Analize și opinii

Gheorghe Piperea: “Să presupunem că…”

Să presupunem că, după studii tehnocratice obligatorii, pe care cetățenii sau oamenii de știință și universitarii nu le pot contrazice fără a se expune unor pedepse, republica experților ar decide modificarea Constituției, pentru a permite eliminarea oricărei forme de dubiu, opoziție sau nuanțare față de informația oficială și față de știința canonică, politic corectă. Motivația ar fi protejarea cetățenilor contra știrilor false și a instituțiilor birocratice contra teoreticienilor conspirației. Valorile și standardele comunității ar fi deja stabilite prin consens progresiv și impuse peste tot și prin orice mijloace, inclusiv prin acțiunea intensă și susținută a Ministerului Adevărului și Științei. Din acest motiv, principiile motivării acestei modificări a Constituției ar justifica?închiderea imediată
-a oricărui ziar, a oricărei publicații scrise sau digitale,
-a oricărei televiziuni,
-a oricărui radio,
-a paginilor, conturilor sau platformelor de social media
-a partidelor, a mișcărilor civice și a ONG – urilor care sunt cunoscute ca purtătoare sau creatoare de știri false, teorii ale conspirației, afirmații nesusținute de rapoartele științifice oficiale și alte deviații de la gândirea corectă politic.
Pe același principii, s-ar justifica, la nevoie, menținerea unei singure televiziuni, a unui singur radio, a unui singur ziar și a unei singure echipe de academicieni care vor purta, respectiv, scrie știința oficială.
Războiul pentru adevăr și contra știrilor false, neconforme cu valorile corecte politic ale comunității, este pacea, iar acest ideal ar permite eliminarea inamicilor publici care ar mai predica libertatea, în condițiile în care, prin consens, s-ar fi stabilit deja că libertatea e sclavie, iar ignoranța e putere.
Să presupunem că, peste două săptămâni, s-ar organiza referendum pentru a se vota o astfel de nouă Constituție, sub sloganul “este pentru siguranță voastră”. Cum ați vota:
1. Pentru
2. Împotrivă
3. Ați prefera să votați online, știind că votul vostru nu poate fi falsificat de autoritățile oneste, în care aveți deplină încredere
4. Nu ați vota, considerând inutil votul vostru.

Autor: Gheorghe Piperea