Societatea românească e scindată iremediabil. Într-o societate normală, funcțională la cap, toate părțile interesate de buna funcționare a școlii ar fi solidare cu profesorii. Opoziția unei părți a societății românești, părinți, alte categorii socio-profesionale, guvernanți, elevi etc. față de profesori, ce ne spune? Ne spune că acea parte a societății este in conflict cu școala. Școala românească a ajuns să fie percepută ca o barieră in calea dezvoltării copiilor, a tinerilor și nu un partener social, nu un deschizător de drumuri in viață. Sunt și eu părinte, am trecut și eu prin școală, am avut profesori buni și foarte buni, cărora le sunt recunoscător că m-au format ca om. Nu pot să țin partea acelor părinți care desconsideră școala, care dau lecții profesorilor, mulți dintre ei fiind semianalfabeți sau cum se zice acum, analfabeți funcțional. Să îmi fie cu iertare, dar ăsta e adevărul. Sau cu acei părinți care acuză tot timpul profesorii de rezultatele slabe la învățătură ale copiilor lor. Ei nefiind deloc preocupați de ce fac copiii lor in cursul zilei, dacă își fac temele, dacă pierd timpul pe telefon, dacă chiulesc de la ore, dacă citesc ceva sau nu citesc nimic. Habar nu au, in schimb, auzi numai pretenții și acuze. Ei nu au niciun fel de răspundere pentru performanța școlară a copiilor lor, dar cer performanță.
S-au răsculat unii angajați din mediul privat că de ce se cer măriri de salarii, că mai întâi să se facă performanță. Ce înțeleg ei prin performanță? Câți dintre acei oameni care dau lecții de performanță știu să vorbească public? Sau să vorbească măcar corect? Vă spun eu că 95% nu știu să susțină o prezentare de 5 minute in fața colegilor. Si asta într-un mediu privat meritocrat, corporatist. Nu să vorbească o oră sau 5 ore in fața a zeci de copii sau tineri, nici 5 minute. Dar, aceștia se cred mai pregătiți decât un profesor, se cred îndreptățiți să aibă salarii mult mai mari.
Ei își susțin poziția pe criterii de eficiență economică, un concept strict mercantil, caracteristic economiei de piață. Câți dintre acei angajați înțeleg concepte precum piloni de competitivitate, câți înțeleg rolul educației, al instituțiilor? In mintea multora s-a setat o simplă matrice a comerțului: vând, deci exist. La asta se reduce pentru ei a face performanță. Cum să faci performanță in educație, in cercetare sau in orice, când resursele implicate sunt insuficiente sau neconforme? Despre ce performanță să mai discutăm atunci când nimeni nu își mai asumă răspunderea in țara asta, la niciun nivel? Când ai lideri politici care dovedesc că nu au fost prea buni prieteni cu școala, in schimb sunt plini de diplome?
Așadar, discuția despre salariile profesorilor trebuie să meargă in paralel cu un proces de reașezare a ordinii de valori in societate și restabilirea statutului social al acestei profesii. Altfel, actuala paradigmă mercantilă care domină societatea românească tinde să devină (dacă nu e deja) un fascism al grupurilor privilegiate care vând ceva, orice și care se cred tot mai îndreptățite să aibă și să parvină, să beneficieze de școli și spitale private susținute cu bani publici, in detrimentul serviciilor universale.
Autor: Cristian Moisoiu
Din matricea comercianților și a producătorilor de bunuri materiale ,care nu pot avea sau nu au timp pentru o logoree mai lungă de 5 minute, trăiesc azi , în România, foarte mulți , inclusiv persoanele pe care cu gratuitate le adulezi , stimate opinent .