Analize și opinii

Dan Diaconu: “Misiunea Maiei Sandu este aceea de a integra Moldova în Ucraina”

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când o văd pe Maia Sandu simt că mă ia de jos. „Eşti nebun, îmi atrăgea atenţia unul care se crede deştept, tu nu vezi că e occidentală şi că până la urmă ea va aduce Basarabia la ţara mamă?”. E o aberaţie. Am spus-o şi-o spun apăsat. Înainte de a continua fac o paranteză spunându-le celor care-s din Basarabia că articolul acesta nu are ca scop jignirea lor, ci prezentarea unui fapt istoric. Cei care se simt jigniţi e posibil să aibă dreptate deoarece prezentarea dreaptă a istoriei e în totală contradicţie cu viziunea strâmbă care le-a fost implantată.

S-o luăm pe rând. Primul lucru pe care ar trebui să-l înţeleagă cei de peste Prut este că Româna a suferit teribil pentru Basarabia. La sfârşitul Războiului, după ce Stalin a ciuntit România „luându-şi Basarabia înapoi”, ne-a mai luat şi teritoriile din nord „ca pedeapsă pentru că am stăpânit ilegal Basarabia”. Istoricii au pus batista pe ţambal în ceea ce priveşte episodul menţionat. Aşadar, teritoriul pe care ni l-a luat actuala Ucraină este un efect pervers al pierderii Războiului de către România. Fac precizarea pentru cei care nu prea au citit istoria.

Acum avem în faţă o situaţie explozivă. Din nou Rusia e pusă la colţ. Din nou am avea o oportunitate pentru preluarea teritoriilor care ne aparţin. Doar că sovieticii şi-au făcut treaba impecabil, spălându-le masiv creierele celor de acolo. Problema e că noi nu suntem Germania. Reîntregirea Germaniei a fost un act impresionant pe care-l aşteptau toţi nemţii. Niciodată nu s-a pus problema în populaţia din Est că n-ar vrea unirea. Ei bine, cu toate acestea, integrarea Gemaniei de Est a fost o experienţă teribilă, care a costat imens. A fost însă o problemă digerabilă pentru statul german.

În cazul nostru situaţia e extrem de complexă. Spun aşa ca să nu-i spun pe nume, anume că e imposibilă. Vreo 60% dintre basarabeni nu vor unirea. Încă vreo 15-20% au o poziţie de pendulare. În aceste condiţii noi tremurăm să ne unim. Nu, dragii mei, totul trebuie privit pragmatic. În situaţia de acum e imposibil să ne unim. Mai mult trebuie să trasăm o linie de delimitare cât se poate de clară. Şi-o să înţelegeţi imediat de ce.

Problema cheie de la care trebuie pornit în discuţiile legate de Basarabia este cea a „statalităţii” sale. Iată punctul cheie de la care politicienii de aici trebuie să deschidă discuţia cu politicienii de acolo. În cazul în care cealaltă parte e de acord cu statalitatea Republicii Moldova absolut toate discuţiile trebuie închise. Poate părea radical ceea ce susţin, dar veţi vedea că nu e deloc aşa.

România face un efort imens pentru menţinerea Republicii Moldova pe linia de plutire. Dăm energie electrică, pompăm gaze pe gratis, trimitem ajutoare, plătim programe de tot felul şi multe altele. Acolo, în schimb, suntem trataţi cu răceală. Când aducem vorba de unire se uită la noi de parcă am vrea să-i jefuim la drumul mare. Spuneţi-mi şi mie, în aceste condiţii mai merită efortul?

Statalitatea Republicii Moldova e o chestiune pe care o garantează Kremlinul. Ataşamentul Republicii Moldova faţă de statalitatea sa este, aşadar, o alegere liberă pe care o face statul respectiv. Nu neg, e fix dreptul lor să-şi aleagă cum le e mai bine. Doar că, având aceste date, România ar trebui să-şi retragă absolut toate ajutoarele. Dacă ei aleg calea spre Rusia e cazul ca Rusia să-şi asume ajutorarea Moldovei.

