Analize și opinii

Fantasmele stimulării economiei prin cursului de schimb

Una dintre cele mai des utilizate pârghii de către socialiştii monetari este cursul de schimb. Această variabilă macroeconomică a devenit volatilă odată cu renunţarea la etalonul aur (fiecare monedă era expresia unei cantităţi fixe de aur astfel că nu puteam avea variabilitatea cursului de schimb între Dolarul Aur şi Francul Francez Aur). Odată devenită volatilă moneda prin raportare la alte monede, s-a indus în economie un risc cu totul nou până atunci în schimburile internaţionale – riscul valutar care poate fi generat de modificarea raportului cerere-ofertă de valută pe piaţă dar şi de intervenţia statului prin banca centrală (de multe ori poţi da faliment dintr-un export ca urmare a unei intervenţii masive a statului în piaţă). Arbitrarul din intervenţiile valutare ale băncilor centrale reprezintă o barieră serioasă pentru a fi implicat în afaceri care depăşesc graniţele ţării, fiind denominate într-o valută al cărui preţ este decis mai mult sau mai puţin administrativ.

Deşi iniţial s-a crezut (corect) căexportul şi importul trebuie să influenţeze volatilitatea cursului de schimb, foarte rapid au apărut în economie şi pseudo-teoriile (de natură keynesisto-socialiste) care să dea un plus de “greutate” agresiunilor pe care Băncile Centrale le produc pieţei valutare, cursului de schimb şi, implicit, pieţelor de bunuri şi servicii. Aceste teorii au venit să justifice eronat de ce Bancile Centrale tipăresc monedă în neştire (după ce în prealabil au eliminat orice criteriu obiectiv care să se afle în spatele acestor acţiuni sau în spatele monedei pe care o gestionează). În acest fel trăim cu falsa impresie că volatilitatea cursului de schimb poate influenţa dinamica exporturilor şi importurilor şi că deprecierea duce implicit la creşterea exporturilor pentru că exportatorul a 1000 Euro va încasa mai mulţi lei deci profitul său în lei va fi mai mare, el fiind stimulat să exporte şi mai mult. Banca Centrală a devenit astfel un decident important în ecuaţia exporturilor unei ţări, pârghiileor monetare fiindu-le asociate virtuţi pe care nu le au (nimeni nu va exporta mai mult într-o ţară intrată într-un carusel al deprecierii).

Cei care sunt fanii deprecierii pentru stimularea exporturilor uită întotdeauna că o depreciere (de cele mai multe ori produsă prin tipărire de bani) este de fapt un semn de inflaţie şi că atunci când preţurile într-o piaţă cresc mai repede decât afară vei fi mai puţin stimulat să exporţi şi mai mult stimulat să vinzi pe piaţa locală. Mai mult, o depreciere în cazul unei ţări cu o producţie puternic bazată pe importuri de completare, bunuri de capital aduse din import, finanţare externă (pe fondul unei economisiri interne scăzute)scumpeşte toate aceste lucruri care se regăsesc ca ELEMENT DE COST SUPLIMENTAR în produsul finit destinat exportului şi care, datorită deprecierii, poate avea o evoluţie a valorii în lei peste suma încasată în lei din export. Să presupunem că eu export produsul X în afară cu 10 Euro, initial 1 Euro fiind 4 lei şi că leul se depreciază prin “grija” Băncii Centrale ajungând la 4,5 lei însemnând o încasare de 45 lei pentru produsul exportat. Dacă acesta iniţial costa, să zicem 35 lei, datorită deprecierii el poate să coste acum 50 lei ceea ce înseamnă că eu am pierdut din acest export datorită deprecierii).

De cele mai multe ori Băncile Centrale nu analizează corect efectul intervenţiei lor în planul economiei reale (îl ignoră total adesea). Economia reală este mult mai bine stimulată de un CURS STABIL SAU DE UN CURS LĂSAT LIBER (adică de un risc valutar care să tindă către 0) şi nu de un joc permanent de la butoane cu această variabilă devenită arbitrară şi volatilă într-un sistem monetar global circular (o ţară îşi bazează cantitatea de monedă fără valoarea intrinsecă pe rezerva internaţională formată din monede fără valoare intrinsecă a căror cantitate depinde inclusiv de cantitatea monedei iniţiale). Se ajunge astfel să se creadă greşit că economia poate creşte monetar şi că Băncile Centrale pot juca un rol pozitiv în economie. Deoarece prin intervenţia lor pe piaţa valutară ele distrug întotdeauna echilibrul natural al pieţei, Băncile Centrale sunt sursă suplimentară de risc şi incertitudine. În sistemul actual observăm că inclusiv Băncile Centrale nu mai înţeleg corect natura banilor, capitalurilor şi factorii care determină mobilitatea lor internaţională. Deschiderea conturilor de capitalcomplică semnificativ capacitatea de predicţie a băncilor centrale ale ţărilor mult prea dependente de factorul monetar şi mai puţin de factorul economic real (cum este şi România). Din dorinţa de a stabiliza cursul de schimb, Băncile Central ajung la o acţiune lipsită de sens economic menită să asigure un echilibru fals şi fragil (în momentul de faţă România este obligată să tipărească lei pentru a preveni efectul de puternică apreciere a leului generat de inundarea pieţei cu monedă tipărită uşor de marile bănci centrale). Urmărind prea mult ţinte monetare şi echilibre împotriva naturii pieţei, economiile fragile ajung să îşi distrugă încet întreaga economie reală (în cea mai mare parte prin complicarea nejustificată a deciziei antreprenoriale care trebuie să ia în calcul şi un risc pe care antreprenorul nu îl mai poate înţelege şi explica deloc economic). Cel mai bun exemplu este România: o ţară în care deprecierea monedei a fost practicată de 20 de ani de Banca Centrală ca pârghie de stimulare a exporturilor care nu au crescut semnificativ ci, dimpotrivă.

sursa: cristianpaun.finantare.ro

Abonează-te la newsletter