʹmentul României: dragi pesediști ( mică pauză pentru efect sporit, n.n.) puneți mâna pe carte! Citʹtul n-a omorât pe nimeni! Mulțʹmesc!” (Florin Vasilică Cîțu, prim-ministru al României, ORA PREMIERULUI, 22 februarie 2021)
Păi, dacă nici Cîțu, pentru care treapta a doua de liceu la Liceul Energetic -așa cum susține ZIARUL DE VÂLCEA- a fost un obstacol de netrecut, nu știe cum e cu cartea, atunci nimeni nu știe! Dacă nici Cîțu, absolvent al unei facultăți unde taxele, la vremea când a fost el student, se ridicau la 35 000 de dolari pe an, nu știe ce înseamnă „facʹltate cu plată”, atunci nimeni nu știe! Dacă nici Cîțu, care, fără a se obosi să mai învețe vorbitul a învățat în schimb cititul, nu știe că acesta n-a omorât pe nimeni, atunci nimeni nu știe!
Cîțu este acel premier al României care a spus:
”Nu voi permite niciodată o minerʹadă în mandatul meu, așa cum s-a întâmplat în mandatele lui Ilʹescu”.
Mă gândesc că, totuși, dacă minerii vor veni vreodată la București, viteazul Vasilică Cîțu are o soluție de contracarare a revoluției: îi va întâmpina, punându-se stavilă în fața Palatului Victoriei, purtând, întins pe bicepșii de oțel, celebrul tricou de miting cu sloganul „NU LUĂM PRIZONIERI”.
Numai că e posibil ca și minerii, ajunși atunci la capătul răbdării din pricina abisalei nesimțiri guvernamentale, să poarte tricouri procurate de la aceeași firmă pe care să scrie „NICI NOI”.