Doar că avem de-a face cu o chestiune mult mai complicată. Vârurile superioare ale statului român fac o politică extrem de dăunătoare statalităţii României. Politica ambiguă a Maiei Sandu este una menită a avea ca efect tocmai dizolvarea statalităţii Moldovei, doar că nu în favoarea noastră! Aţi citit bine ceea ce v-am spus? Fix aşa e.

Misiunea Maiei Sandu este aceea de a integra Moldova în Ucraina. Pas cu pas americanii supervizează în Ucraina formarea acelei entităţi din cauza căreia a izbucnit Primul Război Mondial. Entitate a cărei securitate va fi garantată inclusiv de statul rus! Maia Sandu ştie exact care-i e misiunea. La fel şi trădătorii de la Bucureşti care pompează banii noştri în acelaşi proiect în care ne împing americanii. Şi iată-ne la momentul dezvăluirii marelui blat.

Dezordinea din Ucraina era necesară pentru a se naşte un nou stat. Rusia ştie exact de ce e implicată în Războiul de acolo şi-şi va lua la finalul confruntării regiunile pe care le doreşte pentru a-şi asigura securitatea de la graniţa sa vestică. De partea cealaltă, SUA împinge România să suţină o recuperare teritorială parţială de către Ucraina prin integrarea actualei Republici Moldova şi a Transnistriei. De ce face România asta? Din slugărnicie şi prostie. Partea care mă enervează cel mai tare este că basarabenii dornici de statalitatea lor vor fi în final total de acord să şi-o piardă în favoarea alipirii lor la viitorul Teritoriu K.

Polonezii sunt atât de înverşunaţi deoarece li s-a promis că vor fi un fel de garanţi al viitorului teritoriu, sau că-l vor îngloba, alături de Belrus şi statele Baltice. Desigur, e o nouă păcăleală istorică pentru ei, dar cel puţin ştiu pentru ce se aruncă în luptă, pe când noi nu facem absolut nimic altceva decât să le cimentăm proiectul periclitându-ne stabilitatea internă.

Cred cu seriozitate că a sosit momentul în care trebuie să separăm apele. Problema Moldovei trebuie tranşată cumva. Noi stăm cu fundu-n două luntre, acceptând ca acelaşi lucru să-l facă şi ei. Problema e că s-a ajuns la fundul sacului. Dezmăţul bugetar declanşat la noi pentru proiectul geopolitic al viitoarei Ucraine, gestionat de gaşca de trădători formată din Plăvan, Ciucă, Ciolacu şi restul paraziţilor, a generat o criză profundă. România a fost lăsată să se împrumute aberant pentru a pompa banii sub forma proiectelor de asistenţă adresate Ucrainei. Ghinion, banii s-au terminat, iar paraziţii noştri n-au de unde plăti. Bugetul Ministerului Apărării e o ruină fără ca noi să avem o armată competitivă. Un jaf ca acesta n-a fost făcut niciodată în istoria noastră. Suntem mai nepregătiţi pentru război decât am fost înaintea primei conflagraţii mondiale. Dar nu despre asta e vorba. Noi suntem absolut nepregătit pentru valul uriaş al crizei care se prefigurează. Cu un uriaş deficit de cont curent, cu o economie absolut falsă şi cu o agricultură sabotată pe faţă, România a ajuns deja o reţetă a dezastrului. Iar crâncena criză care se prevede, are din nou preferaţii ei în ceea ce priveşte achitarea notei de plată: noi, cei care stăm cuprinşi de letargie lăsândui pe paraziţi să ronţăie din noi fără a fi deranjaţi.

Asta e perspectiva pe care o puteţi vedea singuri. De aceea, dincolo de pedepsirea exemplară a celor care ne-au târât aici, cred că e obligatoriu să facem un gest ferm de separare a apelor în ceea ce priveşte aventurile geopolitice în care ne-am implicat cu mult prea multă prostie. În scurt timp România nu va mai avea bani nici pentru sine. Iată dezastrul în care ne-am aruncat singuri.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: https://trenduri.blogspot.com/

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu