Analize și opinii

Lucian Sarbu: Da, sunt dintre „înapoiații” care au votat la referendum

Nu înțeleg circul pe care îl joacă unii reprezentanți ai așa-zisei „comunități” LGBT cu privire la acceptarea lor de către bisericile creștine. L-au jucat inclusiv la CEDO.
În Cartea Facerii 1:28 se spune foarte clar: „Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: ‘Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!’”
Cuplurile gay sunt sterpe, nu pot face copii, deci nu se pot înmulți.
Ești „gay”, adică ai un fetiș peste care nu poți să treci cu persoanele de același sex cu tine? Foarte bine, dar atunci n-ai cum să fii creștin, pur și simplu pentru că sfidezi porunca divină.
E chiar atât de simplu. Chiar nu-mi pasă dacă nu știu ce sectă obscură protestantă, care are mereu nevoie de sponsori, îi „căsătorește”. Între fetișul ăla și credința creștină nu poate exista nici o punte de comunicare.
PS. Da, sunt dintre „înapoiații” care au votat la referendum.