Analize și opinii

Istoricul Marius Oprea, anchetă: ”2.426 de foști acoperiți ai Securității au privatizat comunismul. Acum au pensii speciale”

În 1989, Securitatea stătea în vîrful unui adevărat imperiu economico-financiar. Acesta era creat după propriile ei reguli, care impuneau ”comision” tuturor producătorilor români cu ”plan la export”. Exportarea produselor în ţările lumii se putea face numai prin ”întreprinderile specializate” ale Securităţii, care controla întreg comerţul exterior. Ceea ce se găseşte în arhivele bine păzite ale ICE Dunărea ar putea arunca o lumină asupra ”acoperiţilor”, care după 1989 au ”privatizat” comunismul.



Dau publicităţii un singur document, deocamdată: ultima pagină dintr-un contract între ICE Dunărea şi Uzina de Tractoare din Braşov (unul similar se încheiase şi cu Uzina de Autocamioane), prin care Securitatea percepea nu mai puţin de 50% comision pentru exportul de tractoate în Siria, în 1987. ”Comisioanele” Securităţii au adus industria pe butuci şi la Braşov au generat revolta muncitorilor, care şi-au văzut salariile diminuate în medie exact cu cuantumul ”taxelor” percepute de Securitate.

În 2001, dar şi în 2002, prin patru ordonanţe de urgenţă ale Guvernului Năstase, tot atîtea servicii secrete din România (Serviciul Român de
Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale) au primit dreptul să-şi înfiinţeze „firme sub acoperire”, să joace pe piaţă prin proprii agenţi economici. Prin aceste ”firme sub acoperire” a fost reînviată practic fosta ICE Dunărea. Pretextul a fost ”lupta antiteroristă” de după atentatele din 11 septembrie 2011 din Statele Unite. Osama bin Laden menţionase anterior şi România printre sursele sale de finanţare şi am scris după atentate două articole (”Braţul de acoperire al lui Bin Laden în România”), despre mafia arabă protejată politic de PDSR şi ”logistic” de generali din servicii secrete, implicaţi în acte de contrabandă cu arme, ţigări, alcool, carburanţi etc., ca singura care putea furniza banii pentru teroristul islamic.

Cele scrise de mine au fost contestate oficial atunci de către SRI şi chiar de către Corina Creţu (purtătoare de cuvînt a preşedintelui Iliescu), care mi-a dedicat o conferinţă de presă, cerînd să fiu deferit justiţiei, pentru ”divulgarea de secrete de stat”.

Dar, puţin mai tîrziu, pentru a ”combate terorismul” şi a controla posibilele lui surse de finanţare în România, guvernul Năstase a decis, cu
discreţie, ca SIE să poată „să desfăşoare în condiţiile legii activităţi cu caracter economic”, că SRI are voie să-şi facă firme sub acoperire, iar SPP poate să presteze servicii de pază şi protecţie contra cost (OUG 154/21 noiembrie 2001, OUG 72/13 iunie 2002, OUG 103/29 august 2002); pînă şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a primit dreptul de a „presta servicii” (contra cost) în regim privat, prin OUG 7/30 ianuarie 2002. Fosta ICE Dunărea, imperiul economic al Securităţii, a revenit ”pe piaţă”, de astă dată în cadrul serviciilor secrete din România. Precum şi practica ei, a comisioanelor şi controlului impus asupra ”partenerilor” de afaceri.

Nu ştiu cît la sută din profiturile ”firmelor acoperite” intră acum la ”servicii” şi cît în buzunarele diverşilor ofiţeri-acţionari. Nimeni nu ştie. Pun pariu că nici şefii acestor servicii nu ştiu, dar un lucru e cert – la bugetul de stat nu intră nimic. De la crearea lor încoace, nimeni n-a ştiut să spună cîte ”firme sub acoperire” s-au înregistrat şi ce rezultate au avut în ”lupta antiteroristă” sau măcar anticorupţie. E sigur numai că tentaculele ”serviciilor” s-au întins şi asupra ”economiei de piaţă” din România. Comisiile parlamentare de control nu au investigat niciodată activităţile ”firmelor sub acoperire”, care nu au făcut obiectul vreunui audit sau control al Curţii de Conturi, nimeni nu a măsurat profitul sau eficienţa lor în combaterea terorismului sau a corupţiei. Dimpotrivă. Mai multe scandaluri de presă au arătat că ele însele sînt sursă de corupţie, trafic de influenţă, afaceri derulate la limita legii, pe bază de ”comision”, cum proceda şi ICE Dunărea, întreprinderea de comerţ exterior a Securităţii. A fost într-un fel în ”logica” serviciilor secrete să-şi ”reorienteze” activităţile aducătoare de fonduri, altele decît cele bugetare, după 11 septembrie.

