Mulți se întreabă – poate pe bună dreptate – care-i motivul pentru care s-a reacționat atât de radical împotriva lui Trump? Până la urmă, dacă vom studia comportamentul său, vom constata că nu a ignorat în a da „partea leului” cui trebuie. Întreg complexul militaro-industrial al SUA a avut cel mai bun „sezon” în mandatul lui Trump și asta fără războaie ample. În loc să forțeze declanșarea unor războaie suplimentare, Trump și-a forțat slugile să cumpere expiratele echipamente militare americane. Așa ne-am ales noi cu tot felul de tinichele ieșite din uz, achiziționate fără offset, la fel cum, saudiții s-au trezit cumpărând un număr imens de avioane, tancuri, sisteme antiaeriene și alte acareturi militare inutile.
Chiar și din punctul de vedere al omului obișnuit treburile au stat OK în SUA. Economia a crescut, numărul de joburi de asemenea. Țara – înainte de declanșarea pandemiei – a avut un sezon economic de excepție, cu toate că din punct de vedere structural economia sa este din ce în ce mai irelevantă.
Așadar, dacă vom studia cu atenție vom avea imaginea unei guvernări reușite. Asta în ciuda unui bruiaj mediatic infernal, a unei agresivități de nedescris din partea statului subteran și a numeroaselor scandaluri fabricate din nimic. Atacul împotriva lui Trump a fost unul de-a dreptul nuclear. Orice om pe care-l numea era instantaneu mitraliat, terfelit și, până la urmă, eliminat. Cunoaștem doar cu toții retorica puchinoasă a stângii, capabilă de un scandal fără sfârșit și de o infinită despicare a firului în patru până când adversarul ajunge la epuizare. Cu toate acestea Trump a făcut față cu succes.
Și totuși, care-a fost problema cu el? E una profundă, care vine din „misiunea istorică” a Americii. Cei care cred că SUA a fost fondată pentru a deveni o națiune se înșală amarnic! În ciuda tuturor discursurilor patriotarde, în ciuda a tot ceea ce v-a fost predat la istorie, vă voi spune că SUA nu a fost gândită ca o națiune, ci ca un punct de tranzit. În fapt, ca și-n cazul Canadei, „sursa” de populație a SUA a fost dintotdeauna imigrația. Și aceasta a fost cauzată nu de vreo dorință de a se „închega” cât mai repede o națiune, ci pentru metisare. Obsesia metisării, a creării unei rase noi, a unui amestec docil al tuturor raselor umane, e una mai veche decât credeți. Chiar și Kalergi – la care cu siguranță vă gândiți acum – a preluat-o, cam pe modelul pe care Karl Marx a preluat comunismul. Toate modelele despre care vorbim vin de ceva mai de multă vreme, având de-a face cu o istorie paralelă care vă este permanent ascunsă.
Ca să n-o întind, o să vă spun că rolul SUA este acela de a crea prototipul individului „total metisat”, a acelui afro-caucaziano-asiatic, având rădăcini pretutindeni și nicăieri. Conform „proiectanților”, amestecul absolut s-ar produce în 20-30 de generații. Care generații, desigur, au trecut de mult. Dar asta nu înseamnă că „traseul” trebuie abandonat. În fapt, ca de fiecare dată, stânga are impresia că „victoria e după colț”. De aceea activiștii săi sunt atât de radicali: ei trăiesc cu credința că „mai e doar un pic” și, în consecință, pot face orice deoarece, după „victoria finală” totul se va lua de la zero, se va reseta. Iată de ce vedeți radicalii Antifa acționând precum descreierații, mână-n mână cu „pacifiștii teroriști” de la BLM. De-aceea toți păduchii „civili” ai lui Soros se târâie-n piețele publice ale planetei fără nicio rușine și părând a da, de fiecare dată, „lupta finală”. Ei trăiesc în acest „halou” și, asemeni sectanților radicalizați, nu mai au de dat decât „o singură luptă”, cea finală!
Să revenim. Pentru toți arhitecții globalizării – acei „băieți deștepți” care trasează „sisteme mondiale” și creionează „lumi viitoare” – există o evidență jenantă: SUA. În ciuda tuturor eforturilor de mixare a populației, albii au rămas predominanți. Ceea ce s-a constatat a fost faptul că mixarea inter-rasială s-a produs doar în zonele periferice ale societății. De-aceea, începând cu anii 90(de fapt de prin 50, dar vizibil din 90), s-a mers pe o imbecilizare în masă și pe distrugerea programatică a clasei de mijloc. S-a considerat că plasarea majorității covârșitoare în periferia societății va genera mixul necesar. Nu s-a întâmplat așa întrucât, chiar și-n periferie, oamenii se grupează în funcție de „afinitățile rasiale”.
