Una dintre cele mai ciudate cerințe ale busterului bivalent, ajuns recent în România, e că nu e disponibil decât pentru persoanele care au deja la purtător „schema completă” de vaccinare.
Să zicem că eu mă înspăimânt brusc de Omicron și fac mucifobie, adică mi se face brusc o frică teribilă de curgerea mucilor din nas, că de fapt Omicron cam asta face, îți dă câțiva muci și un pic de durere de cap și/sau în gât (adică e o răceală, la naiba!). Mă duc la doctorul meu de familie și îi zic: „Dom’ doctor, dați-mi injecția, nu mai pot cu mucii ăștia, mă ia cu tremurici.”
Nț. Nu se poate. Trebuie mai întâi să-mi fac injecțiile de anul trecut, complet inutile în acest moment (mă rog, erau ele inutile și anul trecut, dar asta e altă poveste), fiindcă nu mă mai protejează de nimic, și abia după aia să vin să iau lumină de la bivalent.
Doar acest amănunt, și ar fi suficient pentru toate capetele de tablă să înțeleagă că e ceva în neregulă cu mizeriile ăstora. Și dacă „au urmat știința”, să se revolte.
Practic, autoritățile medicale ne zic cu gura lor că dacă am rezistat cu bine presiunilor induse de blabologia pro-vaccinare, de acum e mai sănătos să stam departe de aa, decât vițăvercea. Fiindcă n-am mai auzit până acum, zău așa, de un așa-zis „vaccin” periodic sau recurent, cum e cel antigripal, de pildă, care se poate face anual, oricâți ani ai chef, și începând de la orice vârstă, condiționat de… injectarea cu variantele din anii trecuți (
?!!!).
?!!!).Înțelegem astfel că eventualele probleme vor apărea la cei care, de voie sau de nevoie, „au urmat știința”. Deci boosterul bivalent nu e vaccin (cum nu erau nici primele). De fapt e un soi de paleativ pentru un grup socio-demografic foarte clar delimitat.
Autor: Lucian Sarbu
Adauga comentariu