Cu un an şi jumătate înainte, după scandalul ”Ţigareta II”, preşedintele Emil Constantinescu a dat dispoziţie ca orice aşa-zise ”operaţiuni
speciale” (cu precădere ele erau activităţi de contrabandă cu arme şi cu ţigări) să fie stopate şi mi-a dat sarcina ca, în cadrul Consiliului Naţional de Acţiune Împotriva Corupţiei şi Crimei Organizate, unde mă ocupam de redactarea raportului acestuia, să investighez unele din aceste acţiuni aflate la limita legii. Am descoperit şi raportat atunci preşedintelui numeroase ilegalităţi, săvîrşite de cadre superioare din servicii; ca o mică paranteză, fără a mai insista asupra subiectului, mărturisesc doar că, în ordine cronologică, am găsit că, de fapt, ”Ţigareta II” era ”Ţigareta XII”.

Mai mulţi generali SRI şi SIE au fost trecuţi în rezervă.

Odată cu ordonanţele menţionate ale guvernului Năstase, ”operaţiunile speciale” au fost reluate, sub o nouă formă şi cu o altă anvergură, lucru care mă face să cred că acum, de fapt, un segment important al economiei de piaţă din România este controlat sau cel puţin influenţat de serviciile secrete, care şi-au creat un adevărat imperiu economico-financiar.

Strămoşii imperiului economico-financiar al serviciilor În comerţul exterior şi segmente adiacente, Securitatea avusese plasaţi 2.426 de ofiţeri acoperiţi, din totalul ei de 15.312 cadre, cîte număra în decembrie 1989. Foştii securişti sînt beneficiari ai pensiilor speciale, care sînt plătite prin Ministerul Afacerilor Interne. Nici cuantumul acestora, nici numărul lor exact nu a fost vreodată dat publicităţii, întrucît ei au ieşit la pensie după 1990 din nou-createle ”servicii de informaţii” şi aceste date, ca şi ”dosarele de cadre” privind activitatea lor sînt clasificare pînă astăzi ca ”secrete de stat”.

Practicile oneroase specifice comportamentelor foştilor securişti, care transformaseră Securitatea într-o fabrică de dolari pentru regimul Ceauşescu, pe baza comisioanelor care au împovărat economia şi implicit nivelul de trai al românilor s-au perpetuat după 1989, nu numai în cadrul serviciilor secrete, dar şi în ministere de profil (Externe, Comerţ Exterior, Economie), unde au ajuns mulţi dintre securiştii care au lucrat înainte de Revoluţie în operaţiunea ”bani pentru Ceauşescu”. De astă dată, făcînd bani pentru ei şi pentru protectorii lor politici.

Probabil că, pentru a nu fi socotite simple teorii, cele spuse mai sus au nevoie de exemple concrete. Pot să le dau. În centrala Ministerului Comerţului Exterior, în primăvara anului 1990 directorul Talpaş, secondat de adjunctul său Minculete din cadrul Direcţiei Asia şi Extremul Orient erau din fosta Securitate: primul colonel, al doilea maior. La fel, în Direcţia Africa din Ministerul Comerţului Exterior, directorul Grigore şi adjunctul său Bălan erau şi ei din Securitate. În Direcţia Europa lucrau fostul locotenent-colonel Culău, pe post de consiler, ofiţerii Nica, Mihoc, Berinde şi Fota.

La Direcţia Chimiei era şef ofiţerul de securitate Negoescu. Pînă şi Direcţia de Organizare şi Control a ministerului era condusă tot de un cadru al fostului DSS, directorul Negulescu. Toate conducerile întreprinderilor de comerţ exterior ale ministerului (Fructexport, Agroexport, Metalimportexport sau Terra) au fost conduse şi după 1989 de foşti ofiţeri de securitate, din cadrul fostei ICE Dunărea, din fostul Serviciu

Independent pentru Comerţ Exterior al Securităţii sau de foste cadre ale Direcţiei de Informaţii Externe, spioni sub acoperire de ataşaţi comerciali, retraşi de la posturi după 1989.