Venirea la putere a lui Trump a generat însă un șoc: discursul său a întrerupt absolut toate aberațiile care târâseră SUA în negura în care se află. În primul rând, Trump a adus în discuție noțiunea de patriotism, iar asta a generat un șoc deoarece ceea ce numim „America profundă” a rezonat instantaneu. Să nu credeți că e ceva rasist aici: „America profundă” nu înseamnă doar albul creștin(cu toate cu majoritatea continuă să fie dominată de albi). „America profundă” e compusă la fel de mult din negrul care s-a văzut dezrobit și a putut să-și croiască un viitor, de asiaticul ajuns acolo cu mâna goală, dar care-a fost lăsat să-și facă lumea lui și chiar și de arabul care merge la moschee, se întâlnește și dă mâna cu evreul care vine de la sinagogă s.am.d. „America profundă” așadar este America raselor, care, fiecare, și-a găsit acolo un framework suficient de flexibil pentru a se exprima și dezvolta. Astfel, mesajul lui Trump a reușit să capaciteze toți acești oameni pentru care America reprezintă o țară, o țară care e a lor.
Ca american cu toate țiglele pe casă înțelegi bine ce înseamnă acum fenomenul imigrației ilegale. Fără „pământ liber” pe care să ți-l poți adjudeca și-n care să-ți iei viața de la cap, fără o economie capabilă să absoarbă forța de muncă, imigrația se transformă strict într-un furnizor de probleme sociale. Astfel infracționalitatea crește, iar cei care se descurcă au de suferit. E cât se poate de facil de înțeles pentru oricine.
În acest sens, programul lui Trump (în fapt al lui Steve Bannon) a fost unul simplu: avem o țară pe care-o iubim și pe care trebuie s-o reconstruim. Cum faci asta? Simplu: oprești imigrația ilegală și cauți să reinternalizezi producția, astfel încât să poți da de lucru celor care acum sunt la periferie și să repornești în acest fel mașinăria. Însă tocmai aici e problema: cum să îndrăznești să faci așa ceva, când asta înseamnă să deviezi „proiectul”? Imigrația ilegală avea scopul de a „îneca albii” într-un mix infernal, în timp ce menținerea cetățenilor americani la periferie ar fi urmat să deschidă calea lină a metisării interrasiale.
Iată cum, o chestiune simplă, menită a readuce o țară pe linia de plutire, a ajuns să fie considerată un pericol maxim pentru SUA și lume. De-aceea Trump a avut de înfruntat forțele dezlănțuite ale stângii, isterizate la maxim. Menținerea programului său ar fi dăunat utopiei globaliste. De-aceea a fost nevoie de întreaga potlogărie a virusului, urmată de falsificarea alegerilor și de întreaga teroare exercitată de monopoliștii internetului și-ai „social media”.
Și iată cum, în doar câteva decizii, Biden a reușit să reia jocul de unde rămăsese, ca și cum absolut nimic nu s-ar fi întâmplat. Imigrația s-a reluat, iar prioritare au devenit nu politicile de restartare a economiei, ci cele de subvenționare a asistaților sociali, de menținere a unei imense părți a populației în mizerie și dependență față de cecul venit de la stat. Asta, în paralel cu o politică de imbecilizare, de transformare a oamenilor în oi strict instinctuale.
Și uite-așa, în timp ce-n zonele de la medie în sus se exercită o teroare menită a-i pune pe oameni în imposibilitatea de a se atinge, cu scopul vădit de a împiedica procrearea, în zonele de jos ale societății promiscuitatea atinge nivele greu de imaginat, violul și „împerecherile” accidentale fiind la ordinea zilei. În timp ce-n zona de sus se predă „ideologia responsabilității” – conform căreia nu prea ai niciodată „siguranța” pentru a face un copil – în zonele de jos drogurile, alcoolul și pornografia gratis fac jocul necesar „marelui plan”.
Doar că lucrurile nu se așază așa cum vor „sforarii cei bășinoși” din spate. Ceea ce vedem este ridicarea Chinei pe spatele „valului globalist”. Așa cum am mai spus în multe rânduri, China pariază pe cartea globală cât timp interesele îi sunt apărate de respectivul joc. În fapt, China nu pariază, ci joacă un joc de noroc în care știe dinainte așezarea cărților. Nu riscă nimic. Și, în plus, are de plătit câteva polițe istorice pe care, la momentul în care va prelua controlul, le va plăti cu vârf și îndesat. Iar atât SUA cât și Europa își vor merita deplin pedeapsa!
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri Economice
Adauga comentariu