Analize și opinii

Dan Diaconu: „Proștii noștri au blocat timp de un an o țară întreagă.”

Trăim în epoca în care Eminescu este demolat deoarece avea „simpatii legionare”. Știu, în fața unei asemenea imbecilități te apucă râsul isteric. Doar că istoria ne-a arătat că nimic nu-l poate împiedica pe un prost îndesat în funcție. Credeți că cel mai mic mușchi i s-ar mișca dacă cineva i-ar spune că Zelea Codreanu s-a născut la zece ani după moartea lui Eminescu? Ei, aș! Atunci când n-ai habar cine-a fost unul sau altul n-ai dileme. Ca să nu mai vorbesc că, tentat fiind să-i aduci argumente imbecilului, o sfârșești în fața plutonului de execuție.
Nu-i de râs, cu toate că uneori nu ne putem abține. Însă trebuie să privim realitatea în față: avem de-a face cu cea mai prostă(la propriu!) clasă politică din istoria țării. În alte vremuri, unor asemenea imbecili nu li s-ar fi dat voie nici măcar să spele WC-urile de frică să nu cumva să se-apuce să arunce cu căcat pe pereți.
Aveți dubii? La ce te poți aștepta atunci când Comisia de Cultură a Parlamentului este condusă de un Bulă care s-a remarcat la cerșit în Norvegia? Să te mai miri că Vlăduț de la Sănătate, pentru eșecul continuu al ministerului pe care-l conduce, dă vina pe mimica unui actor în cadrul programului TV de Revelion? Sau că Zero de la Fonduri Europene a obținut mandatul pentru – teoretic – patru ani? Vă dați seama? Ăla care a reușit să înghețe pentru un an atragerea de fonduri europene e din nou ministru! Sau Cîțu: un individ incapabil să pronunțe corect un cuvânt, vorbind cu prune-n gură, instabil și cu privirea iremediabil rătăcită. Pe ăsta nu l-ați fi lăsat nici măcar să ducă gunoiul. A ajuns să conducă o țară. Însă nu te mai poți mira după ce prim ministru a fost Sică, recunoscut doar prin bețiile aprige pe care le trăgea. Oameni buni, priviți realitatea în față!
Peste tot pe unde te uiți dai de proști. E sufocant. Proștii noștri au blocat timp de un an o țară întreagă. Hai să privim retrospectiv: cine a răspândit virusul? V-o spun eu: prostia. La începuturile pandemiei, când știau că e pericol de infectare, îi apucase frăția pentru diaspora care se întorcea în țară în loc să ia măsuri eficiente de izolare și carantinare. Au internat cu forța asimptomaticii, transformând spitalele în focare de infecție. Cât de prost trebuie să fii astfel încât să nu iei niște măsuri banale de tipul: „dacă te-ai întors în țară după 1 martie, stai 15 zile într-o cameră de hotel și-apoi ești liber să bănănăi cât vrei”. Simplu, de-a dreptul banal. Nu mai vorbesc că ai fi dat o pâine și ălora din horeca, dar, în primul rând, ai fi ținut epidemia sub control.
Mă uit la sterilitatea dezbaterilor propagandistice legate de vaccin. O groază de energie se consumă pe combaterea celor care nu vor să se vaccineze. Păi, proștilor, ați terminat să-i vaccinați p-ăia care vor??? Sunt oameni care nu și-au făcut niciun vaccin de-a lungul vieții. N-o să și-l facă nici p-ăsta! Sunteți idioți, ce vreți să le faceți? Să-i ardeți pe rug în piața publică? Voi nu sunteți capabili să amenajați niște centre amărâte de vaccinare, dar stați să vă ciondăniți cu cei care, indiferent de argumente, propagandă sau consecințe NU SE VOR VACCINA!
Absolut tot ce se întâmplă trădează o prostie soră cu delirul. Știu, îți vine să râzi, dar când te privește personal îi descoperi fața monstruoasă. Când îi văd pe proștii ăștia care ne decid destinul îmi dau seama ce-a simțit bunicul meu când și-a dat sufletul la Canal. Tot așa, vreun prost al vremii, ajuns pe funcția de gardian, îi cocoșa în bătaie. Mă tot gândesc ce-au simțit părinții mei, știindu-se amândoi cu „probleme la dosar”. Cum au fugit, cum s-au ascuns prin colțurile țării pentru ca, în final, să ajungă în Bucureștiul ăsta, căutând să se ascundă de monstru fix în burta lui.