Unii ofiţeri au părăsit comerţul exterior în 1990, cum e cazul fostului ministru adjunct Bădiţă, care avea cel mai înalt grad – general de Securitate. El a preferat diplomaţia, plecînd consilier economic şef al Ambasadei României la Teheran. Nu era singur. Pînă în august 1993, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Comerţului şi Ministerul Turismului numiseră 17 foşti ofiţeri de Securitate la posturi în străinătate, alţi 11 au intrat în centrala Ministerului Comerţului Exterior, întărind rîndurile celor deja prezenţi. Foşti securişti îi protejau din funcţii cheie: Petre Ciobanu, director în Ministerul Afacerilor Externe, fusese ofiţer DIE; Radu Herghelegiu de la Departamentul pentru Reformă al Guvernului şi Rareş Petru, directorul EximBank erau şi ei foşti securişti.

Toţi aceştia sînt numai ”vîrful aisbergului” prin care Securitatea a ”privatizat comunismul”, strămoşii imperiului economico-financiar al serviciilor secrete din prezent, care, într-o simbioză şi continuitate perfecte, cu ajutorul ordonanţelor Guvernului Năstase, au devenit astfel moştenitorii Securităţii, preluînd ”din mers” şi dezvoltînd patrimoniul ei economic. La acesta au adăugat ”plusvaloare”, în condiţiile economiei de piaţă. Şi al poziţiei lor privilegiate, în sistemul de putere din România, care le-a acordat, cum spuneam, inclusiv ”pensii speciale”.

După intrarea ţării noastre în NATO, comerţul cu arme a devenit strict controlat. Contrabanda cu carburant din vremea embargoului impus fostei Iugoslavii devenise şi el, la începutul anilor 2000, doar o frumoasă amintire, iar filierele arabe de contrabandă cu ţigări suferiseră lovituri devastatoare, în timpul administraţiei Constantinescu. Aşa că, după ordonanţele guvernului Năstase, am toate motivele să cred că ”serviciile” s-au reorientat spre inflitrarea şi controlul asupra comerţului cu medicamente şi echipamente medicale, al doilea ca sursă de profit la nivel mondial după comerţul cu arme.

Scandalul mediatic legat de Hexi Pharma, singura firmă românească producătoare de dezinfectanţi şi biocide, încheiat tragic pentru
patronul ei, este şi el un argument. Acesta este contexul, ”oceanul” din care a ieşit la suprafaţă, de curînd, cel mai mic peştişor din apele tulburi ale ”generaţiei a doua” de moştenitori ai Securităţii, copiii ”tehnocraţilor” de după 1989 şi nepoţii ”strămoşilor” de la ICE Dunărea: Andrei Mihai Dracea. Despre care, dacă îmi dă Dumnezeu sănătate, scriu mîine.

Autor: Marius Oprea

Sursa: Mediafax.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Am niste dubii

    Dl istoric “Cam uita” ca in RSR proprietatea industriala era a statului …deci incasarile erau la dispozitia Statului .. conduis de Ceausescu. Ala nu vaea nevoie de alat fabrica de bani decat RSR …. Sa nu mai zic ca erau plati care se apribay personal de NC .

    Si in gnl.. tot comertul exteriro – fie ca se vindea telemea sau scoarte oltenesti fie ca se cumpara Boieng 707 sau MIG 29 se facea prin “intreprinderi de comert exterior” care lucrau cu .. comision!!! Si contu de valuta era opbligatoriu la “Banca Română de Comerț Exterior” (BRCE).

    Ca cei care ua lucrat in comertul exterior s-au ptovatizat si imbogatit .. normal. Este o zona in care “contactul personal” este extrem de important. Adica ca partenrul “sa te stie”….

  • Progeniturile, rudele si urmasii acelor securisti si Iude ale neamului romanesc, conduc astazi Romania si sunt promovati in functii importante si extrem de banoase ale statului, calcand cu bocancii peste drepturile si libertatile romanilor!
    Aceste Gunoaie umane intaureaza la ordin extern, o dictatura neomarxista asa de cumplita, incat cea din vremea lui Ceausescu o sa ni se para parfum de trandafiri! Sa vedem care va fi raspunsul romanilor la noua dictatura si cat timp o vor suporta!

  • Citiți cartea lui Thierry Wolton -“ kgb-ul la putere”
    și faceti permanent paralelă cu Ro și în special corelați cu datele în care se întâmplau toate ( la noi cu câțiva ani întârziere, concluzie că modelul a fost urmat PAS CU PAS)

Abonează-te la newsletter