Analize și opinii

Iulian Capsali: TREI PROBLEME ȘI CÂTEVA IDEI

TREI PROBLEME ȘI CÂTEVA IDEI
pe scurt
(i) Comisia Europeană și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) au anunțat lansarea unui parteneriat digital “de referință” în domeniul sănătății ce prelungește și întărește crima liberticidă a certificatului COVID, pentru a institui un sistem global care va contribui la “facilitarea mobilității globale și la protejarea cetățenilor din întreaga lume de amenințările actuale și viitoare la adresa sănătății”. Adică iar vor folosi viitorii viruși de laborator pentru instituirea lagărului mondial – atenție! – DACĂ ÎI VOM LĂSA.
Propaganda globaliștilor sataniști și ale cozilor lor de topor trebuie denunțată sistematic, zilnic, fără cruțare!
(ii) Frontul din Ucraina: și-au distrus rușii barajul de pe Nipru tot așa cum și-au aruncat în aer și conductele NordStream. Propaganda duduie, dar lacul de acumulare era sursă de apă pentru Crimeea și răcea reactoarele nucleare ale centralei de la Zaporojie. Este un alt act terorist care ar fi fost stupid să fie făcut de cei care beneficiau de hidrocentrală.
(iii) Continuă greva profesorilor din învățământul preuniversitar, pe care o susțin total, în ciuda trompetelor Sistemului care-i terfelesc zilnic. Urmează un alt miting și marș mâine, pe 8 iunie.
Am două sfaturi pentru organizatori.
Primo: Nu-i mai lăsați să vă batjocorească cu un traseu ocolit în plină caniculă. Ideal, din punctul meu de vedere, dat fiind că vin cadre didactice de la sute de kilometri distanță, era ca să se stea într-un singur loc.
Secundo: Nu lăsați liderii profesorilor fără voce. Puneți o platformă cu boxe la Cotroceni și spuneți-vă păsurile ca să vă audă toată țara, nu lăsați mitingul să se spargă fără ca revendicările să vă fie cunoscute.

Autor: Iulian Capsali