Analize și opinii

Cornel Nistorescu: Iar vine Viktor Orban!

În fiecare an, la sfîrșit de iulie, la Școala de vară de la Balvanyos, la ora trecută fix, vine Viktor Orban. Anul acesta, între 19 și 24 iulie, premierul maghiar își va face numărul. Din cauza pandemiei, a ratat doi ani de prezențe tulburătoare și nu se poate abține să treacă și peste acesta, ispitit și de libertatea sanitară din vara noastră fierbinte.

De obicei, la Balvanyos, Viktor Orban spune cîte ceva care să se rostogolească zgomotos cel puțin prin toată România și prin toată Ungaria (dar și prin Europa și America!), de parcă ambele țări ar fi terenul său de joc pe care trage tot felul de șuturi și centrează tot soiul de mingi. Ba, cînd interesele sale o cer și are chef, faultează dur sau se limitează la coate trase cu o anume discreție. De obicei, și el și ceilalți politicieni maghiari, în vacanță, în delegație sau la rude fac același lucru cînd ajung pe teritoriul țării noastre.

Urmăresc o politică pe termen lung a Ungariei și consideră Transilvania ca parte a spațiului politic pe care îl pot dirija. Și folosesc fiecare călătorie pentru a face un pas, unul mic sau mai mare în funcție de cît de adormiți sau de proști sunt confrații lor de la București.
Nemes Zsolt, președintele Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului de la Budapesta, citat de Rador ne anunță care este motto-ul reuniunii din acest an: „Există ceea ce este etern”. Dacă întîlnirea avea loc la Budapesta, suna patriotic. La Balvanyos, are semnificații aluzive. Ce-i etern în capul maghiarilor?

Ungaria Mare, așa cum în mintea noastră stăruie România Mare. Diferența stă în faptul că ungurii visează asta în fiecare zi și în fiecare noapte, în vreme ce noi, numai din cînd în cînd, iar cei care ne conduc pomenesc visul de obicei pe la alegeri.
Motto-ule întîlnirilor de la Balvanyos este unul metaforico-parabolico-poetic. Din păcate, nici măcar un grup de tineri politicieni sau simpli patrioți români nu se adună la un eveniment pe la Arad sau pe la Oradea, organizat sub un motto de genul „Ungaria eternă ține pînă la Borș și la Curtici!”

Tot Nemes Zsolt a anunțat că principalul speaker al întîlnirii este premierul Viktor Orban. De data aceasta, discursul premierului maghiar vine într-o perioadă în care românii se uită la el cu mai multă atenție și chiar cu un strop de simpatie. În toată perioada pandemiei și în timpul scurs de la începerea războiului din Ucraina, Viktor Orban a jucat mult mai deștept decît politicienii noștri (n-are rost să spun care!) și decît birocrații de la Comisia Europeană. Mișcările lui Orban, mai pe cont propriu și în interesul Ungariei și al maghiarilor, au stîrnit o anume discretă simpatie, chiar o admirație tacită.

Asta nu înseamnă că noi am uitat strîmbele și aluziile premierului maghiar și nu vedem permanenta sa preocupare de a extinde influența maghiară în Transilvania. Formele sunt diverse, unele grosolane, altele subtile. Oricum, necontracarate în nici un fel de guvernul nostru, de parlament sau de partidele politice, ele sapă mereu la imaginea României, la interesele țării noastre și întrețin vie flacăra speranței lor că într-o bună zi etc….

Despre pozițiile președintelui Iohannis în chestiunea maghiară n-am a zice nimic, cîtă vreme a recurs la o afirmație penibilă și descalificantă încă de pe vremea cînd se opintea la greu pentru eliminarea PSD-ului din peisaj.
Poziția României la fiecare insinuare/strîmbă/aroganță/inițiativă maghiară a fost una de mămăligă. Să nu supărăm, să nu fim primitivi, să nu fim provocatori. Ungurii n-au gîndit niciodată așa. S-au purtat întotdeauna cu tupeul mxim pe care guvernele României l-au permis. Cine să o contreze? Bogdan Aurescu? Cum să-l ia ungurii în serios dacă noi rîdem de Trabucel mai în fiecare zi?
Iată declarația sa după vizita la București a ministrului maghiar de Externe:

” Am vorbit, de pildă, despre vizitele private ale oficialilor ungari în România și despre tabăra de vară de la Tușnad care va avea loc săptămâna viitoare și am arătat care sunt sensibilitățile României și așteptarea ca discursul public să se încadreze în parametrii pe care îi știm deja, ai tratatului politic de bază, ai Declarației de Parteneriat Strategic pentru Secolul XXI de la care anul acesta aniversăm 20 de ani de existență. Și răspunsul a fost unul pozitiv. Înțelegem că (Viktor Orban – n.red.) va participa la această tabără de vară. Vom vedea care este conduita oficialilor ungari. Eu sper că ea se va modela după ceea ce colegul meu, Peter Szijjarto, mi-a spus”.

Sîmbătă, la Balvanyos, vorbește Victor Orban. Să vedeți ce roade produce diplomația lui Bogdan Aurescu!

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: cotidianul.ro