O tăcere dubioasă mi-a marcat toată copilăria. Când intram întâmplător în cameră, cei mari tăceau. Nu înțelegeam de ce. Bunicului care supraviețuise printr-un tertip îi apăreau, din senin, lacrimi în colțul ochiului. Nu știam de ce. Nu știam de ce tatăl meu era cuprins de nervi când eu, dorind să arăt cât de bine învăț la școală, îl contraziceam „cu cartea de istorie în mână”. Și el tăcea. Cum pot eu acum să-i mai cer scuze tatălui meu aflat la trei metri sub pământ? Cum pot să-i mulțumesc pentru eforturile supraumane pe care le-a făcut pentru mine? Părinții mei, bunicii mei, familia mea, noi, cu toții, am cunoscut teroarea proștilor. Abia după Revoluție am aflat de la ai mei ce vremuri trăisem și cum nu știau ce să facă pentru a-mi transmite informațiile despre „problemele” de la dosarele lor. Deh, dacă ar fi persistat comunismul, ar fi trebuit să nu mă cațăr prea sus în carieră deoarece, m-ar fi lovit „problemele trecutului” din familia mea. De-aceea nu pot să râd când văd câte-un Bulă prost.
Mă întreabă mulți de ce consum atâta energie pe rahatul ăsta de rețea socială și pe blogul meu amărât. Ar trebui să renunț și să mă bucur de viață. Am atâtea de făcut. De ce-o fac? O să v-o spun acum cu sinceritate, chiar dacă nu e bine: fac toate acestea pentru că mi-e frică!
Dacă ar fi fost doar la noi triumful prostiei n-ar fi fost cine știe ce. Cel puțin ai fi trăit cu speranța că poți fugi. De aceea mi-am făcut refugii în alte țări. M-am gândit că, în ultimă instanță, voi putea să am un trai liniștit. Anul 2020 mi-a arătat ceea ce simțeam și știam, anume că n-ai unde să fugi. Prostia ne copleșește de la nivel global. Ceea ce vedem la noi sunt consecințe ale fenomenelor care se petrec la nivel de lume. Înainte proștii și ticăloșii ne vedeau de pe tancurile sovietice. Acum ne vin de pretutindeni. Prostia a învins peste tot în lume.
Am simțit-o când am constatat cum, un lockdown global tembel, mi-a interzis accesul la ceea ce era al meu. Acum, un pașaport tembel susținut de globaliștii din fruntea Greciei, îmi va interzice accesul pe proprietatea mea. Nu-i problemă, voi vinde, dar vând o parte din mine. Și constat cu îngrijorare, tristețe și furie că, iată, ajung și eu, la rândul meu, un fugar într-un sistem absurd. Bunicii mei n-au avut unde să fugă. Părinții mei au căutat să li se piardă urma, dar fugeau într-un orizont închis. E ca și cum ai vrea să te ascunzi de gardieni în închisoare.
Acum văd transparent amenințarea. Prostia a ajuns mai puternică și mai mare ca niciodată. O văd și încerc, știu, în van!, să mă lupt cu ea. Să fac în așa fel încât, prin scrisul meu, să scot cât mai mulți oameni din ghearele ei. Ăsta e „scopul meu ascuns”. Știu, e o cauză pierdută, dar cel puțin îmi asum lupta.
E sâmbătă, o sâmbătă tristă. În urmă cu mulți ani, într-o sâmbătă geroasă de ianuarie, bunica mea a primit vestea morții bunicului la Canal. Dumnezeu să-l odihnească! Pe el și pe toți oamenii al căror destin a fost curmat de teroarea prostiei.

Despre autor

editor

comentariu

Adauga un comentariu

  • O radiografie perfectă a vremurilor trecute, celor de azi și a clasei politice actuale.V-am admirat ca un actor de teatru, dar mai ales actor de film excepțional. Am semnat cu tot respectul și admirația pe listele de la București pentru a fi un adevărat OM în politică și nu m-ați dezamăgit. De câte am ocazia, urmăresc interpelările dumneavoastră la diverse emisiuni tv. A-ți fi meritat să ajungeți președinte, dar de unul singur fără un nenorocit de partid în spate n-ați reușit. Aveam o speranță, care s-a spulberat! Rămâneți în continuare aerul curat din politică, ca urmare vă ascult, citesc ce scrieți și îmi alin sufletul! Subscriu – PROȘTII ne conduc, mai rău ce poate fi?

Abonează-te la newsletter