Analize și opinii

Cornel Nistorescu: Clotilde Armand – un proiect ratat

Franțuzoaica luptătoare a fost mai mult decît o încercare de proiect politic. A însemnat și un pui de speranță pentru mulți din noua generație.

Mulți români și-au zis că lumea vestică știe administrație și poate face ordine, spre deosebire de noi care nu avem experiență, nu înțelegem democrația, suntem morți după marafeți și le improvizăm de trăznește. Cu alte cuvinte, ei știu, ei pot și vor, ei cred și sunt curați în vreme ce noi nu pentru că suntem depozitarii clauzelor din comunism și prizonierii apucăturilor din fanar.

Cele două cazuri de la București și Timișoara cu cetățeni din Franța și Germania aleși (!?) primari în comunități din alte țări nu pot fi socotite un succes. Pentru o Uniune Europeană fără frontiere, cazurile lor sunt mai degrabă două semne de întrebare.
În cel al franțuzoaicei Clotilde Armand,  experiența sa în materie de făcut bani din consultanță (și ce consultanță!) ar fi trebuit să-i pună pe gînduri pe cei îndrăgostiți de pelticăreala salvatoarei comunitare.

Consultanța este una, administrația, altceva, comunicarea publică, un exercițiu complex, dublat de altrusim și rigoare. Din păcate, alegerea ei a fost mai mult decît o alegere. Campania electorală a bătut și ecranat biografia. A fost un proiect de organizare a alegerilor în care și-au dat mîna mai mulți factori și mai puțini alegători.

Alegerea, în ciuda incidentelor, a funcționat. Clotilde Armand a cîștigat Sectorul 1, dar este departe de a fi ceea ce părea și promitea. Deciziile și legăturile sale smucite cu alegătorii, cu presa și consilierii au dus la ultima noutate. Clotilde Armand a fost reclamată de ANI la Parchet pentru un conflict de interese și incompatibilitate. Într-un proiect cu fonduri europene s-a numit singură în poziția de manager și tot singură și-a mărit leafa. Evident, proiectul era unul anti-corupție, numit „Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie” . Fără bani, ar fi fost un soi de muncă voluntară, similar culesului de mușețel și coada șoricelului.
Din păcate pentru ea, Legea nr. 161/2003 prevede clar:

(1) Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I.
(2) Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispoziţiile emise cu încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.
(3) Dacă în urma controlului asupra legalităţii actelor juridice încheiate sau emise de persoanele prevăzute la alin. (1) rezultă că alesul local în cauză a realizat foloase materiale, prefectul dispune, după caz, sesizarea organelor de urmărire penală competente sau a comisiilor competente de cercetare a averii, constituite potrivit Legii nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici„.

Nu este treaba mea să judec speța. Nu mor de dragul declarației celor de la PSD, mai ales că nu se pupă cu cele care le-au transmis în cazul regretabilelor și bietelor lor fețe. Nici reacțiile presărate cu tupeu și obrăznicie ale celor din USR nu merită mai multă atenție. Doar postarea Clotildei Armand pe Facebook merită citită:

„Am citit astăzi comunicatul ANI, pot să vă spun că am respectat legea în cazul proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție‟.
Avem o confirmare de la oficialii de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care ne transmit că suntem eligibili. Înainte de a se face numirile în cadrul proiectului, a existat o verificare și autoritățile competente care ne-au transmis că totul este corect. Știți, nu facem nimic de capul nostru.
De asemenea, în cadrul lucrării ce face obiectul comunicatului am răspuns de fiecare data solicitărilor ANI și am depus un punct de vedere însoțit de documente justificative care arată legalitatea activităților pe care le-am desfășurat în calitate de primar al Sectorului 1 București. N-am primit nici un răspuns și mi-a fost refuzat de mai multe ori accesul la dosar.
Legea spune asta:
– art. 94 alin. 22 din Legea nr. 161/2003:
„nu se afla in situatie de incompatibilitate, in sensul prevederilor alin. (2), functionarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finantat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum si din imprumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile […].”
Și asta:
art. 16 din Legea nr. 153/2017:
– „(2) Indemnizatiile lunare ale presedintilor si vicepresedintilor consiliilor judetene si primarilor si viceprimarilor unitatilor administrativ-teritoriale care implementeaza proiecte finantate din fonduri europene nerambursabile se majoreaza cu pana la 25%.”
PS:
Mă bucur că autoritățile sunt vigilente și că își fac treaba. Știam că unul dintre membrii PNL Sector 1 a făcut plângerea la ANI, într-o încercare disperată de hărțuire a mea. Nu avem nicio problemă ca Parchetul și Prefectul să verifice actele și le vom pune la dispoziție toate documentele pe care le vor solicita. Să vedeți acum cum intră în vrie aparatul de manipulare al PSD PNL și să țipe. Nu-i nimic. Mergem după ei”.

Zice să mergeți după ei, tocmai cînd procurorii sunt obligați să meargă după ea!

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: cotidianul.ro

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu