Analize și opinii

Liberali, tati!

Ești inginer înainte de comunism pentru doi ani și apoi încă un an după revoluție. Devii cumva redactor la o semifițuică de ziar pentru un an. Ești dintr-o familie cu origini sănătoase, așa că în 1992 intri rapid în politică și tu, și fratele tău. Liberali, tati! După intrarea în partid, vei lucra mai toată viața la stat, căci așa ți-a cerut țărișoara, și ție, și fratelui care din 1993 devine subit consilier parlamentar. Devii și tu consilier local în 1992 și până în 1997 nu faci nimic în afara “muncii” de partid așa că ești răsplătit cu o sinecură de guvernul zecilor de mii de experți ai lui Constantinescu unde Ciuvică era ditamai șeful.

Devii cumva Director de Relații Publice la Agenția de Politici Energetice, subiect despre care probabil ai cântat ceva, că altfel nu se explică.

După câteva luni ești numit iarăși din senin și, cu zero, zero experiență în domeniu, secretar de stat pentru persoanele cu handicap, căci avem guvern de lăutari, iar tu ești chitarist în timpul liber. Stai și acolo alte câteva luni în care rupi domeniul ăsta în două și ajungi secretar de stat șef la Departamentul Informațiilor Publice al guvernului. Ești clar un geniu, așa că după alte câteva luni devii Președintele Agenției Naționale al Funcționarilor Publici, alt domeniu despre care nu ai niciun habar și unde nu faci nimic bun.

Vine PSD-ul la putere și tu devii Director la o fundație implicată în scandalul adopțiilor internaționale, domeniu cu care iarăși nu ai nicio legătură. Asta până în 2004, când devii, iarăși aberant și fără nicio logică, viceprimarul Bucureștiului, în timpul uneia dintre cele mai nenorocite administrări a Bucureștiului. În 2007 fratele tău devine Comisar European din partea României, iar la numai câteva luni ești numit ministru la Transporturi alt domeniu cu care nu ai nicio legătură în afară că ești o cizmă de șofer. Președintele fundației care te-a angajat pentru cea mai lungă perioadă în care ai fost angajat vreodată devine, magic, căci nici el nu are nicio calificare în domeniu, Director General Adjunct la A.V.A.S, una dintre cele mai căpușate agenții de stat. Florea, fostul primar de la PSD sector 5 e și el numit Director General tot acolo.

Ca ministru al Transporturilor, ești, așteptat, o catastrofă. Și fratele e la fel în poziția lui. Devii deputat în 2008 și apoi din nou în 2012. Participi la toate alegerile posibile, disperat să ajungi la putere. Pierzi constant, dar îți crești vizibilitatea în partid. În 2017, ajungi în sfârșit șeful PNL și ești, practic, dovada vie că gargara, mediocritatea absolută, tupeul și tenacitatea te pot duce în fruntea unui partid.

Ludovic Orban este în acest moment premierul liberal al României. Fratele său, Leonard Orban, este unul dintre oamenii cei mai importanți de la Cotroceni, fost negociator șef pentru aderarea la UE în timpul guvernului PSD și apoi PDL , Comisar European în timpul guvernării PNL și ministru în timpul USL.

Tatăl domnului Orban a fost căpitan de securitate. Domnul Orban a fost acuzat că ar fi făcut cursuri la fosta Academie a liderilor comuniști Ștefan Gheorghiu în 1988. Nu știm asta dar știm sigur că în 1993 termina SNSPA. SNSPA a apărut în 1991. Fie domnul Orban a terminat o facultate de doi ani fie a început Academia Ștefan Gheorghiu.

Interesant că în CV-ul fratelui domniei sale, domnul Leonard Orban, apare că acesta, după ce a făcut facultatea de mecanică, s-ar fi apucat în timpul comunismului, tot în 1988 să facă ASE-ul. Sună tare ciudat, asta dacă nu citești și informația de mai jos.

După 1989, pentru protecția socială a absolvenților Academiei “Ștefan Gheorghiu”, Ministerul Învățământului a hotărât echivalarea studiilor politice cu cele civile. Grație acestui act, absolvenții Academiei “Ștefan Gheorghiu” au primit diplome de economiști, echivalentul unui absolvent ASE.

Sute de PNL-iști și PSD-iști au tranzitat între cele două partide. Frontul ăla anti-PSD este o iluzie. Grindeanu, Tudose, Florea au fost în mod practic cel puțin la fel de “liberali” ca și domnul Orban.

Autor: Valeriu Nicolae

Despre autor

editor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
    Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
    Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
    De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
    Mihai Eminescu